Revista care te menține sănătos

Vitamine și minerale

Vitamina D scade tensiunea si previne diabetul

6 octombrie 2017
Share

In unanimitate, cercetatorii au ajuns la concluzia ca vitamina D intruneste toate caracteristicile pentru a fi considerata un adevarat hormon. Aceasta deoarece are capacitatea de a fi sintetizata in organism, ca apoi sa fie preluata de torentul sangvin, indeplinindu-si functia la distanta de locul in care s-a format.

Vitamina D este cunoscuta in special pentru contributia extrem de importanta in cadrul metabolismului fosfocalcic. Pe langa acest lucru, indeplineste numeroase alte functii ce participa la mentinerea sanatatii organismului.

 

Expunerea la soare, cea mai buna sursa de vitamina D

Sursele alimentare ale vitaminei D sunt multiple, insa realitatea este ca in mare parte provine din expunerea pielii la razele ultraviolete. In prezent, radiatiile nocive cu potential cancerigen impun scaderea perioadelor de expunere la soare. Astfel, 15 minute pe zi, de 3 ori pe saptamana, sunt suficiente pentru a sintetiza vitamina D. Pe de alta parte, exista situatii in care expunerea nu este suficienta fie din cauza anotimpului (toamna, iarna), fie din cauza climei (zonele mai putin insorite). In aceste conditii, este nevoie de administrarea vitaminei D.

Alimentele care contin vitamina D sunt: produsele lactate (2 pahare de lapte sunt echivalentul a 200 unitati internationale – UI de vitamina D), pestele (macrou, ton, crap, somon, pastrav), untura de peste, ciupercile, ouale.

 

Afectiuni provocate de lipsa vitaminei D

Una dintre cele mai importante functii ale vitaminei D este implicarea acesteia in metabolismul fosfocalcic prin cresterea absorbtiei la nivel intestinal a fosforului si calciului, cu scaderea excretiei renale a celui din urma. In schimb, deficitul de vitamina D provoaca:

  • Osteomalacie la adulti (deformari osoase importante);
  • Rahitism la copii;
  • Osteoporoza in randul celor in varsta, ce se poate complica si poate provoca fracturi si traumatisme mici din cauza fragilitatii osoase.

De la efectul antioxidant…

Stimularea imunitatii si protejarea organismului impotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi sunt alte doua efecte ale vitaminei D. Fumatul, diverse modalitati de preparare a alimentelor (prajitul, afumatul) si radiatiile pot produce radicali liberi care actioneaza la nivel celular. Rezultatul poate fi lezarea acestora si aparitia diferitelor forme de cancer.

 

… la prevenirea diabetului zaharat

Studiile recente au dezvaluit o plaja mult mai larga de actiune a vitaminei D. Astfel, s-a demonstrat contributia acesteia in cadrul prevenirii aparitiei diabetului zaharat, prin stimularea secretiei de insulina a pancreasului.

Unele studii au aratat ca administrarea unei doze de 600 UI/zi de vitamina D scade riscul aparitiei cancerelor de san, colon, prostata, ovar si esofag, dar si faptul ca 80% dintre pacientii diagnosticati cu cancer au un nivel scazut de vitamina D. Acest lucru se pare ca este pus pe seama contracararii efectelor negative ale radicalilor liberi.

 

Vitamina D contribuie la scaderea hipertensiunii arteriale

Un alt studiu care merita mentionat este cel al efectului vitaminei D asupra valorilor crescute ale tensiunii arteriale. S-a demonstrat ca persoanele care au fost expuse razelor ultraviolete au reusit sa-si mentina tensiunea in limitele normale. Se crede ca acest efect pozitiv este marcat de scaderea productiei de renina (hormon implicat in aparitia hipertensiunii arteriale) de catre vitamina D.

 

Ce ne recomanda specialistul?

Nivelurile scazute de vitamina D si calciu cresc riscul aparitiei durerilor musculare si osoase. Cu ajutorul unei diete echilibrate bazata pe alimente bogate in aceste elemente si al suplimentelor de calciu si vitamina D, aceste probleme pot fi evitate.

 

Dr. Alin Popescu,

Medic primar medicina sportiva,

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.