Semintele de chia provin de la planta SalviaHispanica, originara din America Centrala. In limba maya, „chia” semnifica „forta” si deriva dintr-un cuvant aztec care s-ar traduce prin „uleios”, lucru ce face referire la continutul bogat in ulei vegetal al acestor seminte. Beneficiile semintelor de chia asupra sanatatii sunt multiple gratie continutului bogat in acizi grasi, fibre si minerale.
Aflati in continuare care sunt valorile nutritive ale semintelor de chia si ce beneficii aduc semintele de chia sanatatii.
Valorile nutritive ale semintelor de chia
Semintele de chia sunt bogate in grasimi bune, o portie de seminte (30 g seminte sau 2 linguri) continand intre 15% si 17% Omega 3 sub forma de acid alfa-linoleic si intre 5% si 8% Omega 6 sub forma de acid gama-linoleic. Acizii grasi Omega 3 si Omega 6 sunt cu atat mai importanti pentru organism cu cat anumite persoane nu ii pot sintetiza, avand deci nevoie de o sursa directa. Semintele de chia contin mai mult Omega 3 decat semintele de in si de 8 ori mai mult Omega 3 decat somonul.
Fibrele solubile din compozitie ajuta la mentinerea in parametri normali a glicemiei si a colesterolului si la instalarea rapida a senzatiei de satietate, fiind de asemenea benefice persoanelor care sufera de constipatie.
La fel ca spirulina, semintele de chia contin o concentratie mare de antioxidanti, substante care lupta eficient impotriva imbatranirii.
Un sfert dintr-o portie de seminte de chia este reprezentat de proteine, de vitamina B9, de calciu si fier. Mineralele si calciul continute fac din semintele de chia un excelent energizant pentru organism. Semintele de chia contin de 4 ori mai mult calciu decat laptele si de 3 ori mai mult fier decat spanacul. Singura vitamina continuta de chia, vitamina C, se gaseste intr-o concentratie de 7 ori mai mare decat in portocale.
Beneficiile semintelor de chia
- Semintele de chia reprezinta una dintre cele mai bune surse de energie, fiind recomandat consumul lor inaintea unei activitati fizice intense sau dimineata, pentru a fi in forma maxima intreaga zi.
- Previn diabetul de tip 2, atat prin faptul ca au un indice glicemic mic, cat si prin faptul ca favorizeaza digerarea lenta a alimentelor.
- O portie de seminte de chia (30 g) asigura organismului 11 g de fibre, adica o treime din nevoile cotidiene ale unui adult.
- Intaresc oasele si dintii, intrucat o portie de seminte de chia ofera 18% din necesarul de calciu, 30% din necesarul de mangan si 27% din necesarul de fosfor recomandat zilnic. In plus, manganul ajuta corpul sa absoarba biotina (vitamina B7) si tiamina (vitamina B1), iar fosforul – sa absoarba proteinele utile dezvoltarii celulelor si tesuturilor.
- O portie de seminte de chia contine 4,4 g proteine (10% din necesarul zilnic al unui adult) atat de necesare vegetarienilor.
- Lupta impotriva grasimii abdominale prin aceea ca stabilizeaza zaharul in sange si impotriva rezistentei la insulina, care este in stransa legatura cu acumularea de grasime la nivelul abdomenului.
- Triptofanul, un aminoacid prezent in semintele de chia, regleaza pofta de mancare si somnul, ameliorand starea de spirit.
- Semintele de chia amelioreaza sanatatea inimii prin faptul ca regleaza nivelul colesterolului din sange si tensiunea arteriala, inlaturand astfel unii dintre cei mai mari factori de risc care stau la baza aparitiei afectiunilor inimii.
- Folosit extern, uleiul din seminte de chia calmeaza pruritul cauzat de pielea uscata, o problema frecvent intalnita la persoanele care sufera de diabet sau de insuficienta renala grava.
Semintele de chia prezinta un potential alergen, de aceea persoanele alergice la alte tipuri de seminte cum ar fi cele de susan sau de in trebuie sa evite consumul de chia. Semintele de chia trebuie pastrate la temperatura camerei. Ele pot fi usor integrate in alimentatie: pot fi amestecate in cereale, in produse lactate, in salate si in sucuri de fructe, dar pot fi consumate si sub forma de faina si integrate in prajituri sau produse de patiserie. Nu consumati mai mult de 30 g pe zi sau 2 linguri.
Text: Oana Anghel
Surse: quebec.huffingtonpost.ca; passeportsante.net