Revista care te menține sănătos

Ghid practic

Revitaminizati-va la inceput de primavara!

5 martie 2012
Share

Noul sezon coincide cu nevoia organismului de… vitamine. Trei dintre acestea, respectiv A, C si E, sunt renumite pentru proprietatile lor antioxidante. Acestea sunt indispensabile mai ales primavara, intrucat neutralizeaza radicalii liberi, despre care se crede ca sunt cauza multor boli grave si declanseaza procesul de imbatranire.

Dupa o iarna in care am consumat in special mancare fiarta, prajita, preparata si tehnologizata, avem nevoie de o alimentatie bazata pe fructe si legume, cum ar fi ceapa verde, urzicile, leurda, untisorul, dar si salatele de radacinoase, sfecla, telina, morcovi sau patrunjel.

In plus, in aceasta perioada, este indicat sa consumam castravete. Acesta, la fel ca pepenele, este alcalin si are rolul de a scadea aciditatea gastrica, elimina apa din organism si echilibreaza pH-ul. Primavara avem nevoie mai mult ca oricand de hrana cruda, neprocesata.

„A” creste rezistenta la infectii

Organismul nu poate fabrica vitamine, iar cele sintetice au efecte mult prea mici asupra lui. De aceea, cel mai bine este sa facem tot posibilul sa le luam din hrana. Vitamina A se gaseste in beta-caroten, adica in legumele si fructele de culoare portocalie, cum ar fi portocalele, morcovii, dovleacul, dar si in galbenus, ardei, cartofi dulci, mango sau curmale. Cunoscuta si ca vitamina cresterii, aceasta are un rol important in mentinerea acuitatii vizuale, in formarea oaselor, crescand rezistenta organismului la infectii.

„C” favorizeaza absorbtia fierului

Vitamina C se gaseste mai ales in citrice si macese, patrunjel si spanac. Este antihemoragica, antiinfectioasa si antianemica. Indispensabila formarii colagenului si tesutului osos, combate permeabilitatea si fragilitatea capilara, participand la formarea anticorpilor. Are un puternic efect antioxidant si, in plus, ajuta organismul sa absoarba fierul din alimente, facilitand formarea globulelor rosii.

„E” previne bolile cardiovasculare

Cunoscuta sub denumirea de „vitamina fertilitatii”, „E” se gaseste in special in uleiuri, care pot fi asimilate atat prin consum, cat si prin masaj, dar si in alune sau migdale. Poate fi vorba de uleiul de in, de migdale, cel de masline extravirgin, cel din samburi de struguri, conditia este sa fie presate la rece. Vitamina E ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, unele forme de cancer si la reducerea riscului aparitiei cataractei.

B6 ajuta la transformarea proteinelor, lipidelor si glucidelor

Pe langa cele trei vitamine absolut obligatorii (A, C si E), organismul trebuie sa primeasca si vitamine din grupul B. De exemplu, B6, care are rolul de a regla grasimile si proteinele, se gaseste in banane, cartofi, pui si fasole, in timp ce B12, important factor antianemic, in pastrav, somon sau carne de vita. Acidul folic sau B9 (esential femeilor insarcinate) poate fi luat din linte, fasole neagra, sparanghel sau suc de portocale. Vitamina K (cu rol in coagularea sangelui) se gaseste in cartofi, catina alba, conopida, mazare, porumb, lucerna, carne de vita, lapte si galbenus. Vitamina P (intareste vasele de sange) poate fi asimilata de organism din caise, macese sau citrice.

Text: Cristina Ionescu

Consultant: Fitoterapeut Liviu Bulus

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.