Revista care te menține sănătos

Psihologie

Cum puteți recunoaște un sociopat

Mădălina Cristea; surse: health.com, healthline.com, webmd.com
4 aprilie 2023
Share
Cum puteți recunoaște un sociopat

Când auziți cuvântul sociopat, probabil vă gândiți la personaje precum Hannibal Lecter din filmul Tăcerea mieilor sau Patrick Bateman din American Psycho. Adevărul este că, de fapt, un sociopat nu arată și nu se manifestă întotdeauna precum este ilustrat în producțiile hollywoodiene. De fapt, o astfel de persoană v-ar putea fi mai apropiată decât vă așteptați. Potrivit neurologului și scriitorului american Ted Dawson, cel puțin unul din 25 de oameni este sociopat. Asta înseamnă că, de-a lungul vieții, veți avea ghinionul să întâlniți un astfel de individ și poate chiar să facă parte din familia sau anturajul dumneavoastră.

Sociopat este un termen informal, folosit deseori cu referire la o persoană care suferă de o tulburare de personalitate antisocială (ASPD). La fel ca majoritatea afecțiunilor de sănătate mintală, criteriile de diagnostic acoperă un spectru larg. Prin urmare, nu toți sociopații sunt ucigași în serie. Unii mint, alții le creează probleme partenerilor de viață, iar alții pierd o mulțime de bani la jocurile de noroc.

Sociopatia reprezintă un sindrom caracterizat prin manifestarea unui comportament necorespunzător pe parcursul întregii vieți. Persoanele care suferă de această afecțiune tind să fie impulsive, ignoră responsabilitățile și, în cazuri grave, nu au conștiință.

Sociopat vs. psihopat. Care sunt diferențele?

Chiar dacă cei mai mulți dintre noi avem tendința să folosim termenii sociopat și psihopat în mod interschimbabil, aceștia înseamnă lucruri diferite. Spre exemplu, atunci când compară sociopații cu psihopații, dr. Donald W. Black, profesor de psihiatrie la University of Iowa Carver College of Medicine, spune că majoritatea sociopaților sunt predispuși la un comportament impulsiv și, adesea, sunt văzuți ca fiind deranjanți și descurajați în ceea ce fac; în timp ce psihopații sunt reci și calculați, uneori chiar fermecători.

Pentru a primi un diagnostic în acest sens, o persoană trebuie să fi împlinit 18 ani și să aibă antecedente de agresivitate, încălcare a regulilor și înșelăciune, declanșate încă din copilărie.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Magneziu plus vitamina B6 de la Naturalis, recomandat pentru menţinerea sănătăţii psihice și funcţionarea normală a sistemului nervos.

Semne care pot da de gol un sociopat

Semnele care indică o tulburare de personalitate antisocială pot varia foarte mult de la o persoană la alta. În plus, simptomele se pot schimba în timp. Când analizați aceste semne, țineți cont că, din când în când, toți oamenii pot prezenta acest tip de comportament, mai ales când sunt supărați. Cu toate acestea, spre deosebire de un individ care doar are o zi deosebit de proastă, un sociopat nu simte niciodată remușcări pentru ceea ce a spus sau făcut, chiar dacă acest lucru le produce suferință oamenilor din jur.

sociopat

Lipsa empatiei

Lipsa empatiei este unul dintre cele mai importante semne ale unei tulburări de personalitate antisocială. Astfel, ca răspuns la sentimentele sau problemele unei persoane, sociopatul poate părea aspru, dur, critic, rece sau nepăsător. De multe ori, indivizii cu ASPD nu realizează cât de dăunătoare sunt acțiunile lor. În alte cazuri, este posibil ca pur și simplu să nu le pese că rănesc pe cineva.

Lipsa limitelor

În general, un sociopat nu cunoaște conceptele de bine și rău. De aceea, le ignoră cu desăvârșire și nu are limite. Prin urmare, un sociopat nu ia în considerare consecințele pe termen scurt sau lung ale acțiunilor pe care le desfășoară. Un sociopat nu ezită să mintă, să trișeze, să fure, să încalce legea sau să aibă probleme juridice. De multe ori, sociopatul poate fi închis pentru infracțiuni și poate avea probleme în păstrarea unui loc de muncă.

Agresivitate

Deseori, un sociopat apelează la abuzul psihic și fizic în raport cu oamenii din jur. El poate face rău fără a lua în considerare rănile pe care le provoacă interlocutorilor. Abuzul verbal presupune desconsiderare, insulte sau umilirea în spațiul public sau privat.

Aroganță

Sociopatul trăiește cu impresia că sunt mai presus de toți ceilalți indivizi. Pe lângă faptul că acționează cu încredere în tot ceea ce fac, sociopatul poate fi condescendent sau ușor iritat atunci când nu primește aprobarea celor din jur.

Impulsivitate

Persoanele cu ASPD tind să acționeze fără a lua în considerare consecințele. Din această cauză, ele se implică în activități care pun viața în pericol, fără a lua în considerare propria siguranță sau a oricărei alte ființe implicate. Impulsivitatea și, implicit, ignorarea consecințelor, îi pot face pe sociopați să dezvolte anumite dependențe, precum cele de droguri sau jocuri de noroc.

Manipulare

Sociopatul are tendința de a se folosi de grațiile personale pentru a-i corupe sau seduce pe oamenii din jur. El face acest lucru în vederea obținerii unui câștig sau, pur și simplu, pentru a se distra. Cu toate acestea, puțini sociopați sunt fermecători. Cei mai mulți sunt greu de suportat.

Dificultăți în legarea și păstrarea relațiilor

Oamenilor cu ASPD le este greu să formeze legături emoționale cu cei din jur. Relațiile lor sunt adesea instabile și haotice. Acest lucru se întâmplă deoarece ei nu caută conexiune, ci posibilitatea de a exploata pe cineva, de a înșela, constrânge și intimida.

Cum să recunoașteţi un narcisist sociopat

Tratament

Din cauza lipsei de profunzime a emoțiilor, tratamentul persoanelor cu ASPD se face prin intermediul terapiei cognitiv-comportamentale și prin tehnici de reconstrucție a personalității. Cu toate acestea, terapia poate ajuta doar la gestionarea comportamentului manifestat de pacienții care au forme ușoare ale afecțiunii. Din păcate, în majoritatea cazurilor, sociopații nu caută ajutor.

Există și vești bune. Uneori, în cazul formelor ușoare de sociopatie, simptomele se diminuează odată cu înaintarea în vârstă, în special în cazul persoanelor care nu consumă droguri sau alcool.

Recomandări

Dacă bănuiți că o persoană apropiată ar putea avea sociopatie, vă recomandăm să reevaluați relația pe care o aveți cu ea. Deseori, persoanele cu ASPD nu recunosc că au o problemă și, de obicei, evită să caute sprijin sau tratament. Pe lângă asta, v-ar putea complica viața și tulbura sănătatea.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.