Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Ce este de ştiut

Elena Coroianu; surse: ms.ro, cdc.gov, webmd.com, mayoclinic.org
25 februarie 2022
Share
Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Ce este de ştiut

Vaccinarea copiilor, indiferent de grupa de vârstă din care fac parte (5-11 ani sau 12-18 ani) stârneşte şi mai multe discuţii decât vaccinarea adulţilor. Greu de crezut, dar adevărat. Ministerul Sănătăţii a dat publicităţii o serie de lămuriri, răspunsuri la principalele probleme pe care şi le pune un părinte care vrea să decidă în cunoştinţă de cauză dacă îşi vaccinează sau nu copilul. „De ce să-mi vaccinez copilul?”; „Este sigur vaccinul anti-COVID-19 pentru copii?”; „Ce tip de vaccin să aleg?” sau „Ce conţine vaccinul?” sunt doar câteva dintre întrebările care îşi găsesc răspuns. Specialiştii care demontează miturile şi răspund întrebărilor sunt prof. univ. dr. Doina Anca Pleșca, Departamentul de Pediatrie al Facultăţii de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București şi dr. Anca Drăgănescu, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, București.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Imunovit gummy, special creat pentru susţinerea sistemului imunitar la copii.

În ţara noastră, vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani împotriva COVID-19 începe din 26 ianuarie. Iar programările se pot face deja în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

COVID-19, vaccinurile împotriva COVID-19, vaccin, vaccinarea copiilor, vaccinarea, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vaccinarea împotriva COVID-19, SARS-CoV-2, vaccinul împotriva COVID-19, miocardită, pericardită,

De ce ar trebui vaccinați copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani?

Ca şi în cazul celorlalte categorii de vârstă, vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 asigură protecție împotriva bolii; protejează împotriva apariției formelor severe până la cele critice de boală și reduce riscul de spitalizare.

Vaccinarea asigură protecție nu numai împotriva efectelor imediate ale COVID-19, cât și împotriva efectelor pe termen lung; complicații de tipul miocarditei, sindromului multiinflamator sistemic și a formei persistente de boală.

Vaccinarea împotriva COVID-19 protejează copilul de apariția sechelelor determinate de sindromul post-COVID. Toate acestea reprezintă efectele directe ale pandemiei COVID-19, fața de care copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani pot fi protejați.

Restricțiile determinate de pandemia COVID-19 au avut un impact negativ puternic asupra copiilor și familiilor acestora. Vaccinarea le-ar putea oferi copiilor oportunități sporite de a petrece în siguranță timpul cu prietenii și familia extinsă, reluarea activităților sociale și extrașcolare și socializarea în siguranță.

Totodată, este important de menționat că prin vaccinare scade rata de transmitere a infecției cu SARS CoV-2 și astfel copii cu vulnerabilități medicale sau cei cu nevoi speciale ar putea avea asigurat accesul în siguranță la educație.

Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani poate ajuta la protecția indirectă a membrilor familiei, inclusiv a fraților care nu sunt încă eligibili pentru vaccinare și a membrilor familiei care pot avea un risc crescut de a se îmbolnăvi foarte grav dacă sunt infectați.

Copiii cu afecțiuni cronice ar trebui să aibă prioritate, având în vedere riscul crescut de a dezvolta forme severe de boală. Dar riscul de a dezvolta o formă severă de boală nu este de neglijat nici în cazul copiilor fără afecțiuni cronice.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena acadelele Bombovit Multi. Conţin 12 vitamine si 2 minerale (seleniu si zinc), care sprijină buna funcţionare a organismului. necesare pentru funcţionarea acestuia la parametri optimi.

Copiii infectați cu virusul SARS-CoV-2 dezvoltă forme grave de COVID-19?

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani care se infectează cu virusul SARS-CoV-2 riscă să prezinte și forme grave de COVID-19.

În prezent, se apreciază că boala COVID-19 este una dintre primele 10 cauze de deces printre copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani din SUA. În plus, s-a observat că și copiii, nu doar adulții, pot să prezinte manifestări clinice persistente (Long COVID-19) după infecție.

