Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Ce trebuie sa stiti despre sterilet

Dr. Andreea Hetea, medic rezident obstetrica-ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia
10 martie 2022
Share
Exclusiv online
Ce trebuie sa stiti despre sterilet

Contraceptia reprezinta controlul voluntar al fertilitatii pentru o perioada stabilita de medic si de pacienta, iar acest lucru se poate realiza si cu ajutorul dispozitivelor intrauterine. Un sterilet este un astfel de dispozitiv, produs dintr-un material solid, care se introduce in cavitatea uterina in scop terapeutic sau cu rol in prevenirea unei sarcini.

La ora actuala, in tarile dezvoltate, steriletul reprezinta o metoda de contraceptie in randul femeilor peste 30 de ani, mai ales daca au si o nastere in antecedente. Se asteapta ca numarul purtatoarelor de dispozitive intrauterine sa creasca si, astfel, sa devina cel mai des folosita metoda contraceptiva. Cele mai utilizate dispozitive intrauterine in prezent sunt cele la care se adauga cupru si/sau argint ori cele cu hormoni steroizi de tipul progestativelor (progesteron, levonorgestrel).

Cum actioneaza steriletul?

Steriletul are rolul de a produce modificari la nivelul uterului, cavitatii uterine, dar si la nivelul colului. Principalul mecanism este impiedicarea nidarii oului, deci are rol antinidatoriu, realizat prin modificarile de la nivelul endometrului (unde este introdus corpul strain – steriletul).

Infectia cu Human Papilloma Virus

Odata cu introducerea steriletului apar urmatoarele modificari

  • Local se produce un traumatism asupra endometrului care apare aplatizat, atrofic, insa aceste schimbari sunt reversibile, deoarece endometrul are capacitatea de a se reface in fiecare luna;
  • Apare o reactie inflamatorie, certificata de prezenta leucocitelor la nivelul endometrului;
  • Steriletul ocupa o mare parte a cavitatii uterine. Astfel, se reduce suprafata de implantare a oului;
  • Apar modificari imunologice care genereaza alterari ale tolerantei imunologice vizavi de blastocist (stadiul in care embrionul se afla in a cincea-sasea zi de viata;
  • Modificarile hormonale constau in blocarea receptorilor estrogenici si progesteronici endometriali.

Toate aceste modificari la nivelul endometrului fac imposibila supravietuirea oului. Astfe, blastocistul nu gaseste un loc propice pentru a se implanta.

5 obiceiuri care pot afecta sanatatea vaginului

inainte-de-Tipuri-de-sterilet

Tipuri de sterilet

Includerea in materialul inert al steriletului a unui component activ, cum este metalul (cupru) sau hormonal (progesteron sau derivati) face ca puterea lui contraceptiva sa creasca.

Steriletul pe baza de cupru are rolul de a mari reactia inflamatorie a organismului fata de un corp strain, prin accentuarea modificarilor de la nivelul endometrului. Ionii de cupru au o actiune toxica asupra spermatozoizilor si a blastocistului, impiedicand transportul spermei prin modificarea mucusului de la nivelul cervixului.

Ca efecte secundare, pot aparea:

  • Menstruatii abundente si prelungite;
  • Sangerari vaginale neregulate;
  • Crampe si dureri mai intense in timpul mentruatiei.

Dispozitivele intrauterine cu impregnare hormonala cresc actiunea contraceptiva prin prezenta hormonilor. Acestea actioneaza prin impiedicarea proliferarii endometrului. Ca efecte secundare, pot aparea: ameteli, cefalee – durere de cap, crestere ponderala, modificari ale sangerarii vaginale.

Trebuie sa tineti cont ca fertilitatea este imediat reversibila odata cu extragerea dispozitivului din cavitatea uterina. Steriletele au o durata de utilizare intre 3 si 5 ani, iar firmele producatoare vin si in ajutorul femeilor care nu au nascut cu sterilete mai mici in diametru, special concepute pentru ele.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.