Revista care te menține sănătos

Neurologie

Identificaţi simptomele AVC. Semne de avertizare. Când să cereţi ajutor medical

Cati Lupaşcu; Surse: stroke.org, my.clevelandclinic.org, mayoclinic.org
26 aprilie 2024
Share
Identificaţi simptomele AVC. Semne de avertizare. Când să cereţi ajutor medical

Sunteţi pe stradă, în parc, în metrou sau la serviciu și în apropierea voastră cineva acuză brusc o senzație de amețeală, îi încremenește fața, are dificultăți de vorbire sau nu își mai poate controla un braț? Nu staţi pe gânduri și sunaţi imediat la 112! Fiecare secundă contează! Pentru că acestea ar putea fi primele semne ale unui accident vascular cerebral (AVC).

AVC este o urgență medicală și necesită intervenție imediată pentru a limita deteriorarea creierului și pentru a spori șansele de recuperare. De aceea, este vital să fim conștienți de simptomele unui AVC. Recunoașterea simptomelor AVC-ului și reacția rapidă pot face diferența între viață și moarte, între recuperare și incapacitate.

Așadar, acordaţi atenție simptomelor de AVC și nu subestima gravitatea situației!

Accident vascular cerebral (AVC), cauze și factori de risc

AVC-ul este prescurtarea pentru accidentul vascular cerebral, o afecțiune medicală gravă ce afectează creierul și poate avea consecințe grave asupra funcționării fizice, mentale și emoționale a unei persoane.

Există două tipuri principale de AVC:

  • AVC ischemic – acest tip de AVC apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este blocat, în general, din cauza unui cheag de sânge care obstrucționează una dintre arterele cerebrale.
  • AVC hemoragic – acest tip de AVC apare atunci când un vas de sânge din creier se rupe și provoacă sângerare în țesutul cerebral sau în spațiul din jurul creierului. Hemoragiile pot fi rezultatul unui anevrism (o umflare a unui vas de sânge) care se rupe sau a unei rupturi a unui vas de sânge slăbit de hipertensiune arterială sau alte condiții medicale.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Assista Tensiometru de braţ. Este un dispozitiv medical cu o garanţie de 5 ani, care poate fi folosit pe baterii sau alimentat la priză. Tensiometrul este avizat şi de European Society of Hypertension.

Factorii de risc pentru AVC sunt:

  • Hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru AVC. Ea crește presiunea asupra pereților vaselor de sânge, crescând riscul de leziuni și formare de cheaguri.
  • Fumatul. Fumul de tutun conține substanțe chimice ce pot deteriora pereții vaselor de sânge și crește riscul de formare a cheagurilor de sânge.
  • Persoanele cu diabet au un risc mai mare de a dezvolta ateroscleroză și hipertensiune arterială, ambele crescând riscul de AVC.
  • Colesterolul LDL („rău”) crescut poate duce la acumularea de plăci în arterele cerebrale, crescând riscul de AVC.
  • Obezitatea poate fi asociată cu alți factori de risc pentru AVC, precum hipertensiunea arterială și diabetul.
  • Persoanele cu membri ai familiei care au avut AVC sau probleme de sănătate cardiovasculară pot avea un risc crescut de AVC.
  • Riscul de AVC crește odată cu înaintarea în vârstă, deoarece arterele devin mai rigide și mai predispuse la ateroscleroză.
  • Sedentarismul. Lipsa activității fizice poate contribui la creșterea riscului de AVC.
  • Consumul excesiv de alcool poate crește tensiunea arterială și poate crește nivelul de trigliceride din sânge, ambele fiind factori de risc pentru AVC.
  • Anumite tipuri de aritmii, cum ar fi fibrilația atrială, pot crește riscul de formare a cheagurilor de sânge care pot cauza AVC.
simptome AVC, accident vascular cerebral, AVC, simptome, vertij, ameteala,

Cele mai evidente simptome de AVC

În cazul unui AVC, simptomele pot apărea brusc și în mod neprevăzut, iar gravitatea lor poate varia în funcție de zonă și de severitatea leziunilor cerebrale.

Este important să rețineți că nu toate aceste simptome de AVC trebuie să fie prezente într-un singur caz și că pot apărea în diferite combinații.

Dacă observați sau suspectați că cineva din jurul dumneavoastră ar putea avea un AVC, este esențial să solicitați imediat ajutor medical de urgență prin apelarea numărului de urgență 112.

Cele mai evidente și frecvente simptome ale unui AVC sunt:

Slăbiciune sau paralizie bruscă

Apariția bruscă a slăbiciunii sau a paraliziei într-unul sau mai multe membre ale corpului, de obicei pe o parte a corpului, este printre primele și cele mai evidente simptome ce anunță un posibil AVC. Această slăbiciune poate afecta brațele, picioarele sau fața și poate fi unilaterală sau bilaterală.

Dificultăți de vorbire sau înțelegere

Dificultatea bruscă de a vorbi sau de a înțelege limbajul este adesea al doilea simptom întâlnit în cazul unui AVC. Persoana afectată poate prezenta tulburări de vorbire, cum ar fi vorbirea neclară sau confuză, incapacitatea de a articula cuvinte sau de a forma fraze coerente.

Tulburări de vedere

Pierderea bruscă a vederii într-unul sau în ambii ochi, vedere încețoșată sau dublă, vedere în gol sau vederea unor pete negre este un alt simptom ce poate indica un AVC.

Dureri de cap severe și neobișnuite

Un alt simptom întâlnit în debutul unui AVC este reprezentat de durerile de cap. Durerile de cap, severe și de obicei diferite de alte dureri de cap pe care le-ați avut înainte, pot fi însoțite de greață și/sau vărsături.

Dificultăți de echilibru și coordonare

Dificultățile brusc apărute în menținerea echilibrului, în coordonarea mișcărilor sau senzația de amețeală severă, ce pot duce la instabilitate și căderi, sunt și ele semne importante ale unui posibil AVC. Și acest simptom e parte importantă a tabloului clinic al unui AVC și nu ar trebui ignorat.

Confuzie sau schimbări bruște de comportament

Confuzia bruscă, schimbările de comportament sau de personalitate, dezorientarea față de timp, loc sau identitate sunt simptome se încadrează în categoria tulburărilor cognitive și de comportament, care pot apărea în cadrul unui AVC.

Dificultăți în deglutiție

Dificultatea bruscă de a înghiți sau de a controla mușchii din jurul gurii și al gâtului poate fi un alt simptom al unui AVC și este cunoscută sub numele de disfagie. Această dificultate poate fi cauzată de afectarea nervilor responsabili de controlul mușchilor din zona gurii și a gâtului, care poate apărea în timpul unui AVC.

simptome AVC, accident vascular cerebral, AVC, simptome, urgenţă,

Când să cereţi ajutor medical?

Reacția promptă în cazul unui accident vascular cerebral (AVC) poate face diferența între viață și moarte. Așa că nu ezitați să cereți ajutor și nu întârziați să apelați numărul de urgență 112 dacă:

  • observați oricare dintre simptomele unui AVC la dumneavoastră sau la altcineva. Toate aceste simptome, cum ar fi slăbiciunea sau paralizia bruscă a unui braț sau picior, dificultăți de vorbire sau înțelegere, tulburări de vedere, dureri de cap severe și neobișnuite, dificultăți de echilibru sau coordonare, confuzie sau schimbări bruște de comportament, dificultăți în deglutiție, ar trebui să fie luate în serios.
  • simptomele apar brusc și în mod neașteptat. AVC-ul este o urgență medicală, nu amânați să solicitați ajutor, chiar dacă simptomele par să se amelioreze sau să nu fie la fel de severe cum au fost inițial.

Așadar, indiferent unde vă aflați, dacă observați sau experimentați simptome de AVC, solicitați imediat ajutor medical. În fața simptomelor unui AVC, timpul devine inamicul cel mai puternic. Lupta este contra cronometru, în cazul unui AVC, fiecare clipă neutilizată poate fi o pierdere iremediabilă.

Pe lângă recunoașterea simptomelor unui AVC, prevenirea este, de asemenea, importantă. Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și renunțarea la fumat, poate reduce riscul de AVC.

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.