Keratoconusul este o afecțiune progresivă, non-inflamatorie, bilaterală (deși adesea asimetrică) a corneei, caracterizată prin subțierea și protruzia acesteia într-o formă conică. Este o patologie degenerativă care determină o modificare semnificativă a biomecanicii corneene și conduce la inducerea unui astigmatism neregulat și în stadii avansate la afectarea severă a acuității vizuale. Tinerii sunt cel mai frecvent afectați de keratoconus, cu debut frecvent în adolescență sau prima parte a vieții adulte, și o progresie ce poate continua până în jurul vârstei de 30-40 de ani, când, în general, se stabilizează spontan, odată cu consolidarea problemelor de vedere asociate.
Ce este keratoconus și cum apare?
Prin keratoconus se înțelege remodelarea progresivă a corneei, determinată de procese precum degradarea matricei extracelulare stromale, alterarea colagenului cornean (scăderea rezistenței mecanice a acesteia). Aceste procese duc la subțierea progresivă a zonei centrale (sau, în unele cazuri, a zonei paracentrale) a corneei, protruzia localizată a acesteia și apariția astigmatismului neregulat, în general miopic, care nu poate fi corectat satisfăcător cu ochelari speciali. Rezultă o imagine clară, divizată, neregulată, întrucât imaginile sunt focalizate în mai multe puncte. În final, se ajunge la deformarea corneei și instabilitate sub acțiunea presiunii intraoculare.
Keratoconus – cauze și factori de risc
Nu se cunosc întocmai cauzele care duc la keratoconus, însă este cunoscut că afecțiunea tinde să debuteze în perioada adolescenți. De asemenea, au fost identificați mai mulți factori de risc asociați, printre care se numără:
Factori genetici
- se poate observa agregarea familială a bolii, ceea ce sugerează o componentă genetică, care descrie un model de moștenire autosomal dominantă cu penetranță variabilă;
- asociere cu sindroame genetice precum: sindromul Down, sindromul Marfan și sindromul Ehlers-Danlos, sindromul Nooan, osteogeneza imperfectă, amauroza congenitală Leber.
Factori de mediu și comportamentali
- asocierea cu astmul, rinita alergică;
- frecarea excesivă și repetată a ochilor;
- alergiile oculare (keratoconjunctivită vernală, atopia);
- purtarea incorectă și pe termen lung a lentilelor de contact.
Conform datelor epidemiologice, între 50-230 din 100.000 de adolescenți dezvoltă manifestări de keratoconus în perioada adolescenței. De asemenea, incidența cazurilor de keratoconus pare să varieze semnificativ etnic și geografic, foarte multe cazuri fiind înregistrate în populația din Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Africa de Nord.
Keratoconus – simptome și manifestări
Simptomele de keratoconus variază în funcție de stadiul bolii și severitatea afectării corneene. În stadii incipiente, de exemplu, pacientul cu keratoconus poate prezenta simptome minime și, de multe ori, acestea sunt confundate cu miopia sau astigmatismul obișnuit. Totuși, pe măsură ce modificările progresează, apar simptome precum:
- scăderea progresivă a acuității vizuale, bilaterală sau asimetrică, cu vedere încețoșată care nu se corectează cu ochelari;
- distorsiuni vizuale, vedere dublă monoculară (diplopie monoculară);
- fotofobie, halouri nocturne, dificultăți în a conduce pe timp de noapte;
- dureri de cap, dureri oculare;
- astigmatism neregulat, cu modificări frecvente ale prescripției pentru dioptria ochelarilor.
În stadii avansate, afecțiunea duce la subțierea marcată a corneei centrale și la formarea de cicatrici stromale. Rar, se poate ajunge chiar la hidrops corneean acut – cu ruptura membranei Descemet, influx de umoare apoasă și edem corneean masiv dureros.
Diagnosticul de keratoconus
Diagnosticul de certitudine pentru keratoconus presupune investigații imagistice și se bazează pe topografie, tomografie și evaluarea biomecanicii corneene. Acesta include:
- retinoscopie;
- keratometrie manuală: valori >47 D sugerează keratoconus;
- topografie corneeană: reprezintă metoda standard pentru detectarea precoce a modificărilor asociate cu keratoconus – relevă astigmatismul neregulat și asimetria inferior-superioară, cu valori (>1,4 D);
- tomografie corneeană: permite evaluarea spațiului corneean posterior și anterior, a grosimii corneene (pahimetrie) și detectarea cazurilor subclinice (keratoconusul în forme frustre);
- evaluarea biomecanică: analiza rezistenței corneene, a predispoziției la ectazie.
Microscopia speculară, tomografia în coerență optică și aberometria sunt eficiente în special în cazurile avansate sau pentru planificarea tratamentului chirurgical pentru keratoconus.
Tratament keratoconus
În caz de keratoconus, tratamentul se etapizează în funcție de severitatea afecțiunii, de impactul vizual și progresia documentată. Obiectivele sunt stoparea progresiei, corectarea vizuală și, pe cât posibil, evitarea complicațiilor și necesității de a se interveni prin procedee chirurgicale mai extinse, care ridică riscuri.
Corectarea optică
Se face cu ochelari sau lentile de contact moi, mai ales în stadiile incipiente, însă eficiența este foarte redusă. Se recomandă lentile de contact dure gaz-permeabile speciale pentru keratoconus care regularizează suprafața corneei sau lentile sclero-corneene și hibride.
Cross-linking cornean
Este o alternativă inovatoare de tratament pentru keratoconus. Tratamentul acesta stabilizează progresia bolii. Implică aplicarea de riboflavină și iradierea UVA (370 nm), ducând la creșterea rigidității biomecanice prin crearea de legături între fibrele de colagen. Cross-linking-ul, pe de altă parte, este recomandat doar în formele progresive (creșterea Kmax >1 D în 6-12 luni). Are o siguranță crescută mai ales în keratoconusul cu o grosime a corneei >400 μm.
Implantarea inelelor intracorneene
Reprezintă o altă alternativă eficientă de tratament pentru keratoconus. Implanturile sunt din polimetilmetacrilat (PMMA), semicirculare, și se introduc în stroma medie. Progresiv, acestea normalizează curbura corneei și reduc astigmatismul neregulat. Implanturile se recomandă mai ales în cazurile moderate, cu pahimetrie ≥450 µm.
Tratament chirurgical
Transplantul de cornee (keratoplastie penetrantă sau lamelară profundă anterioară – DALK) se recomandă doar în cazul în care există opacități centrale, cicatrici stromale sau intoleranță la o alternativă anterior prezentată de corectare a keratoconusului. Tehnida DALK este preferată ca urmare a faptului că păstrează endoteliul nativ și există risc redus de rejet al transplantului.
Keratoconus – complicații și riscuri asociate
Prin keratoconus se înțelege o afecțiune progresivă a ochiului caracterizată prin subțirea, odată cu trecerea timpului, a corneei, în asociere cu protruzia exterioară a acesteia. Evident, calitatea vederii este afectată. Prognosticul tratamentului pentru această afecțiune variază în funcție de:
- vârsta pacientului;
- rezultatul măsurătorilor keratometrice.
Cu cât tratamentul este inițiat mai târziu, cu atât prognosticul este mai mic, iar cu cât rezultatul măsurătorii keratometrice este mai abrupt, cu atât prognosticul este mai nefavorabil. Progresia bolii este asociată cu risc crescut de cicatrici corneene și scăderea marcantă a acuității vizuale. Aproximativ 10-20% dintre pacienții cu keratoconus necesită, în cele din urmă, transplantul de cornee, însă intervențiile timpurii – cum ar fi reticularea colagenului corneean – pot încetini și, în cazuri fericite, chiar opri progresia bolii. Deși boala este progresivă, aceasta uneori tinde să se stabilizeze de la sine, undeva în jurul vârstei de 30-40 de ani, dar modificările rămân.
Posibilele complicații asociate acestei afecțiuni sunt:
- miopatie progresivă;
- astigmatism;
- cicatrici corneene;
- subțierea corneei;
- hidropsul corneean;
- fotofobie;
- scăderea acuității vizuale (în ciuda măsurilor corective luate);
- striațiile Bogt;
- liniile de stres în straturile profunde ale corneei;
- neovascularizarea corneei periferice;
- keratita, edemul corneean, durerea, vederea încețoșată pot apărea după intervenția medicală de reticulare a colagenului corneean.
După intervenția de corectare pacientul este sfătuit să folosească picături cu antibiotice, precum și picături antiinflamatorii, prescrise de medicul specialist. Acesta trebuie să evite atingerea sau frecarea ochilor, pentru a preveni iritarea și accelera vindecarea. De asemenea, este necesar să se consulte periodic medicul oftalmolog, pentru a monitoriza procesul de vindecare și pentru a detecta prompt orice posibilă complicație asociată tratamentului.
Foto: shutterstock.com
