Revista care te menține sănătos

Afecțiuni ale sistemului osos

Spondiloza toracala, intre fizioterapie si tratament naturist

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
6 septembrie 2016
Share

Spondiloza este o afectiune care apare in mod natural ca urmare a inaintarii in varsta. Este un fenomen natural de degradare a coloanei vertebrale si a elementelor inconjuratoare (muschi, ligamente paravertebrale si discuri intervertebrale), in special dupa solicitari repetate.

 

Care sunt cauzele si simptomele spondilozei toracale?

Exista mai multe cauze ce pot grabi aparitia spondilozei toracale, printre care:

•             Pozitiile incorecte ale coloanei in timpul unor activitati

•             Caratul greutatilor prea mari

•             Osteoporoza

•             Cifoza

•             Scolioza

•             Obezitatea

Simptomele spondilozei toracale includ:

•             Durere la nivelul spatelui, in special dimineata, la trezire

•             Rigiditate la nivelul coloanei toracale

•             Furnicaturi si amorteala la nivelul mainilor si al picioarelor

•             Slabiciune musculara

•             Tulburari de mers

Care este tratamentul spondilozei toracale?

Recuperarea medicala in cazul spondilozei toracale dureaza mai mult, realizandu-se atat prin sedinte de kinetoterapie si fizioterapie, cat si prin masaj.

Fizioterapia in spondiloza toracala

Recuperarea prin fizioterapie se poate realiza prin intermediul:

•             Curentilor diadinamici

•             Curentilor interferentiali de medie frecventa

•             Curentilor TENS

•             Curentilor de inalta frecventa (ultrasunete si ultrascurte)

Aceste tipuri de curenti au ca scop calmarea durerilor (resimtite la nivelul muschilor, oaselor, cat si la nivelul articulatiilor), relaxarea si decontracturarea muschilor, cat si reducerea inflamatiei.

spate secundaraMasajul in spondiloza toracala

Masajul este un ajutor complementar persoanelor care sufera de spondiloza toracala. Acesta aduce multe beneficii in tratarea spondilozei toracale, in special imbunatatirea circulatiei sangvine locale si calmarea durerilor.

Tehnicile de masaj in spondiloza toracala includ netezirea sau efleurajul, incepand de la partea inferioara a coloanei toracale (cu muschii paravertebrali), continuandu-se cu partea superioara a muschilor trapezi si umeri, dupa care se realizeaza netezirea partilor laterale ale toracelui, prin miscari ascendente. Apoi, masajul se continua cu netezirea muschilor mai mari (marii dorsali), dupa care se realizeaza framantarea si netezirea de intrerupere.

Tratamentul naturist in spondiloza toracala

Pe langa tratamentele medicale, exista si anumite tratamente naturiste pentru spondiloza toracala, precum:

1. Cataplasme locale cu fan, paie de ovaz fierte, frunze de varza fierte

2. Cataplasme locale cu ceapa cruda sau cu frunze de vasc zdrobite

3. Impachetari cu parafina si aplicatii cu namol

4. Cataplasme cu argila, cu infuzie de tataneasa, cu faina de mustar si de seminte de in, care atenueaza durerile si inflamatia

5. Frectii cu ulei de arnica si cu ulei de ienupar. Uleiul de arnica se prepara dintr-o mana de flori tocate, puse intr-un borcan cu 200 ml ulei vegetal. Se lasa la soare trei saptamani si se filtreaza.

6. Cataplasme cu frunze proaspete de iedera, ca atare sau amestecate cu faina de mustar (200 de g la un litru de apa, trebuie fierte timp de 20 de minute)

 

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.