Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Acidul lactic protejeaza impotriva infectiilor vaginale

2 iunie 2010
Share

Ca sa intelegem cat de importanta este igiena intima a femeii si, mai ales, cat de important este ca aceasta sa fie facuta corect, trebuie mai intai sa cunoastem si sa intelegem corpul femeii si modul in care acesta functioneaza.

Flora vaginala normala nu este un mediu steril, lipsit de microbi. Dimpotriva, mediul vaginal este colonizat de o gama variata de flora microbiana, al carei rol este de a mentine mediul vaginal si pH-ul fiziologic. Flora vaginala secreta in mod natural lactobacili (bacilii lui Döderlein), bacterii a caror prezenta este normala si bine-venita, intrucat lactobacilii produc acidul lactic.

Acidul lactic reface flora vaginala

Lactobacilii sunt responsabili de pastrarea unui mediu vaginal normal acid cu pH <4,5 (sau 6,5 in timpul menstruatiei) care nu favorizeaza cresterea bacteriilor patogene ce pot cauza infectii vaginale. Este foarte important sa stim ca pH-ul la nivel vaginal este diferit de pH-ul pielii. Din acest motiv trebuie sa folosim produse special create pentru igiena intima. Lactobacilii sunt considerati microbi buni, intrucat constituie o bariera naturala impotriva proliferarii agentilor patogeni vaginali, iar acidul lactic contribuie la mentinerea pH-ului in limitele normale si reface flora vaginala.

Productia de acid lactic poate fi influentata atat de factori externi, cat si de schimbarile hormonale prin care trece o femeie.

Antibioticele sau menopauza pot modifica flora vaginala normala, cauzant infectii vaginale

Scaderea productiei de acid lactic poate fi cauzata de un dezechilibru la nivelul florei vaginale. Acesta se produce atunci cand zona este afectata de anumiti microbi contactati din mediul exterior, fie de la partener, fie prin alte cai, cum ar fi folosirea unei toalete neigienice. De asemenea, ciclul lunar, graviditatea, antibioticele orale sau menopauza pot modifica la randul lor flora vaginala normala.

Fluctuatia nivelului pH-ului vaginal provoaca infectii vaginale

In multe cazuri, fluctuatia nivelului pH-ului in zona intima, odata cu scaderea productiei de acid lactic, cauzeaza vulnerabilitati ale sistemului protector, ducand la modificari ale florei bacteriene. Acest lucru poate cauza infectii vaginale, cele mai frecvente fiind candidoza si vaginoza bacteriana. Din acest motiv este important sa acordam o atentie sporita atunci cand vine vorba de igiena intima.

Sapunurile si gelurile de dus provoaca reactii alergice in zona intima

Produsele cosmetice, asa cum sunt sapunul sau gelul de dus, contin compusi chimici care pot provoca reactii alergice la nivelul perineului si vaginului, mai ales daca tinem cont de faptul ca pH-ul pielii este diferit de cel vaginal.
Sapunul obisnuit si gelul de dus nu dispun de elemente care sa ajute sistemul protector al vaginului. In acest caz, se recomanda folosirea unor produse speciale care au in compozitie acid lactic, ajutand la pastrarea, respectiv refacerea florei microbiene de la nivelul vaginului.

Produsele cu acid lactic mentin pH-ul vaginal la valori normale, prevenind infectiile vaginale

De altfel, in urma unor studii efectuate, s-a constatat ca, prin utilizarea produselor care contin acid lactic, pH-ul vaginal revine la valori normale. Studiul a fost efectuat pe 398 de femei. Cercetarea a relevat ca, dupa doar 28 de zile de tratament, a avut loc o scadere semnificativa a pH-ului vaginal in cazul femeilor la care s-au inregistrat valori mari.
Utilizate constant, gamele pe baza de acid lactic contribuie semnificativ la intreaga stare de sanatate a organismului si la confortul zilnic.

Confirmat de studii si de efectele benefice pe care le are asupra zonei intime, acidul lactic trebuie sa se regaseasca in produsele de igiena intima feminina.

Dr. Ruxandra Dumitrescu,
Medic primar obstetrica-ginecologie

 

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.