Medicina de familie

Aveti grija de sanatate si in timpul verii! 14 sfaturi utile

miercuri, 3 august 2016
Share

Chiar daca este vara si ne gandim mai mult la vacanta, nu trebuie sa neglijam sanatatea. Vara este momentul perfect pentru a ne imbunatati starea de  sanatate.

Iata cateva sfaturi care va vor ajuta sa  obtineti beneficiile zilelor insorite si sa evitati greselile uzuale.

1. Alegeti o zi pe saptamana in care sa renuntati la carne si consumati cat mai multe legume proaspete si fructe. Detoxifierea imbunatateste sistemul imunitar si pregateste organismul pentru lunile reci.

2.  Drumetii in natura. O plimbare de cateva ore prin padure normalizeaza ritmul cardiac, creste rezistenta organismului la infectii si imbunatateste ventilatia pulmonara.

3. Daca sunteti in mod frecvent intepat de tantari, luati vitamina B12. Astfel, pielea  produce un miros specific care tine la distanta insectele. Nu va faceti griji – oamenii nu simt mirosul.

4. Activitate fizica sau exercitii fizice zilnic. Chiar daca vara sunt temperaturi ridicate, nu trebuie sa renuntam la mersul pe jos, plimbari cu bicicleta sau rolele. Activitatea fizica zilnica prezinta numeroase beneficii asupra sanatatii noastre.

5. Bai de soare.  Expunerea la soare dimineata s-a dovedit a fi benefica pentru organism si o sursa esentiala de vitamina D. O plimbare de 20 de minute prin soare, dimineata, intensifica procesele metabolice.

6. Protejati-va ochii. Expunerea prelungita la soare poate determina leziuni oculare. Folositi ochelari de soare cu protectie UVA si UVB sau, daca purtati lentil,  asigurati-va ca au filtru anti-UV.

7. Mersul  descult. Plimbarea cu picioarele goale pe nisip, pietricele sau orice alta suprafata este cel mai bun masaj pentru picioarele dumneavoastra. In plus, pietricelele mici actioneaza asupra punctelor reflexogene si stimuleaza activitatea multor organe.

8. Faceti plimbari pe malul marii cel putin 15 minute. Daca sunteti in vacanta la mare, plimbati-va pe malul marii, prin apa, dimineata si seara. Este un mod minunat de a preveni varicele.

9. Tineti cont de sfaturile specialistilor cu privire la protectia fata de efectele nocive ale expunerii la soare. Folositi creme cu factor de protectie 30 si evitati expunerea in intervalul 11-16.  Pentru cei cu pielea deschisa la culoare , este recomandata folosirea unei  creme cu SPF 50.

10.  Imbunatateste sanatatea sistemului osteoarticular. Pentru o mai buna dezvoltare si consolidare a oaselor si articulatiilor este nevoie de un aport crescut de calciu. Acesta  se  absoarbe cel mai  bine in prezenta vitaminei D.  In timpul verii, procesul de sinteza a vitaminei D este crescut datorita expunerii la soare.  Astfel, odata cu sintetizarea vitaminei D, creste si absorbtia de calciu.

sfaturi secundara11.   Consumati cat mai multe alimente bogate in antioxidanti. Includeti in alimentatia dumneavoastra zilnica fructe de padure, legume proaspete, fructe de sezon si plante aromatice. Acestea previn imbatranirea prematura a pielii cauzata de expunerea la soare.

12. Evitati activitatile fizice la orele amiezii. O partida de volei pe plaja poate parea distractive, insa poate dauna sanatatii dumneavoastra. Arsurile solare, agravarea unor boli preexistente  sau accidentele vasculare pot fi prevenite.

13.  Consuma lichide pentru a evita deshidratarea. Este de preferat sa consumam apa minerala naturala necarbogazoasa  si sa renuntam la sucuri carbogazoase, cafea si alcool.

14. Calmati-va arsurile solare. Pentru a calma durerea, imediat dupa expunere puteti sa luati o aspirina sau ibuprofen. Nu uitati sa folositi comprese reci pe zonele arse ale pielii. 

Oana M. Stanciu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Nota pentru articolul «Aveti grija de sanatate si in timpul verii! 14 sfaturi utile»:5.00/ 5 (1 vot)
tonica
2017-05-10T17:50:29+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena