Recuperarea post AVC trebuie să fie precoce şi susţinută, să se bazeze pe nivelul funcţional şi de înţelegere al pacientului, să fie plăcută, să aibă un scop precis, să ţină cont de abilităţile persoanei, să fie desprinsă din activităţile zilnice, să se desfăşoare 24 de ore din 24.
Afecţiunile cardiovasculare sunt condiţionate de procesul de ateroscleroză care constă în depunerea de plăci ateromatoase ce conţin colesterol şi celule macrofage. Acestea influenţează calitatea peretelui arterelor din corpul nostru.
Deteriorarea peretelui vascular arterial rămâne silenţioasă zeci de ani. Plăcile ateromatoase depuse conduc la stenoza şi la ischemie (scade vascularizaţia) sau la lărgirea compensatorie a vasului cu ruperea lui şi instalarea unui anevrism. Când plăcile de pe peretele vascular se rup, se formează un cheag de sânge, numit tromb (apare tromboza vasculară). Acesta se poate desprinde (embol) şi se realizează tromboembolism cu scăderea sau blocarea fluxului sangvin prin vas. Aşa apare infarctul miocardic sau AVC. La membre apare caludicaţia (crampa musculară dureroasă).
Efectele şi complicaţiile aterosclerozei sunt cronice, progresive şi cumulative: AVC, cardiopatia ischemică, angina pectorală, infarctul miocardic, arteriopatia ischemică a membrelor şi tulburări circulatorii la nivelul tuturor organelor şi sistemelor organismului (rinichi, tub digestiv, aparat vizual).
Ateroscleroza constituie astăzi cauza majoră de îmbolnăvire şi mortalitate în ţările vestice şi conduce la 1/3 din decesele la personale relativ tinere, între 35-65 de ani.
Cauzele sau factorii de risc ale aterosclerozei şi ale instalării unui accident vascular cerebral (AVC) sunt:
- excesul ponderal (obezitatea, în special abdominală),
- excesul alimentar de dulciuri, grăsimi saturate de origine animală sau cele hidrogenate (patiserie, prăjeli);
- consumul unor cantităţi insuficiente de legume, leguminoase, fructe, verdeţuri, lactate în cantităţi echilbrate, carne de peşte;
- consumul alcoolului în exces,
- fumatul;
- expunerea constantă la stresul cotidian;
- alte boli asociate, precum hipertensiune arterială (HTA), diabet zaharat, dislipidemie; sedentarism (lipsa de miscare), somnul insuficient.
Semnele instalării unui AVC
Dacă sunt recunoscute rapid, ele salvează viaţa şi cresc semnificativ şansele de reabilitare post AVC. Se utilizează testul FAST. Acesta se referă la următoarele aspecte:
- Facies (faţa – se solicită persoanei să zâmbească),
- Arms (braţe – se solicită persoanei să ridice braţele la orizontală sau deasupra capului),
- Speech (vorbire – se cere persoanei să repete o propoziţie simplă),
- Time (timp – rapiditate în decizia de a suna la 112 şi de a transmite suspiciunea de AVC şi ora la care s-au instalat semnele descrise mai sus). De timpul scurs până la tromboliza (injectarea unei substanţe fibrinolitice ce poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format şi la restabilirea circulaţiei sangvine la nivelul ţesutul cerebral ischemiat) depinde evoluţia ulterioară post AVC sau chiar decesul persoanei.
Să fim atenţi şi la următoarele semne:
- durere de cap severă instalată brusc, fără o cauză aparentă,
- slăbiciune la nivelul membrelor de-o parte a corpului şi tulburare de mers,
- ameţeală şi tulburare de echilibru instalate brusc,
- tulburare de vedere cu vedere neclară, înceţoşată, vedere dublă, pierderea vederii, instalată brusc,
- confuzie şi dificultate la vorbit sau de înţelegere a lucrurilor spuse, brusc apărute,
- amorţeala,
- slăbiciune la nivelul hemifaciesului (colţul gurii scăzut, asimetrie facială).
Tipuri de AVC şi consecinţe
Sunt descrise două tipuri de AVC: ischemic (stenoza, prezenţa unui tromb vascular) şi hemoragic (se rupe un anevrism, vas) la nivelul creierului.
Sechele post AVC sunt cauză de disfuncţionalitate – dizabilitate fizică şi afectare psihică, de relaţionare şi integrare socio-familială deficitară. Ele necesită programe prelungite de recuperare medicală, întreţinere funcţională şi reinserţie socio-familiară şi profesională. Până la 25% dintre supravieţuitorii primului AVC dezvolta boli neurodegenerative pe parcursul următorilor ani de viaţă (Alzheimer, Parkinson).
Recuperarea post AVC presupune o muncă coordonată de medicul de reabilitare medicală şi susţinută de o întreagă echipă: pacient, familie, prieteni, medici, kinetoterapeuţi, terapeut ocupaţional, logoped, psiholog, nutriţionist, specialistul în ortezare. Cheltuielile cu resursele umane şi financiare devin enorme.
Există riscul recidivei şi al instalării altor afecţiuni neurodegenerative, dar şi riscul accentuării deficitului motor, cu imobilitate şi dependenţă, depresie, retragere din viaţa socială.
Etape, obiective şi terapii pentru recuperarea post AVC
1. Mobilizare timpurie sau precoce, recomandată în primele 24-48 de ore de la debutul AVC-ului
Îmbunătăţeşte independenţa funcţională şi capacitatea de mers la pacienţii cu AVC. Se referă la activităţile desfăşurate în afara patului, cum ar fi aşezatul, statul în picioare şi mersul pe jos, efectuate chiar din timpul fazei acute AVC.
2. Momentul începerii, cât şi timpul alocat sau tipul terapiei cu exerciţii fizice, se raportează la starea neurologică şi medicală a pacientului
Exerciţiul fizic asigură îmbunătăţirea activităţilor zilnice şi a funcţiei motorii la pacienţii post AVC. Se urmăreşte îmbunătăţirea funcţiei motorii, cum ar fi reînvăţarea mişcărilor în cadrul exerciţiului, abordarea neurofiziologică şi abordarea biomecanică. Se aplică individual, în funcţie de starea pacientului. Antrenamentul progresiv de rezistenţă al membrului superior este recomandat pentru îmbunătăţirea forţei membrelor superioare, a funcţiei motorii şi a performanţei de a desfăşura activităţile zilnice. Pentru pacienţii post AVC, cu scăderea forţei musculare la nivelul membrelor inferioare, studiile arată că antrenamentul progresiv de rezistenţă al membrului inferior este recomandat pentru îmbunătăţirea forţei şi a funcţiei motorii.
3. Se recomandă educarea pacienţilor cu AVC care se întorc la domiciliu, asupra exerciţiilor aerobice. Exerciţiile aerobice regulate prezintă efect pozitiv asupra funcţiei cardiorespiratorii, a funcţiei motorii, a scăderii gradului de dizabilitate şi creşterii calităţii vieţii
Pentru membrele inferioare este util antrenamentul mersului prin exerciţiu pe banda de mers sau plimbare prin parc, asistarea mişcărilor utilizând pedaliera sau bicicleta staţionară orizontală, stepper ori doar cadru mobil de mers.
Pentru membrele superioare se recomandă desfăşurarea activităţilor de autoîngrijire, igienă personală, precum şi celelalte activităţi zilnice, care asigură integrarea socială, familială şi profesională. Antrenamentul de recuperare se desfăşoară utilizând echipamente de terapie ocupaţională (mingii, gherghef, bastoane de cauciuc, benzi elastice, greutăţi mici, pedalieră de mână, baston, obiecte casnice de diferite dimensiuni, forme, culori).
4. Stimularea electrică funcţională este recomandată pentru îmbunătăţirirea funcţiei membrelor
Pentru membrele superioare, asigură inclusiv îmbunătăţirea subluxaţiei umărului şi susţinerea efortului presupus de activităţile zilnice, dar este utilă şi pentru îmbunătăţirea funcţiei membrelor inferioare.
Se recomandă să se poarte orteza gleznă – picior la pacienţii cu piciorul căzut în flexie plantară deoarece îmbunătăţeşte mersul. Toate aceste terapii se aplică selectiv, raportat la starea şi nevoile funcţionale.
5. Antrenamentul imagistic motor, alături de planul de reabilitare folosind mişcări reale
Aplicat selectiv, acest antrenament ce utilizează tehnica realităţii virtuale, îmbunătăţeşte procesul de recuperare a funcţiei membrelor superioare post AVC, alături de planul de reabilitare folosind mişcări reale. Imersia pacientului într-o lume a imaginilor facilitează dorinţa mentală şi antrenează ariile corticale capabile să descarce engramele motorii necesare spre a efectua o anumită mişcare.
6. Recuperarea post AVC: antrenamentul echilibrului pentru pacienţii cu echilibrul afectat
Acesta poate îmbunătăţi echilibrul în ortostatism, mersul şi poate reduce riscul de cădere. Metodele de antrenament de echilibru recomandate includ antrenamentul trunchiului sau antrenamentul de echilibru în aşezat, antrenament specific sarcinii şi biofeedback-ul privind acurateţea mişcării efectuate.
7. Prevenirea spasticităţii, prevenirea şi tratarea rigidităţii la pacienţii post AVC
Recuperarea post AVC include pentru prevenirea spasticităţii, prevenirea şi tratarea rigidităţii la pacienţii post AVC menţinerea posturii corecte, exerciţiile de mobilizare articulară şi stretching-ul.
Aplicarea benzilor kineziologice poate fi utilă pentru prevenirea contracturilor la nivelul membrelor inferioare.
8. Stimulare magnetică transcraniană repetitivă are un efect pozitiv.
9. Antrenamentul cu intervale de mare intensitate (HIIT)
Antrenamentul cu intervale de mare intensitate (HIIT) la pacienţii cu AVC cronic poate avea efecte pozitive asupra refacerii funcţiei cardiovasculare şi motorii.
Este însă necesară evaluarea medicală adecvată şi considerarea bolilor coexistente şi a limitărilor funcţionale.
10. Medicamente şi alte mijloace terapeutice
- agenţii serotoninergici şi Cerebrolysin sunt recomandaţi pentru îmbunatăţirea funcţiei motorii la pacienţii post AVC;
- injectarea de toxină botulinică este recomandată pentru reducerea spasticităţii, dar în asociere cu purtarea atelelor de redresare şi tratamentul contracturii pe durata efectului toxinei;
- administrarea orală de tizanidine, baclofen (eventual intratecal), dantrolen îmbunăţesc tonusul muscular cu un risc scăzut de evenimente adverse grave, arata rezultatele studiilor efectuate.
- benzodiazepinele, precum diazepamul nu trebuie administrate oral pentru controlul spasticităţii la pacienţii cu AVC în timpul fazei de recuperare (impact negativ), cu excepţia cazului în care este necesar în mod specific.
Foto: shutterstock.com
