Revista care te menține sănătos

Vitamine și minerale

Vitamine esentiale pentru sanatatea barbatilor

28 iunie 2017
Share
Vitamine esentiale pentru sanatatea barbatilor

Miscarea, dieta echilibrata si odihna suficienta sunt regulile pentru o viata sanatoasa. Insa cati dintre dumneavoastra le si aplica? Mai mult, nici macar o dieta echilibrata nu garanteaza ca organismul isi ia suficiente vitamine din alimente si, atunci, in functie de sfatul medicului, trebuie sa apelati la suplimente.

Mai multe studii recente arata ca, pentru a primi suficiente vitamine doar din dieta zilnica, barbatii ar trebui sa consume cu 350% mai multe legume verzi si cu 150% mai multe fructe decat o fac in prezent. In acest context, mai multi experti atrag atentia asupra megadozelor de vitamine (cele care contin mai mult de 100% din doza zilnica recomandata), dar spun ca anumite suplimente pot ajuta la compensarea deficientelor. Iata cum arata topul celor mai importante cinci vitamine pentru sanatatea domnilor.

Vitamina D

Este esentiala in absorbtia calciului si fosforului. Devine si mai importanta odata cu varsta, pentru ca ajuta la prevenirea slabirii muschilor si a fragilizarii oaselor. Cercetari recente sugereaza ca deficitul de vitamina D poate creste riscul de cancer de colon. De asemenea, s-a constatat ca barbatii cu un nivel scazut din aceasta vitamina au fost de doua ori mai susceptibili de a avea un atac de cord decat cei cu niveluri normale. Pe de alta parte, prea multa vitamina D poate provoca oboseala si slabiciune musculara. Surse bune de vitamina D: somonul, sardinele, uleiul din ficat de cod, laptele, branza, galbenusul, sucul de portocale, iaurtul si cerealele fortificate.

Folati pentru sanatatea inimii

Acidul folic este una dintre cele mai importante vitamine B. Folatii protejeaza impotriva bolilor de inima, deoarece previn acumularea de homocisteina (aminoacid care intra in structura proteinelor, dar care poate duce la boli cardiovasculare daca este produs in exces). Alimentele bogate in acid folic sunt legumele cu frunze verzi, fasolea, portocalele, capsunele, avocado, sparanghelul, sfecla, ouale si laptele. Acesta poate fi inclus in multivitamine, dar suplimentele trebuie luate doar la recomandarea medicului. Prea mult acid folic poate creste riscul de cancer de colon.

Vitamina B12 pentru un sistem nervos sanatos

Barbatii mai in varsta, in special, ar putea avea nevoie de mai multa vitamina B12, care stimuleaza sanatatea creierului. O portie de cereale fortificate la micul dejun va asigura doza zilnica recomandata de vitamina B12. Alte surse alimentare bogate in vitamina B12 sunt somonul, crevetii, carnea de vita, de pui, scoicile, ouale, laptele si branza.

Vitamine esentiale pentru sanatatea barbatilor

Vitamina A pentru vedere si imunitate

Vitamina A este importanta pentru o vedere fara probleme. Totodata, este cunoscuta sub numele de vitamina antiinfectioasa, datorita rolului pe care il joaca in buna functionare a sistemului imunitar. Vitamina A se gaseste in morcovi, spanac, cartofi dulci, caise, pepene galben, broccoli, oua, lapte si ulei de ficat de cod.

Vitamina C, antioxidantul-minune

Vitamina C are rolul de a tine departe radicalii liberi. Este o vitamina sensibila, ce face parte din categoria substantelor hidrosolubile. In consecinta, are marele defect de a nu putea fi acumulata in organism, care nu este capabil sa faca rezerve. Surse excelente de vitamina C sunt ardeii (atat iute, cat si gras), portocalele, broccoli, varza, varza de Bruxelles, cartofii, capsunele, rosiile, kiwi, lamaile, pepenele galben si verde, ananasul si sparanghelul.

Alcoolul poate fi atat prieten, cat si dusman. Consumat cu moderatie poate aduce un plus de nutrienti (berea contine antioxidanti, B-uri, magneziu si siliciu), in exces, secatuieste organismul de vitamine (A, B, C, K ) si minerale (zinc, magneziu, potasiu).

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.