Recuperare medicala

Leziunile ligamentului incrucisat anterior

luni, 1 iunie 2009
Share

Ligamentele incrucisate furnizeaza stabilitate si limiteaza miscarile de rotatie interna a tibiei, previn hiperextensia genunchiului si limiteaza deplasarea anterioara a tibiei in timpul flexiei genunchiului.

Ligamentul incrucisat anterior (LIA) este o banda de tesut conjunctiv, de legatura, care uneste portiunea posterioara a femurului cu partea anterioara a tibiei, de marimea degetului mic. In interiorul articulatiei genunchiului, atunci cand tibia este rotita spre interior (in sens opus directiei acelor ceasornicului, pentru genunchiul drept, si in sensul acelor ceasornicului, pentru genunchiul stang), ligamentul incrucisat anterior aluneca peste o alta fasie de tesut de legatura, numita ligament incrucisat posterior.

Cum se produc leziunile ligamentului incrucisat anterior?
Lezarea ligamentului incrucisat anterior este deosebit de dureroasa si necesita un timp indelungat de recuperare, pentru a restabili functionalitatea genunchiului. Gradul leziunilor ligamentare variaza intre usoare, o ruptura mica, si severe, cand o portiune de ligament se rupe in totalitate si se indeparteaza de os. Leziunile ligamentului apar atunci cand articulatia genunchiului este flectata, rotita (sansele de accidentare sunt mai mari cand aceste miscari se asociaza), sau in cazul unui contact dur: piciorul este fixat la sol si o forta brusca loveste din exterior genunchiul intins sau usor flectat (lovitura cauzata de o persoana sau de un obiect).
Rezistenta ligamentului incrucisat anterior devine mai mica odata cu inaintarea in varsta, lucru valabil pentru orice alta parte a corpului. Astfel, rupturile apar mai usor la persoanele cu o varsta mai mare de 40 de ani.

Care sunt simptomele?
Auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului in timpul accidentarii; Durere localizata in exteriorul si in spatele articulatiei genunchiului; Tumefierea (umflarea) genunchiului in primele ore dupa accidentare; acesta poate fi un semn de sangerare in interiorul articulatiei; Limitarea miscarilor genunchiului din cauza durerii, a tumefactiei; Senzatie de genunchi instabil. Dupa accidentare, durerea limiteaza activitatea in desfasurare, dar permite reluarea mersului. Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului incrucisat anterior il constituie instabilitatea genunchiului, asociata uneori cu durere si tumefactie. Aceasta situatie apare atunci cand o leziune acuta nu e tratata corespunzator. Incidenta afectarii ligamentului incrucisat anterior este de opt ori mai mare in cazul femeilor, comparativ cu barbatii.

Cum diagnosticam o astfel de leziune?
Medicul va stabili daca exista o leziune la acest nivel, examinand genunchiul si punand anumite intrebari referitoare la starea de sanatate anterioara. Specialistul va urmari stabilitatea, miscarea si sensibilitatea la nivelul ambilor genunchi, atat la cel sanatos, cat si la cel accidentat. Uneori poate fi necesara efectuarea unei radiografii, pentru a exclude o leziune la nivelul oaselor genunchiului. Un test imagistic utilizat frecvent este rezonanta magnetica nucleara (RMN), care permite vizualizarea afectarilor ligamentare, ale tendoanelor, musculaturii sau a cartilajului articular.

Care este tratamentul?
Sunt necesare masuri imediate, cat mai repede cu putinta, pentru a preveni aparitia edemului si a durerii. Aceste masuri constau in repaus al genunchiului, gheata local, dupa care se aplica un bandaj elastic la nivelul articulatiei, pentru a asigura o compresie usoara. Apoi se fixeaza piciorul afectat mai sus, deasupra nivelului inimii. Mai pot fi administrate medicamente pentru a combate durerea si inflamatia (antiinflamatoare nesteroidiene).
Exista doua modalitati de tratament:
Tratamentul nechirurgical consta intr-un program de recuperare si cuprinde procedee de kinetoterapie, electroterapie si medicatie (antiinflamatoare si analgezice). Este nevoie de cateva luni pentru ca genunchiul sa revina la starea initiala, in functie de gradul leziunii, stabilitatea si starea preexistenta a genunchiului afectat; Interventie chirurgicala ce vizeaza reconstructia ligamentului si repararea eventualelor leziuni asociate, urmata, de asemenea, de cateva luni de recuperare.
Tipul de tratament este ales de catre medic in functie de gradul leziunii ligamentare, integritatea celorlalte structuri ale genunchiului, nivelul de activitate al pacientului, varsta acestuia, starea de sanatate generala si timpul scurs de la accidentare.

Dr. Alin Popescu,
Specialist medicina sportiva
0743.145.843

tonica
2009-06-01T00:00:00+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena