Nefrologie si urologie

10 motive pentru care urinati des

vineri, 7 octombrie 2011
Share

Simtiti nevoia sa mergeti din ce in ce mai des la toaleta? Ar fi bine sa nu ignorati acest simptom, deoarece in spatele lui se pot ascunde afectiuni destul de grave. Asadar, iata 10 cauze ale incontinentei de stres sau incontinentei urinare.

1. In primul rand, urinarile frecvente pot aparea in urma nasterii pe cale naturala. „Acest lucru modifica suportul normal al vezicii urinare si al uretrei”, tub prin care se scurge urina din organism, potrivit lui Christopher Wolter, profesor asistent urologie la Clinica Mayo din Scottsdale, Arizona. Acest tip de incontinenta poate fi tratata prin interventii chirurgicale minore sau prin exercitii de consolidare, cum ar fi cele Kegel.

2. Urinarile frecvente sunt familiare si gravidelor. Greutatea fatului apasa pe vezica urinara in timpul sarcinii, iar schimbarile hormonale cresc si ele diureza.

3. Nici dupa ce treceti de „prima tinerete” nu trebuie sa va culcati pe o ureche, intrucat incontinenta urinara poate aparea chiar si cand sunteti la menopauza. Motivul? Odata cu scaderea nivelului de estrogen, scade si controlul organismului asupra vezicii urinare.

4. Interventiile chirurgicale sau histerectomia (indepartarea pe cale chirurgicala a uterului) pot slabi, de asemenea, muschii pelvieni care sustin vezica urinara.

5. In cazul barbatilor, cel mai frecvent motiv pentru aparitia urinarilor dese este atingerea, in mod accidental, a muschiului sfincter anatomic in timpul operatiei de prostata, dupa cum declara specialistii.

6. Incontinenta urinara mai poate aparea si in randul diabeticilor, mai ales daca acestia nu controleaza boala asa cum trebuie. Mai mult, mersul frecvent la toaleta, in special in timpul noptii, poate fi chiar un semn al diabetului zaharat tip 1 sau 2.

7. Si obezitatea se numara printre cauzele aparitiei urinarilor frecvente. La fel ca in cazul gravidelor, greutatea apasa pe vezica urinara, iar specialistii afirma ca legatura dintre obezitate si incontinenta urinara se face mai des in randul femeilor decat al barbatilor.

8. Chiar si unele medicamente va pot trimite mai des la toaleta. Este vorba atat de narcotice si ketamina, cat si de alte medicamente prescrise de medici.

9. Tratati cu mare grija infectiile urinare, incat si acestea pot duce, in timp, la aceasta afectiune. Un fibrom uterin de dimensiuni mari, netratat, prezinta un real pericol pentru sanatatea si confortul dumneavoastra, intrucat si el poate pune stapanire pe timpul dumneavoastra si sa va trimita la baie tot mai des.

10. Desi foarte rar, urinarile frecvente pot da de gol si un cancer al vezicii urinare.

 

 

Text: Cristina Ionescu

Sursa: www.health.com

Nota pentru articolul «10 motive pentru care urinati des»:4.83/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-05-10T17:54:56+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena