Revista care te menține sănătos

Gastroenterologie

Probioticele: ce sunt si de ce avem nevoie de ele

9 septembrie 2014
Share

Este greu de crezut ca o fiinta atat de puternica si de inteligenta precum omul poate sa depinda intr-o masura atat de mare de niste microorganisme din tubul digestiv. Si totusi o face. Flora intestinala are un rol esential in asigurarea echilibrului si sanatatii organismului uman, rol pe care cercetatorii inca il aprofundeaza.

De exemplu, dupa o cura puternica de antibiotice, cand incepem sa avem grave tulburari digestive, inapetenta si astenie, ne ajuta aceste microorganisme. Oamenii de stiinta gasesc tot mai multe legaturi intre microbii din colonul nostru si sanatate, sub toate aspectele ei. Flora intestinala a fost descrisa ca ecosistem acum mai bine de 10 ani, de Joshua Lederberg, care a definit-o „comunitatea de microorganisme comensale simbiotice si patologice care impart spatiul corporal cu omul si care sunt determinanti ignorati ai sanatatii si bolilor”. Aceasta flora se numeste microbiota.

 

Un organ in sine

Flora sanatoasa ne apara de cancerul colo-rectal sau de infectiile digestive grave. Totodata, joaca un rol in mentinerea greutatii corporale (oamenii mai slabi au o anume flora, cei supraponderali, alta), in evitarea alergiilor si stimularea imunitatii generale (o buna parte din aparatul imun este localizata la nivelul tubului digestiv). „Poporul” de bacterii traieste in simbioza cu omul: acesta ii furnizeaza material nutritiv, resturi alimentare pe care el oricum nu le poate folosi, iar bacteriile ii ofera vitamine si protectie. Cand am numit bacteriile intestinale „popor”, nu am glumit. Ele sunt intr-un numar atat de mare, incat multi le considera un organ in sine, microbiota, iar microbiomul intestinal detine aproape 2 milioane de gene, numar care il depaseste pe cel al genelor umane. Bacteriile apartin unei diversitati de specii (intre 300 si 500).

 

Daca flora intestinala este modificata, probioticele ne vin in ajutor

Ceea ce mancam este esential pentru variatiile microbiotei si, implicit, pentru sanatatea noastra. O dieta bogata in grasimi si proteine animale s-a dovedit a fi daunatoare si pentru speciile protective de microbi din microbiota. Din contra, o alimentatie bogata in fibre si carbohidrati cu molecula mare duce la dezvoltarea microorganismelor intestinale protective. Ori de cate ori flora intestinala este modificata, in urma unei alimentatii necorespunzatoare, a unui tratament cu antibiotice sau a altor cauze, putem apela cu incredere la probiotice.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, probioticele sunt microorganisme vii care, atunci cand sunt administrate in cantitati adecvate, aduc avantaje pentru sanatatea gazdei. Laureatul premiului Nobel Elie Metchnikoff este cel care a introdus conceptul de probiotic in comunitatea stiintifica, publicand studii care legau consumul de produse de lapte fermentat cu un continut mare de lactobacili vii, in Bulgaria, de longevitatea deosebita. Prin urmare, inca de acum mai bine de o suta de ani s-a sugerat ca ingestia unor microorganisme poate fi benefica pentru sanatatea omului.

 

De la iaurt la varza murata

Probioticele: ce sunt si de ce avem nevoie de eleNu orice iaurt sau bautura din lapte fermentat contine un numar suficient de bacterii care sa poata fi si indeajuns de rezistente incat sa ajunga tefere si nevatamate in colon! Astazi, produsele lactate se obtin (si pe buna dreptate) in conditii de igiena extrem de riguroasa, deci nu putem spera ca ele sa aiba multe bacterii lactice vii, ca pe vremea bulgarului Metchinikoff. In prezent, avem la dispozitie o multime de produse probiotice la care putem apela. Ca este vorba de concentrate de bacterii sau de alimente imbogatite cu bacterii probiotice, ele pot fi folosite toate pentru caracteristicile lor sanogenetice.

Daca avem nevoie de probiotice, pentru a fi siguri ca obtinem efectele dorite, nu ne ramane decat sa apelam la preparate pe care este mentionat in mod expres acest aspect. Cu certitudine, efectele pozitive se vor face resimtite, fie ca am baut o cultura pura, precum cele din farmacii, fie ca am ingerat microbii odata cu un iaurt, un suc de fructe sau cu un fel aparte de varza murata (sauerkraut).

Produsele lactate cu fermenti vii au in general aceasta mentiune trecuta pe ambalaj, iar perioada lor de garantie este de maximum o luna. Produsele tratate termic, cum sunt majoritatea lactatelor din magazine, rezista pe raft chiar si 6 luni.

 

Dr. Corina-Aurelia Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie
[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.