Revista care te menține sănătos

Digestie

Cauze pentru durerile de stomac in capul pieptului

29 octombrie 2026
Share
Cauze pentru durerile de stomac in capul pieptului

Durerile de stomac sunt extrem de suparatoare mai ales atunci cand apar in partea superioara a abdomenului, in zona descrisa popular drept „capul pieptului”. In medicina, aceasta regiune poarta denumirea de „epigastru”, iar durerea localizata aici este numita durere epigastrica.

„Desi stomacul este una dintre sursele frecvente ale durerii, in epigastru se pot manifesta si boli ale esofagului, duodenului, pancreasului, vezicii biliare sau chiar inimii. Caracterul durerii, relatia cu mesele si simptomele asociate ajuta la identificarea cauzei care produce asa-zisele dureri de stomac in capul pieptului”, ne explica dr. Iasmina Wadi.

Ce intelegem prin „dureri de stomac in capul pieptului”?

„Prin dureri de stomac in capul pieptului, pacientii descriu de regula un disconfort localizat in partea centrala si superioara a abdomenului, imediat sub stern si intre marginile coastelor”, spune dr. Iasmina Wadi.

Durerile de stomac in capul pieptului sunt frecvent percepute drept:

  • arsura sau usturime;
  • presiune si senzatie de apasare;
  • crampe;
  • durere surda, persistenta;
  • durere ascutita;
  • senzatie de „gol” dureros in stomac;
  • plenitudine si balonare dupa masa.

Momentul aparitiei reprezinta un indiciu important. Unele dureri de stomac in capul pieptului se accentueaza dupa mese abundente sau grase, altele apar cand stomacul este gol ori in timpul noptii. Disconfortul asociat refluxului gastroesofagian se poate agrava dupa masa, la aplecare sau in pozitie culcata.

Durerea pancreatica poate iradia posterior, catre spate, in timp ce afectiunile biliare pot produce durere predominant in partea dreapta superioara a abdomenului, cu extensie catre epigastru, spate sau umarul drept. Prin urmare, localizarea durerii reprezinta punctul de plecare in stabilirea diagnosticului, dar nu indica organul afectat.

Ce se afla in capul pieptului?

Epigastrul este una dintre cele noua regiuni anatomice utilizate pentru descrierea abdomenului. Se gaseste central, in abdomenul superior, intre hipocondrul drept si cel stang. In aceasta zona sau in imediata apropiere se proiecteaza mai multe structuri anatomice:

  • parte importanta a stomacului;
  • portiuni ale duodenului;
  • pancreasul;
  • partea stanga a ficatului;
  • caile biliare si, in vecinatate, vezica biliara;
  • segmentul inferior al esofagului;
  • vase de sange importante, inclusiv aorta abdominala.

„Diafragma separa abdomenul de torace, iar deasupra acesteia se afla inima si plamanii. Aceasta apropiere anatomica explica de ce unele boli toracice pot fi percepute ca dureri de stomac in capul pieptului”, mai adauga dr. Iasmina Wadi.

Durerile de stomac in capul pieptului si fenomenul de „durere referita”

Durerea referita este perceputa intr-o regiune diferita de locul in care se afla problema care o produce. Fenomenul apare deoarece semnalele provenite de la diferite organe pot ajunge la segmente comune ale sistemului nervos, iar creierul nu identifica intotdeauna cu precizie sursa.

„Un exemplu important este ischemia cardiaca. Angina pectorala si infarctul miocardic nu provoaca intotdeauna durerea toracica tipica. Uneori apar presiune, arsura sau durere epigastrica, inclusiv dureri de stomac in capul pieptului, greata si transpiratii, simptome care pot fi confundate cu indigestia”, explica dr. Iasmina Wadi.

Durerea epigastrica poate proveni si din:

  • afectiuni ale vezicii biliare si cailor biliare;
  • pancreatita;
  • unele boli hepatice;
  • pneumonie localizata in partea inferioara a plamanului;
  • pleurita;

afectiuni vasculare severe, precum patologia aortei.

Din acest motiv, o durere intensa, neobisnuita sau insotita de simptome generale importante nu trebuie considerata din start ca are la baza o patologie digestiva.

Care sunt cauzele care pot duce la dureri de stomac in capul pieptului?

Cauzele care duc la dureri de stomac in capul pieptului variaza de la tulburari digestive frecvente si tranzitorii pana la afectiuni care necesita tratament medical de urgenta.

Dispepsia

Dispepsia descrie un ansamblu de simptome digestive localizate in abdomenul superior. Pacientul poate prezenta durere sau arsura epigastrica, senzatie de plenitudine dupa masa si satietate precoce.

Uneori investigatiile nu identifica o leziune structurala care sa explice simptomele si durerile de stomac in capul pieptului, situatie denumita dispepsie functionala.

Gastrita

Gastrita reprezinta inflamatia mucoasei stomacului. Poate fi asociata cu infectia cu Helicobacter pylori, utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene, consumul de alcool sau alte cauze.

Poate determina dureri de stomac in capul pieptului sau arsura epigastrica, greata, varsaturi si senzatie de plenitudine. Unele persoane cu gastrita nu prezinta insa simptome.

Boala de reflux gastroesofagian

Refluxul apare cand continutul gastric urca in esofag. Manifestarea caracteristica este pirozisul, senzatia de arsura care porneste din regiunea epigastrica sau retrosternala si poate urca spre gat, descrisa deseori drept durere de stomac in capul pieptului. Mai pot aparea regurgitatii acide, gust acru, tuse si simptome agravate dupa masa sau in pozitie culcata.

Ulcerul gastric si duodenal

Ulcerul peptic reprezinta o leziune a mucoasei stomacului sau duodenului. Doua cauze importante sunt infectia cu Helicobacter pylori si utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene. Hemoragia digestiva si perforatia sunt complicatii care necesita interventie medicala rapida.

„Durerea este frecvent localizata in epigastru si poate avea caracter de arsura. Relatia cu mesele difera de la un pacient la altul, motiv pentru care momentul durerii nu poate diferentia cu certitudine ulcerul gastric de cel duodenal”, explica dr. Iasmina Wadi.

Afectiunile vezicii biliare

Calculii biliari pot bloca temporar caile prin care se evacueaza bila si pot provoca colica biliara. Durerea apare de obicei in epigastru sau sub coastele din dreapta si poate iradia catre spate ori umarul drept, deseori fiind descrisa drept durere de stomac in capul pieptului.

Episoadele apar frecvent dupa mese, in special dupa alimente bogate in grasimi. Daca se dezvolta colecistita, durerea devine persistenta si se poate asocia cu febra, greata si varsaturi.

Pancreatita

Inflamatia pancreasului provoaca frecvent durere intensa in abdomenul superior, deseori descrisa drept durere de stomac in capul pieptului, cu iradiere catre spate. Durerea poate deveni continua si este adesea insotita de greata si varsaturi. Pancreatita acuta necesita evaluare medicala prompta. Printre cauzele frecvente se numara calculii biliari si consumul important de alcool, dar exista si numeroase alte cauze.

Gastroenterita

Infectiile digestive pot provoca dureri de stomac in capul pieptului sau dureri abdominale difuze, greata, varsaturi, diaree si uneori febra. In astfel de situatii, riscul de deshidratare este important, in special la copii, varstnici si persoanele vulnerabile.

Cauzele cardiace pentru dureri de stomac in capul pieptului

Infarctul miocardic si angina pot fi percepute ca presiune, arsura sau disconfort in epigastru. Suspiciunea este mai importanta daca durerea apare la efort sau este insotita de dificultati respiratorii, transpiratii reci, ameteala, greata ori disconfort care iradiaza spre brat, mandibula sau spate.

Dureri de stomac in capul pieptului dupa masa

Relatia dintre durere si alimentatie poate ajuta medicul sa restranga lista cauzelor. Durerile de stomac in capul pieptului dupa masa pot aparea in:

  • dispepsie, cu plenitudine si senzatie de digestie dificila;
  • reflux gastroesofagian, mai ales dupa mese abundente si la culcare;
  • gastrita, cu arsura, greata sau disconfort;
  • ulcer peptic, cu durere epigastrica variabila;
  • litiaza biliara, frecvent dupa mese bogate in grasimi;
  • pancreatita, cand durerea este intensa, persistenta si poate iradia posterior.

Mesele foarte voluminoase, alcoolul si anumite alimente pot accentua durerile de stomac in capul pieptului la persoanele cu afectiuni digestive deja diagnosticate.

Dureri in capul pieptului si in spate

Iradierea catre spate merita atentie deoarece poate orienta catre organe situate profund in abdomen. Printre cauzele posibile se afla:

  • pancreatita, in special cand durerea epigastrica este intensa si persistenta;
  • ulcerul peptic, mai ales in cazul unor complicatii;
  • afectiunile biliare;
  • unele afectiuni ale aortei;
  • boli musculoscheletale ale coloanei sau peretelui toracoabdominal.

Durerile de stomac in capul pieptului bruste si foarte intense, in special daca se extind catre spate si este asociata cu stare generala grava, necesita evaluare de urgenta.

