Revista care te menține sănătos

Diabet

Tulburări gastrice cauzate de diabetul zaharat

Dr. Oana Pop, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Oradea; Facebook: @Dr. Oana Pop; oanapop.wordpress.com
5 ianuarie 2023
Share
Tulburări gastrice cauzate de diabetul zaharat

Diabetul zaharat necontrolat este o afecţiune cronică, tăcută, care evoluează şi care duce la numeroase complicaţii, inclusiv de ordin digestiv. Unele cercetări sugerează că 75% dintre persoanele care vizitează clinicile de diabet au raportat simptome gastrointestinale semnificative.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis GlucoSuport; care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.

Diabetul zaharat reprezintă cea mai frecventă cauză de neuropatie autonomă sau vegetativă care conferă un tablou complex, chiar sever, care agravează prognosticul bolii de bază. Se ştie că diabetul reprezintă o afecţiune care, în timp, evoluează, astfel încât vor fi afectate pe rând diverse organe. Aparatul gastrointestinal poate fi afectat de neuropatia diabetică autonomă, în întregime, de la esofag până la colon, apărând diverse simptome în contextul unor afecţiuni.

diabetul zaharat, gastropareza diabetică, diareea, constipaţie,

Gastropareza diabetică

Cea mai frecventă afecţiune care apare, în timp, în diabetul zaharat, secundară neuropatiei diabetice autonome este gastropareza diabetică. Motivul apariţiei gastroparezei diabetice nu este pe deplin cunoscut, dar se presupune că, în timp, nervul vag este afectat. Însă pot fi implicaţi şi alţi factori precum:

  • disfuncţia sistemului nervos simpatic;
  • alterarea contractilităţii musculaturii netede;
  • hiperglicemia.

În urma acestui mecanism, într-o primă fază se remarcă o insuficientă deschidere a pilorului (orificiul inferior al stomacului), trecerea alimentelor devine tot mai dificilă, cu reducerea, chiar absenţa peristalticii stomacului (mişcare de contracţie, urmată de o relaxare periodică a musculaturii stomacului şi intestinului).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis Gastrocalmin; recomandat pentru menţinerea confortului digestive şi ameliorarea hiperacidităţii gastrice.

Gastropareza diabetică, manifestări şi diagnostic

Ca atare, la pacientul cu diabet zaharat evacuarea gastrică poate fi normală, accelerată sau încetinită. Bolul alimentar care stagnează în stomac mai mult timp poate duce la apariţia de greţuri, vărsături progresive, balonare, lipsa poftei de mâncare până la anorexie, saţietate precoce, dureri abdominale, pirozis (senzaţie de arsură în gât şi piept), predispoziţie la hipoglicemie, din cauza întârzierii golirii gastrice – a stomacului. Diagnosticul este confirmat prin examene paraclinice – radiologice, gastroscopice, radioizotopice. Examenul endoscopic este obligatoriu în cazurile avansate, severe, pentru diferenţierea de stenozele pilorice organice. De asemenea, persoanele cu diabet zaharat se pot confrunta şi cu diaree diabetică sau constipaţie.

diabetul zaharat, gastropareza diabetică, diareea, constipaţie,

Diareea diabetică

Cauzele diareii diabetice pot fi:

  • motilitate intestinală accelerată
  • reducerea absorbţiei de lichide
  • dezechilibrul microflorei intestinale
  • gastropareza diabetică

Diareea se manifestă în special noaptea, poate prezenta remisiuni şi recurenţe. Pot apărea zgomotele intestinale şi disconfortul abdominal. Simptomele variază de la câteva ore până la câteva zile, apoi se remit, pot apărea perioade de tranzit normal sau constipaţie.

Investigaţiile paraclinice trebuie să excludă alte cauze de diaree precum:

Constipaţia

Poate fi prezentă în special când sunt afectaţi nervii parasimpatici. Poate alterna cu diareea. Clisma baritată poate evidenţia aspectul de megacolon sau colon elongat.

Dischineziile esofagiene

Sunt asimptomatice sau, din contră, pot duce la disfagie (dificultate la înghiţire), pirozis (arsuri retrosternale), dureri retrosternale, ulceraţii esofagiene. Diagnosticul evaluează activitatea contractilă a esofagului. Disfagia este simptomul dominant. Diagnosticul diferenţial trebuie efectuat pentru a elimina riscul unor afecţiuni maligne.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.