Revista care te menține sănătos

Știri

Consumul de cafea ar putea reduce riscul cancerului de ficat

1 aprilie 2015
Share

Cafeaua este alegerea din fiecare dimineata a milioane de oameni si ii ajuta sa „se trezeasca” si sa se concentreze. O noua analiza demonstreaza ca un consum regulat de cafea ar putea reduce si riscul cancerului de ficat ce apare in urma consumului excesiv de alcool.

Potrivit expertilor britanici, mai mult de trei pahare de alcool pe zi reprezinta o cantitate suficienta pentru a dauna ficatului. Analiza se bazeaza pe 34 de studii care au inclus 8,2 milioane de oameni, dintre care 24.500 sufereau de cancer de ficat.

Cafeaua si efectele sale asupra ficatului

Rezultatele acestei cercetari indica faptul ca acest consum de cafea poate reduce riscul de cancer de ficat, dar si de cancer uterin. Mecanismele care sustin efectul protector al cafelei in ceea ce priveste ficatul au fost testate, in mare parte, pe studii realizate pe animale, insa si pe studii cu subiecti umani. S-a dovedit ca extractul de cafea reduce expresia genelor implicate in procesul inflamator, iar efectele par a fi mai pronuntate in cazul ficatului. Consumul de cafea se pare ca reduce deteriorarea ADN-ului. Mai exact, s-a stabilit ca riscul de a dezvolta cancer la ficat este redus cu 14% daca un individ consuma o ceasca de cafea in fiecare zi. Deocamdata exista o incertitudine cu privire la diferitele variabile care pot afecta asocierea dintre consumul de cafea si reducerea riscului de cancer la ficat, cum ar fi cofeina, zaharul si laptele.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Medicalnewstoday.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.