Revista care te menține sănătos

Vitamine și minerale

Ce trebuie să știm despre crom? Roluri și funcții în organism, beneficii importante

Andrei Cioată; surse: ncbi.nlm.nih.gov, ods.od.nih.gov
24 iunie 2025
Share
Ce trebuie să știm despre crom? Roluri și funcții în organism, beneficii importante

Cromul este un oligoemenet esențial, deși adesea subestimat, implicat într-o gamă deosebit de variată de procese fiziologice de importanță majoră. Deși prezent în cantități mici în organism, cromul are un impact semnificativ asupra metabolismului glucidic, lipidic și proteic, acționând drept cofactor esențial în potențarea acțiunii insulinei și în modularea sensibilității celulare față de acest hormon vital. Interesul științific față de crom a crescut în ultimele decenii, mai ales pe fondul asocierii sale cu prevenția și managementul diabetului zaharat de tip 2 și a sindromului metabolic, dar și dislipidemiile. Biologic, cromul este recunoscut în forma sa trivalentă (Cr3+).

Forma hexavalentă a cromului (Cr6+), deși utilizată în diverse procese industriale, are potențial toxic și cancerigen, neavând niciun rol fiziologic cunoscut. Importanța Cr3+ a fost recunoscută oficial în anii 1950, când s-a constatat că deficitul alimentar de crom se soldează cu alterări ale toleranței la glucoză. Ulterior, numeroase studii au confirmat implicarea cromului în mai multe procese metabolice importante, ceea ce a condus la clasificarea sa drept microelement esențial. În ciuda rolurile sale bine documentate, absorbția intestinală a cromului este slabă, estimată la mai puțin de 2% din cantitatea ingerată și biodisponibilitatea sa este influențată de mulți factori.

Ce este cromul?

Cromul este un element de tranziție, cu simbolul chimic „Cr” și numărul atomic 24. În biologia umană, cromul apare exclusiv în forma sa trivalentă (Cr3+), considerată a fi și forma biologic activă. Acesta nu se găsește liber în organism, ci este asociat cu proteine plasmatice și proteine intracelulare, formând complexe cu capacitate de legare la receptorii insulinici. La nivel celular, atomul de crom face parte dintr-un complex denumit „factorul de toleranță la glucoză” (GFT – glucose tolerance factor), o moleculă încă insuficient caracterizată și cunoscută structural, însă care se presupune că facilitează legarea insulinei de receptorii celulari, potențându-i acțiunea.

În organism, cromul are în principal distribuție intracelulară, cu concentrații mai mari în splină, ficat, oase și mușchii scheletici. Excreția de crom se face în principal pe cale urinară, eliminarea sa fiind influențată de factori precum nivelul plasmatic de glucoză (glicemia), stresul fiziologic și consumul excesiv de carbohidrați simpli, care pot crește rata de excreție urinară. Prin urmare, la pacienții cu diabet, infecții cronice sau afecțiuni hepatice, se poate observa un necesar crescut de crom, ceea ce face ca evaluarea aportului și a statusului nutrițional să devină foarte relevante în practica medicală. De asemenea, asigurarea unui aport zilnic adecvat poate avea beneficii.

crom, roluri crom, beneficii crom, necesarul zilnic de crom, roluri crom,

Crom – roluri și funcții în organism

În organism, atomul de crom îndeplinește o gamă variată de funcții, cele mai cunoscute fiind:

Reglarea metabolismului glucidic prin potențarea acțiunii insulinei

Una dintre cele mai importante funcții ale atomului de crom trivalent este aceea de a îmbunătăți eficiența insulinei, facilitând astfel pătrunderea glucozei în celulele musculare și hepatice. Așa cum s-a menționat, cromul acționează la nivelul receptorului de insulină, amplificând procesul de transmitere a semnalului post-receptor și contribuind astfel la reducerea glicemiei. De altfel, această funcție devine importantă în contextul fenomenului de rezistență la insulină, sprijinind menținerea homeostaziei glicemice și prevenind progresia spre diabetul zaharat de tip 2.

Participarea la metabolismul lipidic

Atomul de crom trivalent joacă un rol important și în reglarea profilului lipidic – este implicat în reducerea concentrațiilor serice de colesterol total și LDL-colesterol („colesterolul rău”), dar și în creșterea nivelului de HDL-colesterol („colesterol bun”). Se presupune că acest efect este mediat prin îmbunătățirea metabolismului hepatic al lipidelor și prin scăderea producției de la nivel hepatic de colesterol, probabil prin influențarea activității enzimei HMG-CoA-reductaza.

Influențarea metabolismului proteic

Prin acțiunea sa asupra transportului aminoacizilor și asupra sintezei proteice, atomul de crom trivalent contribuie indirect la menținerea masei musculare și la susținerea proceselor de natură anabolică (prin care se sintetizează compuși). De asemenea, acesta pare să aibă efect benefic și în conservarea azotului corporal în condiții de stres fiziologic crescut, cum ar fi traumatismele, infecțiile sau intervențiile chirurgicale majore.

Activitate antioxidantă indirectă

Atomul de crom trivalent nu este considerat un antioxidant clasic, dar există foarte multe dovezi științifice că acesta poate reduce stresul oxidativ prin îmbunătățirea funcției insulinei, deci prin reducerea hiperglicemiei toxice și ameliorarea disfuncției mitocondriale. Stresul oxidativ, care este foarte intens potențat în contextul hiperglicemiei cronice, este o variabilă foarte importantă în progresia complicațiilor diabetului. Suplimentarea cu crom a fost asociată în unele studii cu scăderea produselor de oxidare lipidică și îmbunătățirea activității enzimelor antioxidante, cum ar fi superoxid-dismutaza (SOD) și glutation-peroxidaza.

crom, roluri crom, beneficii crom, necesarul zilnic de crom, roluri crom,

Crom – beneficii importante în susținerea sănătății

Prin urmare, asigurarea unui aport zilnic adecvat de crom – fie din surse alimentare, fie printr-o suplimentare directă – se consideră a avea beneficii semnificative pentru sănătate. În cele ce urmează, vor fi prezentate câteva dintre cele mai intens studiate și confirmate.

Ajută la gestionarea glicemiei în diabetul zaharat de tip 2

Beneficiul cel mai bine documentat al suplimentării cu crom este legat de controlul glicemic la pacienții cu diabet de tip 2. Administrarea de suplimente cu picolinat de crom a fost asociată la foarte mulți pacienți cu scăderi semnificative ale concentrației glicemiei à jeun, a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) și ale insulinemiei (în special la pacienții cu un grad crescut a fenomenului de rezistență la insulină). Aceste efecte sunt dependente de doză, durată și de forma specifică a suplimentului administrat. De asemenea, s-a observat o reducere a dependenței de insulină mai ales la pacienții cu forme avansate ale bolii, sugerând efectul de potențare a efectelor terapiei.

Ameliorează rezistența la insulină în sindromul metabolic

Suplimentarea cu crom joacă un rol preventiv și în apariția sindromului metabolic prin scăderea rezistenței la insulină, ameliorarea profilului lipidic și reducerea inflamației cronice (în special de grad redus). În plus, mai multe studii indică un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale, posibil prin mecanisme ce implică scădere tonusului simpatic și îmbunătățirea funcției endoteliale.

Susține pierderea în greutate și recompoziția corporală

Există dovezi, chiar dacă mai restrânse, că administrarea de crom poate contribui modest când vine vorba de lupta cu kilogramele în plus și pierderea țesutului adipos, mai ales în combinație cu regimuri hipocalorice și exerciții fizice atent dozate. Acest efect este atribuit unei probabile reduceri a apetitului, îmbunătățirii metabolismului glucozei și creșterii cheltuielii energetice la nivel bazal. Deși magnitudinea efectului este destul de mică, suplimentarea cu crom poate juca un rol de adjuvant, de ce nu chiar foarte valoros, în strategiile de control ponderal.

crom, roluri crom, beneficii crom, necesarul zilnic de crom, roluri crom,

Are efecte pozitive în tulburările neurologice și cognitive

A fost investigat și rolul pe care suplimentarea cu crom l-ar avea în menținere și îmbunătățirea funcției cognitive, mai ales în contextul disfuncției metabolice asociate vârstei. Astfel, s-a putut observa că suplimentarea cu crom poate îmbunătăți performanțele cognitive în sarcini specifice care implică memoria de lucru, atenția și viteza de procesare a informațiilor, posibil prin efecte de îmbunătățire a fluxului sanguin cerebral și a sensibilității neuronilor la glucoză.

crom, roluri crom, beneficii crom, necesarul zilnic de crom, roluri crom,

Are efecte pozitive în sindromul ovarelor polichistice (SOP)

Femeile cu SOP prezintă frecvent hiperinsulinemie, dislipidemie și inflamație sistemică. A fost observat că suplimentarea cu crom poate avea un rol terapeutic în ameliorarea acestor stări – a fost asociată cu scăderi ale androgenilor circulanți, reglarea ciclului menstrual și îmbunătățirea fertilității, contribuind la normalizarea axului hipotalamo-hipofizo-ovarian. Totuși, informațiile în această direcție sunt incomplete și, prin urmare, rezultatele pot fi puse la îndoială.

crom, roluri crom, beneficii crom, necesarul zilnic de crom, roluri crom,

Necesarul zilnic și surse alimentare de crom

Printre cele mai bune surse naturale de crom se numără drojdia de bere, ficatul, carnea de vită, ouăle, broccoli, cerealele integrale, merele, nucile, brânzeturile și studiile. Cromul provenit din surse vegetale este, în general, mai puțin biodisponibil decât cel din surse animale. Totuși, este dificil de estimat aportul alimentar zilnic de crom al unei persoane – conținutul de crom variază foarte mult în funcție de calitatea solului, condițiile de producție, prelucrare și depozitare. Mai mult decât atât, absorbția intestinală de crom este redusă – în general sub 2% din aportul exogen de crom. Factori precum vitamina C, niacina și aminoacizii potențează, totuși, absorbția sa.

Necesarul zilnic de crom este prezentat în tabelul de mai jos:

Vârstă Sex masculin Sex feminin Sarcină Lactație
0-6 luni 0,2 µgrame 0,2 µgrame
7-12 luni 5,5 µgrame 5,5 µgrame
1-3 ani 11 µgrame 11 µgrame
4-8 ani 15 µgrame 15 µgrame
9-13 ani 25 µgrame 21 µgrame
14-18 ani 35 µgrame 24 µgrame 29 µgrame 44 µgrame
19-50 ani 35 µgrame 25 µgrame 30 µgrame 45 µgrame
>51 ani 30 µgrame 30 µgrame

 

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.