Consumul de cafea ar putea reduce riscul de melanom malign

Consumul de cafea ar putea reduce riscul de melanom malign

O singura ceasca de cafea pe zi ar putea preveni cancerul de piele, potrivit unui studiu in domeniu. Totusi, patru cesti ar putea reprezenta cantitatea potrivita de cafea care sa ne protejeze impotriva melanomului malign, spun cercetatorii.

Melanomul malign este cea mai grava forma de cancer, iar printre factorii de risc se numara expunerea neprotejata la soare. Expertii americani au urmarit 450.000 de femei si barbati pe o perioada de 10 ani. Voluntarii aveau aproximativ 63 de ani, iar la inceputul studiului nu prezentau risc de melanom malign. La sfarsitul celor 10 ani, 3.000 de persoane au fost diagnosticate cu cancer de piele.

Atentie totusi la consumul de cafea!

Cei care au consumat cafea - aproximativ 90% dintre cei din grup - au fost mai putin susceptibili la a se imbolnavi. Cu cat mai multa cafea consumau, cu atat sansele erau mai mici. Persoanele care au consumat patru cesti de cafea pe zi aveau cu 20% mai putine sanse de a suferi de cancer de piele, spre deosebire de persoanele care nu consumau deloc cafea. Analize precedente au aratat faptul ca prin consumul de cofeina se poate declansa moartea celulelor deteriorate in urma expunerii la razele ultraviolete, insa cele sanatoase raman nevatamate. Aceasta analiza a luat in calcul mai multi factori care ar fi putut afecta rezultatul, printre care fumatul, consumul de alcool, precum si tara de provenienta. Expertii sustin ca impactul melanomului malign este atat de mare, incat chiar si o reducere foarte mica a riscurilor ar putea fi foarte importanta. Totusi, iubitorii de cafea ar trebui sa fie foarte atenti, deoarece cofeina creste tensiunea arteriala.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Dailymail.co.uk

Nota pentru articolul «Consumul de cafea ar putea reduce riscul de melanom malign»: 5.00/ 5 (1 vot)
Menține-te în formă cu produsele
catena logo
Stiri recente
Consecintele nefaste ale fumatului afecteaza grav ADN-ul uman

Chiar daca este o activitate placuta si relaxanta, fumatul face ravagii in corp. Substantele nocive din ...
Medicii ne invata cum sa imbatranim frumos

In conditiile in care imbatranirea naturala aduce o pierdere de 1% a masei musculare sau osoase dupa ...
Catena sustine Race For The Cure – Happy Run

Cancerul mamar, o boala extrem de grava si cu o mortalitate ridicata, ar trebui sa reprezinte un semnal ...
Test de sange care detecteaza cancerul in lipsa simptomelor

Un simplu test de sange ar putea detecta cu precizie orice tip de cancer. Oamenii de stiinta spun ca ...
Save Your Skin: Verificati-va gratuit alunitele!

Peste 250 de medici dermatologi din peste 40 de orase ofera pana pe 30 iunie 2017 consultatii si testari ...
Centru de excelenta pentru tratarea pacientilor cu BII

La Institutul Clinic Fundeni a fost inaugurat primul Centru din Romania Dedicat Pacientilor cu Boli Inflamatorii ...
Noutati
Visislim DREN: slabire rapida si eficienta

Datorita ingredientelor naturale atent selectionate, sub forma lichida, Visislim DREN elibereaza corpul ...
Uractiv + Mastrelle Flora Plus CADOU – kit pentru probleme intime

Potrivit statisticilor, 50% dintre femei sufera cel putin o data in viata de o forma de infectie urinara ...
Lactiferon® plus – prevenirea si tratarea anemiei

Lactiferon® plus este indicat pentru prevenirea si tratareaanemiilor feriprive,megaloblastice(deficit ...
Beauty Help: actiune anti-aging

Beauty Help este un supliment alimentar sub forma de pudra pentru shake-uri, cu gust de capsune. Formula ...
GH3 Evolution Ser si Crema antirid: ingrijire speciala pentru toate tipurile de ten

Tranzitia graduala de la un sezon la altul poate lipsi, iar pielea se acomodeaza mai greu. Primavara ...
Vitamin C 1000 mg: imunitate puternica

Produsul are o concentratie optima de vitamina C si bioflavonoide, pentru eficienta sporita. Vitamina ...
Abonare newsletter
Trateaza-te natural

-banner-NATURALIS-FT---13-XII-2013

Dictionar Medical
Cautare Index

Banner CNMI

Banner Adserver 5

Catena te trimite din nou la bai

Catena te trimite din nou la baiCiteste mai mult ...
Spot Ziua iei 2017

Sarbatoreste Ziua Internationala a Iei alaturi de Catena!Vino in ie in farmacie si de Sanziene, traieste magia reducerilor de 50% la produsele Genera Bio!Ai incredere in ochii verzi ai naturii!Pe 24 iunie te asteptam in farmacie, imbracat in ie.La noi se poarta ia.... tu, ce porti?Citeste mai mult ... ...
Dacia Plant propolis cu argint coloidal!

Solutie hidroglicerica pentru ingrijirea cavitatii bucale!Citeste mai mult ...
Embolia pulmonara

Dr.Catalina Constantin - medic specialist medicina interna - descrie embolia pulmonara accentuand asupra faptului ca este o afectiune des intasnita si o cauza principala de mortalitate.Citeste mai mult ...
ZeoliteCare Metabolic Forte!

Metabolic Forte regleaza nivelul PH-ului din corp, grație substanței active de zeolit pur.Citeste mai mult ...
Colecistectomia

Dr.Marian Zota - medic specialist gastroenterologie - Centrul Medical MEDAS vorbeste despre cauzele care detemina medicii sa abordeze colecistectomia ca metoda de inlaturare a pietrelor la fiere si situatiile in care aceasta metoda poate fi evitata.Citeste mai mult ...
ZeoliteCare Imuno Forte

Suntem supusi zi de zi atacurilor virale carora, organismul uneori le face cu greu fata.Citeste mai mult ...
ZeoliteCare Detox Forte

Detox Forte este un produs natural pe baza de zeolit pur care neutralizeaza toxinele si metalele grele care, odata intrate in sange, pot duce la afectiuni grave ale organelor interne.Citeste mai mult ...
Gama GH3 Evolution

Tranzitia graduala de la un sezon la altul poate lipsi, iar pielea se acomodeaza mai greu.Gama Gerovital H3 Evolution este special creata pentru a incetini toate cele 3 mecanisme de imbatranire a pielii.Citeste mai mult ...
Gama Genera Bio

Alege frumusetea si sanatatea! Descopera produsele naturale de la GENERA Bio: crema de corp, sampon si gel de dus, sapun lichid, crema de maini, gelul intim si crema pentru picioare!Citeste mai mult ...
Noul numar Vezi toata arhiva
1 1 1 1 1 1
scroll up scroll down
Link