Dureri in capul pieptului si stari de voma

Greata si varsaturile apar frecvent impreuna cu durerile de stomac in capul pieptului. Combinatia poate fi intalnita in:

  • gastrita sau ulcer peptic;
  • gastroenterita;
  • pancreatita;
  • colica biliara si colecistita;
  • obstructii digestive;
  • intoxicatii alimentare;
  • uneori, infarct miocardic.

Varsaturile persistente cresc riscul de deshidratare si dezechilibre electrolitice. Varsaturile cu sange sau cu aspect de „zat de cafea” reprezinta un semn de alarma.

Dureri in capul pieptului sub stern

Durerea imediat sub stern poate proveni atat din abdomenul superior, cat si din structurile toracice. Cauzele posibile includ:

  • reflux gastroesofagian si esofagita;
  • gastrita;
  • ulcer peptic;
  • hernie hiatala;
  • dispepsie;
  • afectiuni cardiace;
  • afectiuni ale peretelui toracic;
  • mai rar, boli pulmonare sau vasculare.

Durerile de stomac in capul pieptului de tip arsura dupa masa, asociata cu regurgitatii, sugereaza frecvent reflux. Senzatia presiune declansata de efort, in special la o persoana cu factori de risc cardiovascular (care fumeaza, are colesterolul crescut) necesita excluderea unei cauze cardiace.

Cand se recomanda consultul medical in caz de dureri de stomac in capul pieptului?

Durerile de stomac in capul pieptului pot fi usoare si tranzitorii. Daca simptomele reapar, persista sau se agraveaza, este indicata evaluarea de catre medicul de familie sau gastroenterolog, in functie de manifestari.

Consultatia este recomandata daca:

  • durerile de stomac in capul pieptului sunt frecvente si nu cedeaza;
  • durerile de stomac in capul pieptului se agraveaza progresiv;
  • ati scazut in greutate (peste 10% in ultimele 6 luni);
  • aveti dificultati in a inghiti;
  • aveti varsaturi;
  • aveti anemie fara o cauza cunoscuta;
  • va confruntati cu scaderea apetitului;
  • durerile de stomac in capul pieptului apar constant dupa mese;
  • aveti antecedente de ulcer sau alte boli digestive.

Sunt semne de alarma si varsaturile cu sange, scaunele negre ca pacura, abdomenul rigid, febra asociata unei dureri severe sau deteriorarea rapida a starii generale.

 

Bibliografie:

  1. Bin Hariz S, El Khalifa A, Alhmoudi A. Epigastric pain with incidental finding on a chest radiograph. J Am Coll Emerg Physicians Open. 2021 Oct 2;2(5):e12570. doi: 10.1002/emp2.12570. PMID: 34632451; PMCID: PMC8487253. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8487253/
  2. Grigorian A, Lin MYC, de Virgilio C. Severe Epigastric Pain with Nausea and Vomiting. Surgery. 2019 May 3:227–37. doi: 10.1007/978-3-030-05387-1_20. PMCID: PMC7123429. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7123429/
  3. Munk EM, Nørgård B, Dethlefsen C, Gregersen H, Drewes AM, Funch-Jensen P, Sørensen HT. Unexplained chest/epigastric pain in patients with normal endoscopy as a predictor for ischemic heart disease and mortality: a Danish 10-year cohort study. BMC Gastroenterol. 2008 Jul 15;8:28. doi: 10.1186/1471-230X-8-28. PMID: 18627631; PMCID: PMC2490769. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2490769/
  4. Robinson P, Perkins JC Jr. Approach to Patients with Epigastric Pain. Emerg Med Clin North Am. 2016 May;34(2):191-210. doi: 10.1016/j.emc.2015.12.012. Epub 2016 Feb 23. PMID: 27133240. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27133240/
  5. Sharkey A, Cooper G. An unusual and life-threatening cause of epigastric pain presenting to the general surgical team: a case report. Ann R Coll Surg Engl. 2010 Oct;92(7):W26-7. doi: 10.1308/147870810X12822015504563. Epub 2010 Aug 31. PMID: 20810020; PMCID: PMC5697009. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5697009/
  6. Zaporowska-Stachowiak I, Gorzelińska L, Sopata M, Łuczak J. Treatment of acute, severe epigastric/chest pain in a patient with stomach cancer following gastrectomy: A case report. Oncol Lett. 2015 Mar;9(3):1412-1416. doi: 10.3892/ol.2015.2886. Epub 2015 Jan 19. PMID: 25663923; PMCID: PMC4315054. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4315054/
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.