Copiii care prezintă COVID-19 pot dezvolta, de asemenea, complicații la distanță cum ar fi sindromul inflamator multisistemic (MIS-C). Acest sindrom este o afecțiune multiorganică în care diferite organe ale corpului (inima, plămânii, rinichii, creierul, pielea, ochii sau tubul digestiv) se inflamează determinând manifestări clinice variate, extrem de severe. Din aprilie 2020 până în octombrie 2021, în SUA au fost raportate peste 2.300 de cazuri de MIS-C la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

Copiii care prezintă comorbidități (boli cronice respiratorii, renale, hepatice, cardiace, malignități, boli inflamatorii intestinale, imunodepresie de diferite cauze) sunt mai expuși riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19 după infecția cu virusul SARS CoV-2 în comparație cu copiii sănătoși.

COVID-19, vaccinurile împotriva COVID-19, vaccin, vaccinarea copiilor, vaccinarea, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vaccinarea împotriva COVID-19, SARS-CoV-2, vaccinul împotriva COVID-19, miocardită, pericardită,

Având în vedere faptul că formele severe de COVID-19 la copii sunt rare, este justificată vaccinarea?

Majoritatea copiilor diagnosticați cu COVID-19 sunt asimptomatici sau au o formă ușoară de boală și recuperarea este fără sechele. Cu toate acestea, riscul ca un copil să facă o formă severă de boală nu este de neglijat, chiar și în cazul copiilor fără afecțiuni cronice.

Potrivit unui studiu publicat, anul trecut, de Oxford Academica, aproape 30% dintre copiii cu vârsta sub 7 ani, au prezentat deformări cardiace la trei luni după ce au făcut forme uşoare sau asimptomatice de COVID-19. Anterior infectării cu SARS-CoV-2 copiii nu avuseseră alte probleme de sănătate.

Eficiența vaccinului ARNm Pfizer-BioNTech COVID-19 este în proporție de 91% în prevenirea bolilor simptomatice la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, conform studiilor clinice efectuate până acum.

Vaccinarea împotriva COVID-19 protejează copiii atât de efectele directe, imediate ale bolii, cât și de efectele pe termen lung. Copiii sunt protejați pentru riscul de spitalizare sau de a dezvolta o formă moderată până la o formă critică de boală, precum și de apariția miocarditei sau a sindromului multiinflamator sistemic.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Bronhosuport – 7 plante + miere; sirop antitusiv, care protejează mucoasa bronşică şi susţine sănătatea şi buna funcţionare a sistemului respirator. Recomandat începând cu vârsta de 3 ani.

Este mai sigură imunizarea prin infectarea cu virusul SARS-CoV-2 decât prin vaccinare?

Ca şi în cazul altor boli contagioase, pentru care există vaccinuri, există destui părinţi care cred că este mai bine ca proprii copii să se imunizeze pe cale naturală, prin trecerea prin boală. Specialiştii atrag atenţia, în primul rând, asupra faptului că riscul unui copil de a face o formă severă de boală nu este de neglijat, nici în cazul copiilor fără afecțiuni cronice.

În plus, nivelul de imunitate naturală la copilul nevaccinat și durata acesteia sunt în prezent necunoscute și probabil heterogene.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani previne apariția formelor severe de boală și a complicațiilor pe termen lung de tipul miocarditei, sindromului inflamator multisistemic sau a simptomelor persistente post-COVID-19.

Conform definiției OMS, sindromul post-COVID-19 apare la persoanele cu antecedente de infecție cu SARS-CoV-2 probabilă sau confirmată, de obicei la 3 luni de la debutul bolii COVID-19 cu simptome care durează cel puțin 2 luni și nu pot fi explicate printr-un diagnostic alternativ.

Simptomele formei prelungite de COVID-19 includ: oboseală, tuse, dificultăți de respirație, dureri de cap, amețeli, dureri în piept, dureri musculare și articulare, tremur, căderea părului, anxietate și dificultăți de somn.

COVID-19, vaccinurile împotriva COVID-19, vaccin, vaccinarea copiilor, vaccinarea, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vaccinarea împotriva COVID-19, SARS-CoV-2, vaccinul împotriva COVID-19, miocardită, pericardită,

Este vaccinul împotriva COVID-19 sigur pentru administrarea la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani?

Potrivit specialiştilor, vaccinurile sunt sigure pentru copiii din această grupă de vârstă. Studiile efectuate până în prezent au raportat că profilul de siguranță al vaccinului este similar la această grupă de vârstă cu cel din rândul adolescenților.

Copiii pot avea unele reacții secundare după vaccinarea împotriva COVID-19, care sunt similare cu cele care pot apărea după orice altă vaccinare de rutină. Aceste reacții secundare arată că organismul copiilor își dezvoltă un răspuns imun protector față de boală; de obicei reacțiile adverse vor dispărea în maxim câteva zile, iar acestea nu apar la toți copiii.

În situații foarte rare pot apărea reacții secundare mai grave de tipul reacțiilor alergice severe, miocardită sau pericardită.

Cele mai frecvente reacții secundare ale vaccinării împotriva COVID-19 care au fost raportate sunt: reacțiile locale, la locul de injecție (durere locală, roșeața, tumefacție) și reacțiile generale (cele mai frecvent întâlnite sunt oboseala, durere de cap, febra, frisonul, durerile musculare și greața). Reacțiile raportate sunt mai frecvente după a doua doză de vaccin și se remit în una sau două zile.

Înainte de aprobarea indicației de vaccinare la grupa de vârstă 5-11 ani, studiile clinice efectuate care au cuprins mii de copii, nu au identificat probleme severe de siguranță.

Beneficiile vaccinării împotriva bolii COVID -19 depășesc riscurile cunoscute și potențiale ale vaccinării, aspect evidențiat prin lucrările și studiile de specialitate publicate.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Calcifix sirop cu gust delicios de lamaie si portocala, care contine calciu, magneziu, zinc si vitamina D3. Recomandat începând cu vârsta de 4 ani.

Ce tip de vaccinuri împotriva COVID-19 sunt disponibile pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Câte doze sunt administrate?

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) au aprobat pentru administrarea la grupa de vârstă 5-11 ani vaccinul Comirnaty-Pfizer-BioNTech; un vaccin de tip ARNm.

Schema de vaccinare completă cuprinde 2 doze de vaccin Comirnaty-Pfizer-BioNTech, de 10 μg/doză, ce se vor administra intramuscular la interval de 21 de zile. Pentru o categorie specială de copii, cu imunosupresie severă, se poate administra a treia doză la un interval de cel puțin 28 zile după a doua doză.

Dacă se inițiază vaccinarea împotriva bolii COVID-19 la copiii cu vârsta de 11 ani și 11 luni se administrează doza pediatrică, atât la prima doză, cât și la doza a doua, chiar dacă între timp copilul a împlinit vârsta de 12 ani.

Ce conţin vaccinurile împotriva COVID-19?

Vaccinurile COVID-19 disponibile în prezent pentru adulți, adolescenți și copii conțin ingrediente active, precum și ingrediente inactive care variază în funcție de producător. Niciunul dintre vaccinuri nu conține ouă, gelatină, latex sau conservanți.

Vaccinurile împotriva COVID-19 nu conțin metale precum fier, nichel, cobalt, litiu și aliaje.

De asemenea, nu conțin produse fabricate, cum ar fi microelectronice, electrozi, nanotuburi de carbon sau semiconductori cu nanofire. Nu există conservanți precum mercur/thimerosal în niciunul dintre vaccinurile COVID-19 disponibile în prezent, inclusiv vaccinul Pfizer-BioNTech disponibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Mai multe date despre ingredientele vaccinurilor autorizate împotriva COVID-19, în România, găsiţi aici: Pfizer-BioNTech COVID-19 Vaccine Overview and Safety, Moderna COVID-19 Vaccine Overview and Safety, Johnson & Johnson’s Janssen COVID-19 Vaccine Overview and Safety, Ingredients Included in COVID-19 Vaccines.

Este nevoie de un consult medical înaintea vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani?

Copiii care nu au probleme medicale deosebite de sănătate (boli cronice, alergii, tratamente imunosupresive etc.) pot să fie programaţi pentru a fi vaccinaţi fără un consult medical prealabil.

Vaccinul împotriva COVID-19 poate fi administrat după sau concomitent cu alte vaccinuri?

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 precizează că vaccinurile împotriva COVID-19 se pot administra simultan sau la orice interval de timp cu alt vaccin cuprins în Programul Național de Vaccinare destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc (vaccinarea antigripală, vaccinarea anti-HPV); profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale autorizate în România. Iar administrarea lor poate fi realizată în condiții depline de siguranță atât a persoanelor care au primit doza 1, cât și a persoanelor care au primit doza 2 de vaccin anti-COVID-19.

COVID-19, vaccinurile împotriva COVID-19, vaccin, vaccinarea copiilor, vaccinarea, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vaccinarea împotriva COVID-19, SARS-CoV-2, vaccinul împotriva COVID-19, miocardită, pericardită,

Dacă un copil este diagnosticat cu COVID-19 după prima doză de vaccin, îi mai poate fi administrată cea de-a doua doză?

Doza a doua de vaccin împotriva COVID-19 poate fi administrată după recuperarea după boală și ieșirea din perioada de izolare. Dovezile existente până în prezent nu permit recomandarea unui interval de timp optim pentru administrarea vaccinului.

Este indicată vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5-11 ani dacă au trecut prin boală?

Vaccinarea împotriva COVID-19 este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta de 5 ani sau mai mult, indiferent dacă au prezentat o formă asimptomatică sau simptomatică de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

Întrucât, până în prezent, nu a fost stabilită valoarea titrului de anticorpi care poate să ofere protecție față de infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu este necesară determinarea titrului de anticorpi anti-SARS-CoV-2 înainte de administrarea vaccinului.

Numeroase studii de imunologie au evidențiat faptul că vaccinarea persoanelor care au avut COVID-19 conferă un răspuns imun sporit, iar riscul de reinfecție este mai mic, inclusiv în contextul circulației variantelor mai transmisibile.

COVID-19, vaccinurile împotriva COVID-19, vaccin, vaccinarea copiilor, vaccinarea, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vaccinarea împotriva COVID-19, SARS-CoV-2, vaccinul împotriva COVID-19, miocardită, pericardită,

Se poate administra copilului paracetamol sau ibuprofen înainte de vaccinarea împotriva COVID-19 pentru a preveni efectele secundare?

Centrul pentru Controlul și Prevenție al Bolilor din Statele Unite (CDC) recomandă părinților să nu administreze copilului niciun medicament pentru ameliorarea durerii înainte să fie vaccinat deoarece acesta poate reduce răspunsul imun la vaccin. Cu toate acestea, în cazul în care copilul prezintă febră sau durere la locul de injecție după vaccinare, poate să primească paracetamol sau ibuprofen în doza adecvată.

Atenţie! Aspirina NU este recomandată pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. De asemenea, nu este recomandat să administrați copilului antihistaminice înainte de efectuarea unui vaccin COVID-19 în încercarea de a preveni reacțiile alergice.

Pot fi vaccinaţi copiii cu antecedente de alergii alimentare, urticarie şi șoc anafilactic?

Ca şi în cazul adulţilor, şi în cazul copiilor sunt puţini cei care nu se pot vaccina. Mai exact, excepţiile sunt copiii care au avut o reacție alergică severă la o doză anterioară de vaccin împotriva COVID-19 sau care au o alergie la unul dintre ingredientele vaccinului (de exemplu, la polietilenglicol).

Dacă părinții au îngrijorări cu privire la antecedentele reacțiilor alergice ale copilului, ar trebui să discute istoricul copilului cu medicul pediatru înainte de a-l programa pentru vaccinare.

De asemena, dacă copilul dumneavoastră are antecedente de reacție alergică severă sau utilizează Epi-pen, trebuie să anunțați personalul medical de la centrul de vaccinare (în ziua programării). Medicii și personalul medical vor putea să monitorizeze copilul și să intervină în cazul în care vor apărea reacții alergice.

Copiii cu afecțiuni hematologice (purpură trombocitopenică idiopatică, hemofilie etc.) se pot vaccina împotriva COVID-19?

Existența unei tulburări de sângerare/coagulare nu este un motiv pentru a evita vaccinarea. Pentru copiii cu antecedente de hemofilie (sau alte tulburări de sângerare severă) sau trombocitopenie se recomandă efectuarea unei hemograme cu numărătoarea de trombocite, precum și a testelor de coagulare.

De reţinut! Cele mai corecte recomandări le poate face un medic hematolog pediatru. Aşadar, înainte de a lua o decizie privind vaccinarea împotriva COVID-19, programaţi-vă la un consult de specialitate. Dacă medicul specialist este de acord că beneficiul vaccinării împotriva COVID-19 administrate intramuscular (IM) depășește posibilele riscuri, se recomandă următorii pași în momentul vaccinării:

  • în cazul în care copilul primește factori de coagulare, atunci administrarea vaccinului IM trebuie să se facă cât mai repede posibil după doza de factor de coagulare;
  • înainte de injectarea vaccinului, se recomandă aplicarea unui pachet de gheață pe locul respectiv pentru a preveni apariția unui hematom.
  • după vaccinare, trebuie aplicată o presiune fermă pe locul injectării timp de minimum 10 minute.

Hemofilia: simptome, diagnostic şi tratament

Există îngrijorări cu privire la apariția de miocardită sau de pericardită după vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 -11 ani împotriva COVID-19?

Din datele raportate după începerea campaniei de vaccinare la grupa de vârstă 5-11 ani, în SUA au fost raportate un număr de 12 cazuri din 8.674.378 doze administrate.

După vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au fost raportate cazuri rare de miocardită sau pericardită; într-un studiu, rata de raportare de cazuri de miocardită după a două doză de vaccin Pfizer-BioNTech COVID-19 în săptămâna următoare vaccinării a fost de aproximativ 54 de cazuri la 1 milion de doze administrate băieților (12-17 ani). Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani prezintă un risc mai mic de a dezvolta miocardită comparativ cu adolescenții cu vârste cuprinse între 12-17 ani.

De asemenea, evoluția clinică a miocarditei post-vaccinare, conform datelor publicate până la acest moment a fost favorabilă în comparație cu miocardita asociată infecției cu SARS-CoV-2. Infecția cu SARS-CoV-2 este asociată cu un risc crescut de miocardită, respectiv de 30 de ori mai mare la copiii cu vârsta sub 16 ani conform datelor Centrului de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile din SUA (CDC). În plus, datele științifice sugerează că miocardita secundară infecției cu SARS-CoV-2, cauzată atât de formele severe de COVID-19, cât și de sindromul multiinflamator sistemic prezintă un risc mult mai mare comparativ cu cel care ar putea fi cauzat de vaccinarea cu vaccin ARNm COVID-19.

În concluzie, vaccinarea poate avea un beneficiu semnificativ în reducerea incidenței miocarditei și a sechelelor pe termen lung.

Feriţi-vă de pericardită, inima are nevoie de protecţie!

Este adevărat că vaccinurile împotriva COVID-19 pot afecta fertilitatea?

În prezent nu există nicio dovadă științifică care să susțină această ipoteză. Teoria conform căreia vaccinurile împotriva COVID-19 provoacă infertilitate se bazează pe ideea respinsă în prezent, potrivit căreia una dintre proteinele Spike și proteina Syncytin-1 (care ajută la dezvoltarea placentei) sunt identice. De fapt ele nu sunt identice. Vaccinul împotriva COVID-19, ca de altfel toate celelalte vaccinuri, funcționează pe principiul stimulării organismului să dezvolte anticorpi care să lupte împotriva virusului care provoacă boala COVID-19 și totodată pentru a preveni viitoarele îmbolnăviri. În prezent, nu există dovezi potrivit cărora anticorpii formați după vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea provoca probleme legate de fertilitate, inclusiv în dezvoltarea placentei, în sarcină. În plus, nu există dovezi care să sugereze că problemele de fertilitate sunt un efect secundar al vreunui vaccin.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.