Stres

Stresul, cortizolul si obezitatea

Dr. Roxana Mateescu, medic rezident geriatrie si gerontologie, [email protected]
joi, 11 mai 2017
Share
1_principala_stres

Cu siguranta ati auzit ca stresul ingrasa. Insa v-ati pus vreodata intrebarea cum anume se intampla acest lucru? Care este mecanismul din spatele afirmatiei sau ati crezut ca este doar o scuza folosita de persoanele lipsite de vointa?

Obezitatea este din ce in ce mai prezenta, fiind principala cauza a unor complicatii si chiar a invaliditatii. Aceasta este una dintre cele mai frecvente afectiuni, avand consecinte grave asupra intregului organism. Cauzele sunt multiple, insa cele mai comune sunt reprezentate de ingestia alimentelor hipercalorice, de sedentarism si de tulburarile hormonale. Pacientul obez nu trebuie sa isi propuna obiective nerealizabile referitor la pierderea kilogramelor. Trebuie inceput treptat.

Hormonul stresului

Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale. Acesta ajuta organismul sa foloseasca zaharul si grasimea pentru a produce energie. Mai mult, cortizolul intervine in mentinerea stresului sub control. Nivelul acestui hormon poate fi influentat de stresul fizic sau emotional, activitatea intensa, dar si de anumite traumatisme si infectii. In mod normal, nivelul cortizolului din sange este mai crescut dimineata, atingand un prag maxim la ora 7:00. Apoi, acesta scade mult seara si in timpul somnului.

Influenta stresului asupra greutatii

Stresul cronic, ce dureaza mai mult de cateva luni, poate creste riscul de obezitate. Intr-un studiu efectuat pe anumite persoane obeze, s-a observat un nivel mai mare al cortizolului. Pentru acesta, a fost necesara inregistrarea valorilor greutatii corporale, indicelui de masa corporala (IMC) si circumferinta abdominala.

S-a dovedit ca persoanele cu un nivel mai mare de cortizol au avut toate aceste valori mai mari. Persoanele considerate obeze sunt cele al caror IMC este mai mare de 30 kg/m² sau a caror circumferinta abdominala este mai mare de 120 cm in randul barbatilor si 88 cm in randul femeilor. Aceste descoperiri demonstreaza ca nivelul crescut de stres promoveaza adoptarea obiceiurilor nesanatoase, precum lipsa somnului si consumul alimentelor bogate in zahar si grasimi.

Stresul afecteaza inima, digestia si sistemul nervos

2_secundara_stres

Cortizolul duce la obezitate, iar obezitatea il creste

Alte studii, insa, sugereaza ca nivelul cortizolului din organism poate afecta metabolismul si depozitarea grasimilor din corp, ceea ce inseamna ca exista riscul de crestere in greutate chiar daca nu exista schimbari negative semnificative ale obiceiurilor alimentare si ale somnului. Asocierea dintre nivelul de cortizol si circumferinta abdominala este importanta, in special pentru ca reprezinta un risc major pentru bolile cardiovasculare, diabet si decesul prematur. Mai mult, obezitatea poate sa determine, la randul sau, un nivel mai mare de cortizol. Acest lucru apare din cauza ca obezitatea, prin izolarea sociala si afectiunile medicale asociate (hipertensiune arteriala, artrita), poate favoriza cresterea nivelului de stres.

Ce este de facut?

In zilele noastre, stresul nu poate fi evitat. Acesta apare atat la locul de munca, cat si in viata personala. Atunci cand sunteti stresat, este mai probabil sa fiti tentat de alimentele bogate in zahar si grasimi, ce imbunatatesc dispozitia pe o scurta perioada de timp, precum si de relaxarea pe canapea in fata televizorului. Insa, este esential sa tineti stresul sub control si sa schimbati stilul de viata.

Adoptarea unei diete echilibrate si sanatoase, exercitiile fizice moderate efectuate constant, precum si tehnicile de relaxare si meditatie joaca un rol important in mentinerea unui nivel cat mai redus al stresului. Odata ce reusiti sa tineti stresul sub control, sunteti pe drumul cel bun pentru a scapa de kilogramele in plus si pentru a normaliza valoarea cortizolului. Daca nu puteti reusi singur, este indicat sa apelati la familie, la cei dragi, dar si la ajutor medical specializat (medic de familie, nutritionist, endocrinolog).

Nota pentru articolul «Stresul, cortizolul si obezitatea»:5.00/ 5 (1 vot)
tonica
2017-09-04T18:31:36+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena