Revista care te menține sănătos

Imunitate

Sunteţi gripat? Iată ce ar trebui să mâncaţi

Dr. Corina-Aurelia Zugravu, specialist igiena alimentației și nutriție; [email protected]
29 decembrie 2021
Share
Sunteţi gripat? Iată ce ar trebui să mâncaţi

Vaccinarea antigripală şi potenţarea imunităţii nespecifice cu ajutorul dietei şi al mişcării în aer liber ar trebui să ţină la distanţă gripa sau măcar virozele. Dacă nu aţi bifat niciunul dintre punctele amintite, avem câteva sfaturi despre ce e bine să faceţi în caz de îmbolnăvire.

Dacă o raceală uşoară poate fi dusă de cele mai multe ori „pe picioare”, nu vă sfătuim să încercaţi aşa ceva dacă aveţi febră şi/sau o stare generală foarte alterată. Ştim, e greu să lipsiţi de la serviciu doar pentru că… vă curge nasul, tuşiţi sau vă dor oasele. Dar fiţi convinşi că acestea sunt doar simptome care ascund alte evenimente din organism. Ele semnalează că ne luptăm din greu cu virusurile, şi că situaţia poate evolua, în funcţie de o multitudine de factori, fie către o remisiune rapidă, fie către o agravare neaşteptată. Se spune în mod oarecum eronat că o gripă trece în 7 zile, fie cu tratament, fie fără. Dar aici nu ne referim la medicaţie care, de cele mai multe ori, trebuie să fie doar simptomatică. Ci la măsuri simple de schimbare a stilului de viaţă, care pot împiedica o viroză să se complice cu o suprainfecţie microbiană care să ducă poate chiar la o bronhopneumonie.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar ImunoSuport Forte, recomandat pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului imunitar.

Cea mai bună alimentaţie

Apetitul unei persoane cu gripă este redus în mod evident. Dar trebuie avut în vedere faptul că pierdem foarte multe calorii în timpul bolii. Se aproximează că la fiecare grad de febră, metabolismul nostru se măreşte cu cel puţin 10%. Ce-i de făcut, dacă nu ne este foame deloc? Este indicat să apelăm la alimente uşor digerabile şi care sunt simultan hidratante şi bune surse de vitamina C. Fructele, mai ales fructele de pădure, kiwi şi citricele, supele, în care au fost adăugate legume bogate în vitamina C (ardei graşi, gogoşari, pătrunjel etc.), nu trebuie să lipsească. Nu vă bazaţi pe compoturi, pentru că în ele vitaminele au fost în bună parte neutralizate. Pregătiţi mai degrabă un smoothie şi beţi-l în perioadele din zi când febra este mai mică şi vi se face foame. Nu uitaţi de sodiu, puneţi puţină sare în supă, pentru că pierdeţi mult din cauza transpiraţiilor abundente.

Diferenta dintre raceala si gripa

Sfatul specialistului

Pe lângă alimentaţia potrivită, ar fi bine să:

  • ajutaţi corpul în lupta cu invadatorii stând acasă, în repaus, la o temperatură optimă şi cu o umiditate a aerului adecvată;
  • nu supraîncălziţi încăperile şi aveţi grijă ca aerul să nu fie foarte uscat, altfel mucoasele căilor respiratorii vor avea de suferit;
  • încercaţi să dormiţi cât mai mult, deoarece studiile au arătat că în timpul somnului imunitatea este amplificată;
  • hidratarea este un alt element de bază, dacă aveţi febră şi transpiraţi. Trebuie să aveţi grijă să înlocuiţi pierderile. În mod tradiţional, se recomandă ceaiuri din plante care reprezintă o soluţie foarte bună, cu menţiunea că nu trebuie să fie fierbinţi atunci când le consumăm.

Dacă v-aţi hotărât totuşi să duceţi gripa pe picioare, purtaţi în spaţiile publice o mască medicinală. Vă va încălzi aerul inhalat şi va feri transferul virusurilor la cei din jur.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.