Medicina generala

Nu neglijati migrenele! Ar putea declansa boli mult mai grave

miercuri, 29 aprilie 2015
Share

Migrenele nu sunt simple dureri de cap, asa cum le place multora sa se planga. Cine sufera cu adevarat de migrene stie cat de greu de suportat sunt. Ca si cum n-ar fi suficient ca migrenele fac oricui viata grea, s-a descoperit ca, daca le experimentati, cresc riscul pentru declansarea unor boli mult mai grave.

Potrivit unui studiu recent, publicat in revista Neurology, in cazul celor care sufera de migrene se dubleaza riscul de producere a unei afectiuni ce declanseaza paralizia faciala. Dupa analizarea situatiei medicale a 100.000 de persoane, dintre care jumatate suferea de migrene, o echipa de cercetatori din Taiwan a constatat ca ratele de contractare a unei afectiuni a sistemului nervos, numita paralizia Bell, aproape s-a dublat in cazul celor din urma. Paralizia Bell afecteaza nervii care controleaza miscarile muschilor fetei. Din pacate, cei care sufera de migrene au si un risc major de a dezvolta alte afectiuni grave.

Depresie

Suferinzii de migrena, mai ales femeile, au sanse mult mai mari de a se confrunta cu depresia, arata o cercetare a Universitatii din Calgary. Si, in timp ce este logic ca durerile severe de cap sa afecteze grav starea de spirit a unei femei, exista dovezi ca relatia functioneaza si in sens invers: depresia poate contribui, la randul sau, la dezvoltarea migrenelor, sustine un studiu in neurologie.

Parkinson

In cazul in care migrenele sunt cu aura (insotite de senzatii de flash-uri de lumina), riscul de a dezvolta boala Parkinson este mai mult decat dublu, potrivit unui alt studiu. Acest fapt este valabil mai ales daca suferiti de migrene la varsta a doua. Desi cauzele migrenelor sunt inca in curs de dezbatere, autorii studiului spun ca dopamina, un neurotransmitator ce face conexiunea intre neuroni, poate juca un rol in producerea acestora. Autorii studiului speculeaza ca dopamina este afectata la persoanele care sufera de maladia Parkinson, ceea ce ar putea explica legatura dintre cele doua afectiuni.

Boli de inima si accident vascular cerebral

Un alt studiu a descoperit legaturi puternice intre migrene si un risc crescut de boli cardiovasculare si accident vascular cerebral. Din nou, s-a demonstrat ca legatura este mult mai puternica in cazul femeilor care au suferit de migrene cu aura. Riscul de accident vascular cerebral a crescut cu pana la 400% in acest caz. Cele trei afectiuni par a avea in comun perturbari ale fluxului de sange, ceea ce ar putea explica conexiunile dintre aceste boli.

Afecteaza creierul

migrene-2Un alt studiu a descoperit ca migrenele, mai ales cele cu aura, modifica structura creierului. Cercetatorii au concluzionat ca migrena cu aura creste cu 68% riscul de producere a unor leziuni cerebrale si cu 44% a celui de schimbare in volum a creierului. Creierul cunoaste modificari de structura de-a lungul intregii vieti, dar odata cu inaintarea in varsta, tesutul cerebral incepe sa scada in volum. Schimbarile structurale sunt de obicei legate de moartea celulelor creierului, dar frecventa si severitatea migrenelor contribuie semnificativ la aceasta. Vestea buna este ca pierderea in volum indusa de migrene este reversibila prin tratament.

Migrenele nu trebuie neglijate, dimpotriva, trebuie sa le acordati o atentie deosebita. Creierul se va schimba pe masura ce imbatranim, indiferent daca ne place sau nu, si nu in bine. Migrenele nu ajuta deloc in aceasta situatie, asa ca, impreuna cu medicul, faceti tot posibilul pentru a limita daunele provocate creierului.

Mircea Doaga

Sursa: Prevention.com

Nota pentru articolul «Nu neglijati migrenele! Ar putea declansa boli mult mai grave»:5.00/ 5 (8 voturi)
tonica
2017-09-29T14:17:18+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc