Revista care te menține sănătos

Ghid practic

Sfaturi pentru a diminua durerea de genunchi

30 ianuarie 2015
Share

Durerea de genunchi reprezinta una dintre cele mai frecvente dureri ce poate aparea atat la tineri (mai ales la sportivi), cat si la persoanele in varsta.

Articulatia genunchiului este una foarte complexa si are rolul de a sustine greutatea corpului, de a permite membrului inferior efectuarea de miscari complexe de rotatie, flexie, extensie, ramanand in acelasi timp stabila.

Durerea de genunchi are mai multe cauze si factori predispozanti. Uneori, insa, este foarte greu sa o prevenim sau sa o combatem. Iata, in schimb, cum putem ameliora aceasta durere.

Nu faceti repaus timp indelungat

Prea multa odihna poate slabi muschii, iar acest lucru inrautateste durerea de genunchi. Optati pentru un program de exercitii fizice care va poate asigura ca articulatia genunchiului este in siguranta si asigurati-va ca va tineti de el constant. Daca nu sunteti sigur de miscarile ce trebuie efectuate sau de cat de intense ar trebui sa fie exercitiile fizice, discutati cu un medic sau cu un fizioterapeut.

Faceti exercitii fizice

Exercitiile de tip cardio ofera fermitate muschilor ce sustin genunchii si cresc flexibilitatea. De asemenea, acelasi efect il au si exercitiile de stretching sau ridicarea de greutati. Exercitii de tip cardio recomandate includ: inotul, plimbarea, aerobicul in apa, ciclismul sau cele efectuate pe bicicleta eliptica.

Nu riscati o cadere

Un genunchi dureros sau instabil poate favoriza o cadere, ce determina lezarea genunchiului (uneori chiar grava). Micsorati acest risc prin aranjarea casei, astfel incat sa evitati sa va impiedicati sau sa alunecati.

In caz de artrita

sfaturi-durere-genunchi-2In acest caz, este recomandat sa stati o perioada in repaus, sa aplicati gheata pentru a reduce umflarea acestuia, sa purtati un bandaj de compresie si sa mentineti genunchiul intr-o pozitie ridicata. 

Aveti grija la kilogramele in plus

Daca sunteti supraponderal, pierderea kilogramelor in exces reduce presiunea aplicata la nivelul genunchiului. Nici nu trebuie sa atingeti greutatea ideala. Micile schimbari tot pot face diferenta.

Nu trebuie sa va fie rusine sa apelati la un ajutor in timpul mersului

Multe persoane apeleaza la ajutor in timpul mersului, atat pentru a facilita deplasarea, cat si pentru a ameliora durerea. O carja sau un baston poate reduce tensiunea exercitata asupra genunchiului. 

Puteti lua in considerare acupunctura

Aceasta forma de medicina traditionala chineza, ce implica inserarea unor ace fine in anumite puncte specifice ale corpului, este des folosita pentru a ameliora multe tipuri de durere si poate fi utila si pentru cea de genunchi. 

Mare grija la incaltaminte

Talpile interioare pot reduce stresul exercitat la nivelul genunchiului. Pentru osteoartrita genunchiului, medicii recomanda talpi interioare speciale pe care sa le puneti in interiorul incaltamintei. Pentru a afla care va sunt potrivite, discutati cu un medic sau cu un fizioterapeut. 

Alternati temperatura cald/rece

Dupa o leziune la nivelul genunchiului, este recomandat sa aplicati in primele 48-72 de ore gheata pentru a reduce umflarea si amorteala. O punga de plastic plina cu gheata sau legumele inghetate aplicate pot fi o alternativa. Aplicati timp de 15 minute de 3-4 ori pe zi. Pentru a ameliora senzatia de rece, puteti inveli pachetul cu gheata intr-un prosop. Dupa ce faceti acest lucru, incalziti-va cu o baie calda, o patura electrica sau cu un prosop cald timp de 15 minute, de 3-4 ori pe zi.

Daca durerea de genunchi abia a aparut, mergeti la medic pentru un examen fizic mai amanuntit, in vederea efectuarii investigatiilor necesare. Este cea mai buna metoda pentru a afla cauza si cel mai bun tratament, in special pentru a preveni o viitoare leziune (potential si mai grava).

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.