Psihologia familiei

Depresia post-concediu – cum o depasim?

joi, 8 octombrie 2015
Share

Iata ca rasfatul zilelor calde de vara s-a incheiat, iar starea de liniste si libertate s-a transformat, odata cu reinceperea activitatii profesionale, intr-o explozie de emotii si tristete. Paradoxal, in schimbul tonusului pozitiv si al starii relaxate care ar trebui sa acompanieze finalul concediului de odihna, ne simtim abatuti, stresati sau apatici.

Sunt manifestari ale depresiei care apare la finalul concediului, considerata o consecinta fireasca a petrecerii acestuia „incorect”. Concediul ar trebui sa fie o perioada de totala relaxare, in care sa lasam acasa problemele si gandurile negative, inclusiv pe cele legate de locul de munca. Cercetatorii arata ca, pentru o relaxare totala si pentru imbunatatirea psihicului, ar trebui sa radem. Rasul este bine-venit oriunde, chiar si la serviciu, fiind o modalitate care destinde atmosfera.

Care sunt cauzele depresiei post-concediu?

  • Detasarea incompleta de munca pe care o prestam. Daca ramaneti cu gandul la activitatile nefinalizate de la locul de munca sau comunicati cu colegii probleme legate de serviciu, acestea va rapesc din mult asteptata relaxare. Odihna neinsotita de ruperea totala de procesul de munca poate atrage dupa sine agravarea unor afectiuni cronice. 
  • Repartizarea incorecta a timpului.Specialistii considera ca e mai sanatos sa nu ne odihnim deloc decat sa ne odihnim incomplet. Repausul reprezentat de concediu trebuie sa dureze cel putin doua saptamani. In prima saptamana va avea loc adaptarea persoanei la noile conditii, iar a doua va constitui odihna propriu-zisa.
  • Odihna in compania prietenilor sau a cunostintelor. Preocuparea pentru satisfacerea doleantelor celor din jur va fi in detrimentul propriilor nevoi si dorinte. O astfel de odihna este incompleta din punct de vedere psihologic. De aceea, ar fi bine sa invatati sa refuzati propunerile celor din jur, mai ales daca intra in conflict cu planurile voastre.
  • Conectarea rapida la ritmul de munca, din nevoia de a rezolva cat mai repede problemele acumulate. In realitate, o astfel de iuteala poate cauza multiple gafe. Cercetarile oamenilor de stiinta germani au ajuns la concluzia urmatoare: concediul de odihna scade coeficientul de inteligenta cu cateva procente. Din acest motiv, in prima zi de munca nu ar trebui sa va asumati prea multe responsabilitati, fiind suficienta realizarea partiala a obiectivelor propuse.

decupat secundara depresie concediuCum depasim aceasta perioada?

  • Concentrati-va atentia pe lucruri simple, care nu necesita un efort mental deosebit. De exemplu, puteti impartasi impresii, fotografii si amintiri placute din concediu colegilor de birou. De asemenea, daruirea de suvenire poate constitui o adevarata resursa pentru identificarea unei atitudini pozitive.
  • Activitatea fizica participa la ridicarea tonusului general si, implicit, la cresterea capacitatii de munca. Plimbarile prelungite sau mersul cu bicicleta sunt adevarate medicamente pentru combaterea depresiei.
  • Comunicati cu persoanele agreabile de la locul de munca.Acest lucru va face mult mai usoara readaptarea post-concediu.

Nu va izolati. Socializarea va poate binedispune. Tineti legatura cu prietenii si familia. Acestia va pot fi alaturi in momentele dificile. Astfel, veti avea pe cineva cu care sa discutati despre problemele care va framanta.

Psiholog Dana Comanescu

Nota pentru articolul «Depresia post-concediu – cum o depasim?»:5.00/ 5 (5 voturi)
tonica
2017-05-10T17:43:21+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena