Revista care te menține sănătos

Vitamine și minerale

Fier și vitamina C: cum se potențează reciproc pentru o absorbție optimă

Andrei Cioată; surse: mdpi.com, pmc.ncbi.nlm.nih.gov, nyaspubs.onlinelibrary.wiley.com
11 iulie 2025
Share
Fier și vitamina C: cum se potențează reciproc pentru o absorbție optimă

Fierul și vitamina C sunt două substanțe esențiale organismului care, deși au roluri diferite, sunt strâns interconectate. În contextul fiziologiei absorbției intestinale și utilizării nutrienților la nivel celular, interacțiunea dintre fier și acidul ascorbic (vitamina C) este foarte importantă, în special în managementul deficitului de fier și în strategia terapeutică și nutrițională asociată. În practica medicală curent, asocierea fierului cu vitamina C este adesea recomandată mai ales pentru optimizarea absorbției fierului, în special în tratamentele orale ale anemiei feriprive. De altfel, cum organismul nu poate sintetiza vitamina C, concentrația sa depinde de aportul zilnic.

Ce este fierul?

Fierul este un oligoelement esențial, implicat în multe procese biochimice, dar în special în cel de transport și utilizare a oxigenului. În organismul uman, fierul se găsește în două forme:

  • fierul hemic, prezent în hemoglobină, mioglobină și unele enzime;
  • fierul non-hemic, depozitat sub formă de feritină sau hemosiderină, sau în forma circulantă, legat de transferină.

Absorbția fierului are loc în principal la nivelul duodenului și jejunului proximal, procesul fiind reglat strict în funcție de necesitățile metabolice. Fierul alimentar, de asemenea, există sub două forme, și anume:

  • fierul hemic care se găsește în produse de origine animală, absorbit eficient prin mecanisme specifice, independente de factori dietetici;
  • fierul non-hemic care poate fi găsit în produse de origine vegetală, dar care necesită reducere prealabilă de la forma ferică (Fe³⁺) la forma feroasă (Fe²⁺) pentru a fi absorbit.

Procesul de reducere a fierului feric este catalizat de o serie de enzime, cum ar fi citocromul b, și este favorizat de pH-ul acid, dar și de prezența agenților reducători, cum ar fi vitamina C.

Rezervă online și ridică din cea mai apropiată farmacie Catena FeroFort fier micronizat de la Benesio, un supliment alimentar care conține o combinație de fier micronizat, vitamina C și acid folic. Fierul contribuie la susținerea funcției cognitive normale, ajută la formarea normală a globulelor roșii și a hemoglobinei, la transportul oxigenului în corp și la funcționarea normală a sistemului imunitar. Vitamina C susține absorbția normală a fierului.

Ce este vitamina C?

Vitamina C (acidul ascorbic) este o vitamină hidrosolubilă esențială, cu foarte multe funcții în organism. Fiind un agent reducător puternic, vitamina C participă la numeroase reacții chimice de hidroxilare și amidare, la sinteza colagenului, carnitinei și neurotransmițătorilor. Joacă și un rol central în protecția împotriva stresului oxidativ, prin neutralizarea speciilor reactive de azot și oxigen și prin refacerea altor antioxidanți, cum ar fi vitamina E. Vitamina C, așa cum deja s-a menționat, are capacitatea de a reduce fierul trivalent (Fe³⁺) la forma bivalentă (Fe²⁺), care este solubilă în micromediul intestinal și mai ușor de absorbit de celulele epiteliale intestinale.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena, comprimatele masticabile cu aromă de portocală, Naturalis Vitamina C 500 mg. Vitamina C contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar; protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ; creşterea absorbţiei fierului etc.

Cum se potențează reciproc fierul și vitamina C pentru o absorbție cât mai optimă

În contextul metabolismului mineralelor, fierul și vitamina C au o asociere foarte strânsă. S-au prezentat deja mecanismele prin care cei doi compuși se potențează reciproc pentru o absorbție cât mai optimă, dar la modul general – acest efect este deosebit de important în principal la un pacient care urmează o dietă bazată pe surse vegetale, în care este crescut în special aportul de fier non-hemic, a cărui absorbție, mai mult decât atât, este redusă de alți factori inhibitori dintr-o dietă vegetală, cum ar fi fitații, polifenolii sau oxalații. În continuare, vor fi prezentate mai detaliat mecanismele prin care fierul și vitamina C își potențează reciproc absorbția.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

Vitamina C și rolul său în absorbția fierului non-hemic

Principalul mecanism prin care vitamina C crește biodisponibilitatea fierului non-hemic constă în reducerea ionului feric (Fe³⁺), insolubil la pH-ul intestinal, la forma feroasă (Fe²⁺), forma care este solubilă și absorbabilă prin transportorii divalenți de pe suprafața eritrocitelor – în special prin DMT1 (divalent metal transporter 1). În condițiile unei diete predominant vegane sau în cazurile în care absorbția fierului este limitată de factori endogeni sau exogeni, acest aspect este esențial. De altfel, acidul ascorbic contracarează efectele inhibitorilor dietetici ai absorbției,  neutralizând acțiunea taninurilor, polifenolilor, fitaților asupra solubilității fierului.

Fierul și impactul său asupra utilizării vitaminei C

Interacțiunea dintre fier și vitamina C este bidirecțională, compușii potențându-și atât absorbția, cât și activitatea. Fierul, în forma sa redusă, catalizează reacții oxidative în care vitamina C este implicată. În prezența fierului liber, vitamina C poate fi rapid oxidată – generând specii reactive de oxigen de tip Fenton. Totuși, în condiții fiziologice normale, acestea reacții sunt foarte atent controlate de sistemele antioxidante celulare, iar aportul combinat al celor doi nutrienți pare să contribuie la menținerea unui echilibru redox eficient.

De asemenea, fierul, ca element esențial în reacțiile enzimatice, contribuie indirect la utilizarea adecvată a vitaminei C în biosinteza colagenului și a altor molecule în care ascorbatul joacă rol de cofactor. În cazurile deficitului de fier, spre exemplu, funcțiile dependente de vitamina C ar putea fi compromise, chiar și în prezența unui aport adecvat de acid ascorbic. De menționat, de asemenea, că vitamina C nu poate fi sintetizată în organismul uman – alte mamifere dispun de această capacitate –, motiv pentru care concentrația din organism depinde exclusiv de aport.

Asocierea terapeutică: eficiență și indicații

În practica medicală, suplimentarea cu fier este frecvent asociată cu administrarea simultană a vitaminei C, pentru a crește eficiența absorbției, mai ales în cazurile de anemie feriprivă sau în prevenția deficitului în rândul populației vulnerabile. Suplimentele combinate de vitamina C și fier sunt disponibile pe scară largă, iar dozele utilizate de vitamina C variază în între 50-500 de miligrame, în funcție de formulă și de indicația terapeutică. Studiile clinice demonstrează faptul că administrarea a cel puțin 50 de miligrame de vitamina C, concomitent cu fierul, crește foarte mult absorbția fierului, mai ales când este consumat cu mese care conțin inhibitori ai absorbției.

Recomandări privind administrarea concomitentă a fierului și vitaminei C

Administrarea fierului oral împreună cu vitamina C reprezintă o strategie foarte eficientă pentru a spori absorbția intestinală a fierului, în special în formulele care conțin fier non-hemic – cum ar fi sulfat feros, fumarat feros sau gluconat feros. Este recomandat ca fierul să fie administrat pe stomacul gol sau între mese, pentru a maximiza absorbția, deși tolerabilitatea gastrică poate impune administrarea concomitentă cu alimente. În unele situații, asocierea cu vitamina C este și mai valoroasă, întrucât contracarează efectele inhibitorilor alimentari – taninurile, polifenolii și fitații de origine vegetală – asupra absorbției fierului.

Pentru pacienții cu anemie feriprivă severă, este preferabilă administrarea unor doze moderate, dar repetate de fier, în combinație cu acidul ascorbic, pentru a se evita saturația transportorilor intestinali și posibilele efecte adverse gastrointestinale. De asemenea, este important ca, odată început tratamentul, să se monitorizeze răspunsul hematologic (hemoleucograme periodice) și să se ajusteze dozele în funcție de parametrii clinici și biologici. Interacțiunea sinergică dintre fier și vitamina C este un exemplu relevant de potențare nutrițională între doi nutrienți esențiali. Acest aspect subliniază, așadar, importanța administrării simultane adecvate a suplimentelor.

 

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.