Vitamine si minerale

Cat de important este acidul folic pentru organism

Dr. Alexandru Grigore, medic specialist medicina de familie, Clinica Gral Ploiesti, www.gralmedical.ro
marti, 12 noiembrie 2013
Share
principala_acid_folic

Acidul folic mai este cunoscut si sub denumirea de acid pteroyl-L-glutamic si se incadreaza in randul vitaminelor hidrosolubile din grupul B. Aceasta vitamina trebuie transformata la nivel hepatic in acid dihidrofolic, ulterior fiind folosita in organism.

Corpul uman nu poate sintetiza folat – echivalentul natural al acidului folic. Din aceasta cauza, este necesar ca dieta zilnica sa cuprinda aceasta vitamina.

Cauzele responsabile de carenta acidului folic sunt: aportul nutritional scazut; absorbtia deficitara in diverse afectiuni (alcoolism, limfom intestinal, rezectie intestinala, amiloidoza, sclerodermie, afectiuni renale etc.); cresterea necesarului de acid folic (sarcina, lactatie, copii in perioada de crestere etc.); anumite medicamente (de exemplu, contraceptivele orale).

De ce este important acidul folic?

Corpul uman are nevoie de aceasta vitamina pentru:

  • Producerea, repararea si functia ADN-ului si ARN-ului;
  • Actiunea de cofactor in diverse reactii biologice;
  • Eritropoieza (sinteza elementelor figurate rosii cu rol in transportul oxigenului  si dioxidului de carbon in organism);
  • Prevenirea unor malformatii congenitale neurologice si cardiace. Acidul folic face parte din componentele suplimentelor nutritive recomandate femeilor gravide si care alapteaza.Astfel, sunt folosite in preconceptie si in primele 12 saptamani de sarcina.
  • Protectia impotriva cancerului pulmonar, esofagian, gastric, pancreatic, de colon si cervical uterin;
  • Ameliorarea declinului memoriei la persoanele varstnice;
  • Reducerea nivelului crescut al homocisteinei (concentratii crescute ale acestui aminoacid au fost asociate cu: infarct miocardic, accident vascular ischemic, tromboza venoasa, osteoporoza, degenerescenta maculara etc.).

Carenta de acid folic implica anemia megaloblastica, avand urmatoarele manifestari: dispnee, tulburari de ritm cardiac (palpitatii, tahicardie), tulburari de tranzit intestinal (diaree, constipatie), anorexie, astenie, paloare, tulburari de memorie. Daca nu se intervine dietetic si terapeutic, pot aparea si probleme neurologice.

secundara_acid_folic_inainte de CARE SUNT DOZELE ZILNICE DE ACID FOLIC

Care sunt dozele zilnice de acid folic recomandate?

  • Copii: 60-200 µg (doza de acid folic va fi luata la recomandarea medicului pediatru);
  • Femei gravide: 600 µg;
  • Femei care alapteaza 500 µg;
  • Femei si barbati: 400 µg.

Surse de acid folic

Sursele naturale sunt: spanacul, mazarea, lintea, pastaile, broccoli, sfecla, semintele de floarea-soarelui, porumbul, varza, alunele, capsunele, zmeura, portocalele, bananele, ouale, laptele. Prin preparare termica, o parte din acidul folic este distrus, fiind recomandat consumul legumelor si fructelor nepreparate termic. Acidul folic este prezent si in suplimentele medicamentoase indicate femeilor gravide si celor care alapteaza, copiilor, persoanelor cu diverse afectiuni patologice etc.

Nota pentru articolul «Cat de important este acidul folic pentru organism»:5.00/ 5 (11 voturi)
tonica
2017-09-12T15:57:32+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena