Revista care te menține sănătos

Știri

Munca de noapte contribuie la imbatranirea prematura a creierului

12 noiembrie 2014
Share

Joburile de noapte sunt mai periculoase decat ne-am putea astepta. Acest lucru este confirmat de un studiu francez care a concluzionat ca, dupa 10 ani de munca de noapte, o persoana are creierul cu 6 ani jumatate mai batran decat o persoana care, in tot acest timp, a desfasurat activitati doar pe parcursul zilei.

Pentru acest studiu, 3.200 de salariati si pensionari cu varste cuprinse intre 32 si 62 de ani au fost urmariti intre anii 1996 si 2006, jumatate dintre acestia avand joburi de noapte. Toti au fost supusi unor teste neuropsihologice in 3 reprize: la inceputul, la mijlocul si la sfarsitul perioadei de studiu. Testele vizau capacitatea de memorare, de atentie, viteza de reactie, iar examenele clinice au urmarit aparitia unor boli precum ulcere, afectiuni cardiovasculare, cancere, obezitate, diabet etc. Concluzia studiului a fost ca functiile cognitive au fost mai slabe la persoanele care au muncit timp de 10 ani dupa orare atipice. Creierul acestora era cu 6,5 ani mai batran decat al celor care aveau un program de lucru diurn.

 

Perturbarea ritmului circadian altereaza sanatatea fizica si mentala

Acest studiu confirma efectele negative ale muncii de noapte, dar si ale oricaror conditii si evenimente care ar putea perturba ceasul nostru biologic. La consecintele deja identificate – probleme de somn, somnolenta diurna, depresie, obezitate, boli cardiovasculare, dereglari hormonale etc. – se adauga si riscul crescut de dezvoltare precoce a tulburarilor cognitive. Se impune, asadar, o mai buna organizare a muncii si alegerea unor joburi care nu necesita desfasurarea activitatii pe timp de noapte.

 

Oana Anghel

Sursa: e-sante.fr

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.