Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Cum poate fi limitată transmiterea COVID-19 în școli

Mădălina Cristea; sursă: sciencedaily.com
30 martie 2021
Share
Cum poate fi limitată transmiterea COVID-19 în școli

Purtarea măștilor de protecție, păstrarea distanței sociale și spălarea frecventă a mâinilor limitează răspânirea COVID-19 în școli. Concluzia le apariține cercetătorilor americani de la Washington University School of Medicine. Aceștia au realizat un studiu pilot prin intermediul căruia au vizat identificarea unor modalități de a menține școlile deschise și sigure pentru elevi în timpul pandemiei de coronavirus.

Transmiterea COVID-19 în școli este rară și se manifestă cu o frecvență redusă chiar și în cazul contactelor directe ale indivizilor care au fost depistați pozitivi la testarea ARN. Contact direct este considerat orice individ care a stat la mai puțin de doi metri, timp de cel puțin 15 minute, față de o persoană infestată cu COVID-19, cu 24 de ore înainte de debutul simptomelor la persoana respectivă.

Acest lucru este posibil numai dacă, în școli, sunt respectate recomandările de sănătate publică privind limitarea răspândirii coronaviruslui. În urma unei cercetări realizate în Missouri, s-a constatat că purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și spălarea frecventă a mâinilor sunt esențiale în acest sens. Concluziile cercetătorilor demonstrează că respectarea măsurilor de siguranță poate reduce semnificativ răspândirea viruslului SARS-CoV-2 în rândul elevilor, profesorilor și personalului din învățământ.

Pandemia de COVID-19 afectează sănătatea mintală a tinerilor

De ce este important ca școlile să rămână deschise

„Menținerea școlilor deschise le oferă copiilor nu numai beneficii educaționale, ci și sociale, psihologice și emoționale. Acest lucru este valabil, în special, în cazul elevilor care se bazează pe servicii sociale pentru sprijin alimentar, fizic și mental“, explică autorul principal al studiului, Johanna S. Salzer, ofițer medical veterinar la National Center for Emerging and Zoonotic Infectious Diseases.

În studiul pilot au fost incluse 57 de școli publice și private din districtele Pattonville, Springfield și St. Louis. Toți directorii instituțiilor de învățământ le-au cerut elevilor, profesorilor, personalului și vizitatorilor să poarte măști în timp ce se aflau în campusuri sau în autobuze.

Alte măsuri de siguranță au presupus accentul pe igiena mâinilor; curățarea profundă a suprafețelor; păstrarea distanței fizice în sălile de clasă; examinarea zilnică a simptomelor specific COVID-19; crearea unor oportunități de educație virtuală și creșterea ventilației.

Importanța respectării măsurilor de siguranță recomandate de autorități

„Școlile pot funcționa în condiții de siguranță în timpul pandemiei atunci când sunt respectate măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului. (…) Studiul pilot pe care l-am făcut, demonstrează o transmitere limitată a COVID-19 în școli și nicio infestare de la elev la profesor. Vă rog să țineți cont de faptul că această investigație a fost efectuată în timpul apogeului pandemiei, în decembrie 2020, perioadă în care au existat, la nivel mondial, rate zilnice ridicate ale îmbolnăvirii.”. Explicaţia aparţine unuia dintre cercetătorii studiului, Jason Newland, profesor de pediatrie al Washington University.

În studiul pilot au fost incluse 193 de persoane înscrise la 22 dintre cele 57 de școli urmărite. Dintre acestea, 37 de persoane (24 de elevi și 13 profesori sau membri ai personalului) au fost declarate pozitive în urma testării COVID-19.

Dintre cele 102 contacte directe care au fost de acord să se testeze pentru depistarea COVID-19 folosind teste de salivă, doar două persoane au primit rezultate pozitive. Acest lucru plasează școala ca posibilitate secundară de răspândire a virusului. Mai mult decât atât, nu au fost identificate focare în școlile participante la studiu, în ciuda ratelor ridicate de răspândire a bolii care au fost raportate în comunități de-a lungul lunii decembrie.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.