Pielea, rinichii, ficatul și plămânii reprezintă principalele organe care joacă rol vital în a asigura „curățarea organismului” de compuși toxici. Dintre aceste organe, ficatul și rinichii reprezintă sistemul major implicat în detoxifierea organismului și a proceselor metabolice, dezechilibrele de la acest nivel putându-se traduce printr-o serie de patologii asociate. Cunoașterea nivelului de acid uric din sânge este importantă pentru a putea aprecia funcționalitatea renală, persoanele cu acid uric crescut putându-se confrunta cu disfuncții la acest nivel. Mare parte din acidul uric circulă dizolvat în sânge, iar la nivel renal este filtrat și ulterior eliminat prin urină. În anumite patologii, organismul fie produce o cantitate anormală de acid uric, fie nu îl filtrează eficient.
Acid uric – ce este?
Acidul uric este un metabolit rezultat în urma metabolismului purinelor (substanțe chimice care conțin azot) și proteinelor conjugate cu acizi nucleici. La pH fiziologic normal (7,4), acest acid circulă în sânge sub formă ionizată de urat. Metabolizarea purinelor se desfășoară majoritar în ficat, organ care se ocupă și de transportul acidului uric spre rinichi. La acest nivel, acidul uric este filtrat și ulterior excretat. Aproximativ două treimi din acidul uric din organism se excretă la nivel renal, iar o treime este degradată la nivelul intestinului.
Hiperuricemia (adică acid uric crescut peste valorile normale) poate apărea ca urmare a unei disfuncții metabolice ce implică fie exacerbarea producției de urat, fie eliminarea deficitară a acestui compus din organism. Pe de altă parte, poate fi vorba despre o sinergie între cele două, mecanismele de producție neputând echilibra mecanismele de excreție a acestui compus. Prin urmare, pacientul se confruntă cu afecțiuni asociate nivelului crescut de acid uric, cea mai des întâlnită fiind guta (artrita gutoasă).
Acid uric – valori normale
Nivelurile de acid uric considerate a fi normale se înscriu într-un interval restrâns, dar există și posibilitatea ca acestea să difere sensibil în funcție de aparatura utilizată, protocolul utilizat în laborator și reactivii folosiți în cadrul acestuia. Nivelurile scăzute de acid uric sunt relativ rare, valorile ridicate fiind cele care pot ridica suspiciunea anumitor patologii:
- bărbați: 2,5-7,0 mg/dL;
- femei: 1,5-6,0 mg/dL.
Se consideră că până la 21% din populația generală și până la 25% din pacienții spitalizați au hiperuricemie asimptomatică. Fiind foarte răspândită în populația generală, hiperuricemia nu indică, în sine, o stare patologică a organismului, dar poate duce la complicații severe.
Acid uric crescut – care sunt cauzele și bolile asociate?
Producția de urați este accelerată de dietele bogate în purine, de producția endogenă de purine și de degradarea celulară ridicată. Alimentele bogate în purine includ în mod specific cărnurile și anumite organe (rinichi, ficat), carnea de vânat, unele fructe de mare (hering, scoici, hamsii), berea, băuturile îndulcite cu zahăr. Producția endogenă a purinelor poate fi accelerată din cauza activității exagerate a anumitor enzime.
Condițiile de degradare sau de biosinteză accelerată a celulelor (rabdomioliza, hemoliza, liza tumorală) pot duce la înregistrarea de acid uric crescut, prin creșterea producției de urați. Deși cauzele hiperuricemiei nu sunt îndeajuns de clare, se pare că atât predispoziția genetică, cât și factorii de mediu, joacă un rol esențial în înregistrarea unor valori anormale. Persoanele cu acid uric crescut pot avea asociate anumite afecțiuni medicale sau tratamente medicamentoase.
Guta (artrita gutoasă) – cauzată cel mai frecvent de hiperuricemie
Guta reprezintă o formă de artrită, frecvent întâlnită la persoanele cu hiperuricemie. Acidul se acumulează la nivelul articulațiilor și țesuturilor, provocând durere, tumefieri, inflamații. Apare în special la nivelul articulațiilor degetelor de la picioare, la nivelul gleznelor și genunchilor.
Tratamentele împotriva cancerului – distrucție celulară cu acid uric crescut
Atunci când celulele sunt lizate, eliberează purină. La rândul lor, în urma metabolizării, acestea vor elibera acid uric, ducând astfel la acid uric crescut în sânge. În general, tratamentele pentru cancer determină moartea atât a celulelor tumorale, cât și a celulelor sănătoase.
Afecțiuni renale – rinichii nu mai funcționează corespunzător
Bolile renale, care afectează integritatea structurală sau funcțională a rinichilor, reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze pentru acid uric crescut. Din cauza faptului că este compromisă funcția de detoxifiere a organismului, în sânge se pot acumula „deșeuri”, printre care se află și acidul uric. Cea mai frecventă afecțiune asociată cu hiperuricemia este insuficiența renală.
De asemenea, hiperuricemia se mai întâlnește în afecțiuni precum:
- limfoame;
- anemie hemolitică și pernicioasă;
- sarcină toxică;
- acidoză metabolică și cetoacidoză (alcoolică, diabetică);
- hiperparatiroidoism primar și hipotiroidism;
- psoriazis;
- limfomul Hodgkin;
- nefrolitiază;
- preeclampsie;
- intoxicații cu plumb;
- administrarea de medicamente diuretice sau imunosupresoare etc.
Acid uric crescut – care sunt simptomele?
Există posibilitatea ca o persoană cu acid uric crescut să fie asimptomatică. Totuși, printre cele mai ușor de interpretat și identificat simptome ale hiperuricemiei se numără:
- articulații dureroase, umflate, care se simt calde în momentul atingerii;
- piele lucioasă și decolorată în jurul articulațiilor afectate.
Simptomele litiazei renale (pietre la rinichi), care poate avea drept cauză nivelul crescut de acid uric, includ:
- dureri de spate;
- dureri în zonele laterale;
- urinări frecvente;
- urină tulbure, cu miros neobișnuit;
- urinare dureroasă;
- hematurie (urinare cu sânge) etc.
Acid uric crescut – care sunt metodele de diagnostic?
Identificarea unei persoane cu hiperuricemie se realizează printr-o metodă relativ obișnuită de determinare serică a acidului uric. Cuantificarea acestui parametru este necesară atât pentru a se pune diagnosticul de certitudine, cât și pentru a se monitoriza evoluția unei boli sau eficiența unui tratament specific. Se recoltează fie sânge venos, fie probe de urină. După tratament, este necesar ca bolnavul să își repete analizele de sânge pentru a se stabili eficiența terapeutică, însă și evoluția bolii.
Acid uric crescut – care sunt metodele de tratament?
Atacurile de gută reprezintă principala îngrijorare a cadrelor medicale. Există medicamente ce pot fi administrate pentru a reduce simptomele asociate gutei – inflamația, tumefierea, durerea. De asemenea, pe lângă acestea, se recomandă ca pacientul să aibă un aport adecvat de lichide, să evite consumul de alcool, alimentele bogate în purine și băuturile îndulcite. Există o gamă variată de medicamente care inhibă sinteza acidului uric și pot fi administrate cu succes în cazul crizelor acute de gută. Administrarea altor medicamente hipouricemiante are un prognostic bun și, de cele mai multe ori, acestea sunt recomandate în special pentru pacienții asimptomatici ce urmează o terapie citolitică (tratamente pentru cancer).
