Revista care te menține sănătos

Știri

Un partener fericit, important pentru sanatatea dumneavoastra

4 octombrie 2016
Share

In urma unui studiu realizat de catre specialistii de la Universitatea de Stat din Michigan, Statele Unite, s-a constatat ca persoanele care au parteneri fericiti, zambitori, veseli, optimisti sunt mai sanatoase. Studiul publicat in Health Psychology a urmarit, pe o perioada de 6 ani, 1 981 de cupluri cu varste cuprinse intre 50 si 94 de ani. Cercetari anterioare au aratat ca oamenii fericiti sunt, in general, mai sanatosi, dar, de aceasta data, expertii au vrut sa investigheze cum influenteaza acest aspect partenerul de viata. Subiectii au fost chestionati cu privire la calitatea relatiei, sarcinile de zi cu zi, activitatea fizica si starea de sanatate.

Partenerii veseli si sanatatea

Participantii care aveau parteneri fericiti prezentau o stare generala de sanatate mult mai buna, spre deosebire de persoanele cu parteneri pesimisti si tristi mai tot timpul. Daca va intrebati cum v-ar putea ajuta un partener cu un psihic pozitiv, iata care ar putea fi explicatiile. In primul rand, un partener nefericit se concentreaza doar pe propriile probleme; o persoana care vede doar partea plina a paharului ar putea fi de un real sprijin, oferind mai multa grija si atentie. Apoi, un partener fericit isi poate convinge jumatatea sa se implice in activitati care contribuie la o stare buna de sanatate, cum ar fi sportul si alimentatia sanatoasa. Nu in ultimul rand, persoanele pozitive trateaza viata cu mai multa lejeritate, astfel incat ajuta partenerul sa depaseasca mult mai usor obstacolele. Rezultatele sunt similare atat pentru soti, cat si pentru sotii.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Topsante.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.