Revista care te menține sănătos

ORL

Răgușeala: ce cauze are, ce afecțiuni poate semnala, opțiuni de tratament

Ecaterina Lupaşcu; Articol realizat cu sprijinul dr. Roxana Dragomir, medic specialist medicină de familie, Centrul Medical Neolife
28 mai 2026
Share
Răgușeala: ce cauze are, ce afecțiuni poate semnala, opțiuni de tratament

Răgușeala este una dintre acele manifestări aparent banale, dar care poate ascunde un spectru larg de cauze – de la o simplă răceală până la afecțiuni grave, ce necesită diagnostic precoce și tratament complex.

Vocea, de multe ori, ne trădează starea de sănătate mai repede decât alte simptome. O schimbare de intensitate, de tonalitate sau de claritate a sunetului emis poate fi semnul că organismul ne transmite un avertisment.

„Vocea este un indicator al sănătății fizice și psihice, astfel încât orice modificare a parametrilor acesteia (înălțime, intensitate, calitate, variabilitate) produce disconfort. Răgușeala sau modificarea vocii (în termeni medicali disfonie) apare în primul rând în suferințele laringiene, care implică și corzile vocale, dar și într-o serie de afecțiuni ale aparatului respirator, sistemului nervos, endocrin, ca simptom secundar, sau în afecțiuni psihice, fără a prezenta o leziune organică la nivelul laringelui sau corzilor vocale”, precizează dr. Roxana Dragomir, medic specialist medicină de familie, Centrul Medical Neolife.

Specialiștii atrag atenția că o răgușeală ocazională, după o seară lungă de vorbit tare sau cântat, nu este motiv de îngrijorare. Însă atunci când răgușeala persistă mai mult de două săptămâni, vizita la medicul specialist devine obligatorie.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Septocalmin propolis şi lemn dulce, de la Naturalis. Suplimentul alimentar sub formă de drajeuri moi, care nu conţin zahăr şi au un gust plăcut de mentol, miere, anason-stelat şi eucalipt. Extractul de Lemn-dulce calmeaza tractul respirator superior şi ajută la menţinerea căilor respiratorii curate. De asemenea, susţine sistemul imunitar şi are proprietăţi antioxidante semnificative.

Cum apare răgușeala

Din punct de vedere medical, răgușeala se definește ca o modificare anormală a vocii, care poate varia de la o voce aspră, spartă, adâncă, până la o voce slabă, subțire sau chiar aproape dispărută.

„Răgușeala este cauzată de iritarea sau lezarea corzilor vocale. Laringele, un organ ce participă la protejarea căilor respiratorii, respirație și fonație, conține corzile vocale. Acestea sunt două benzi de mușchi ce formează un «V» în laringe. Atunci când cântăm sau vorbim, corzile vocale vibrează și produc sunete”, explică Dr. Roxana Mateescu, medic rezident geriatrie și gerontologie.

În termeni simpli, orice factor care împiedică vibrația normală a corzilor vocale sau modifică structura lor determină apariția răgușelii.

cauze frecvente raguseala, afectiuni asociate cu raguseala, optiuni de tratament pentru raguseala, cum apare raguseala, tratament raguseala, cum poate fi prevenita raguseala, raguseala cand mergem la medic,

Cauzele răgușelii

Medicii vorbesc despre o listă extinsă de cauze posibile. Unele sunt banale și trec de la sine, altele impun investigații amănunțite: laringita acută sau cronică, suprasolicitarea vocii, hemoragiile pe corzile vocale, refluxul gastroesofagian și laringofaringian, alergiile, afecțiunile endocrine sau neurologice, tulburările psihice, traumatismele, dar și anumite tratamente medicamentoase (cum sunt corticosteroizii inhalatori folosiți în astm sau BPOC).

Iată care sunt și cum detaliază dr. Roxana Dragomir principalele cauze ale răgușelii:

Laringita acută

Este cea mai comună cauză a răgușelii. Inflamația corzilor vocale poate apărea în timpul unei banale răceli, a unei infecții a căilor respiratorii superioare sau a unei suprasolicitări a vocii. Afectarea gravă a corzilor vocale este rezultatul utilizării intense a vocii în timpul unui episod de laringită acută. Răgușeala poate semnala și o laringită cronică, precursor al cancerului laringian.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Acadeaua Bombovit împotriva durerilor în gât. Are gust plăcut de zmeură şi contribuie la calmarea şi protecţia mucoasei gâtului, laringelui şi gurii, în cazul gripelor şi răcelilor.

Leziuni benigne ale corzilor vocale

Răgușeala prelungită se poate instala atunci când vă folosiți vocea prea mult, când vorbiți foarte tare pe perioade lungi de timp. Aceste obiceiuri pot duce la apariția nodulilor, polipilor și chisturilor și sunt mai frecvente în cazul cântăreților, actorilor, profesorilor.

Hemoragie pe corzile vocale

Dacă vă confruntați cu o pierdere bruscă a vocii, dacă ați țipat sau v-ați folosit intens vocea, este posibil să vă confruntați cu o hemoragie pe corzile vocale. Aceasta apare când un vas de sânge de la suprafața corzilor vocale se rupe și țesutul neted se umple cu sânge. Este considerată o urgență și este nevoie de repaus vocal total și examinare medicală.

Reflux gastroesofagian

Răgușeala poate indica prezența bolii de reflux gastroesofagian, când acidul din stomac urcă în esofag și irită corzile vocale. Alte simptome tipice includ arsurile la stomac și regurgitarea. De obicei, vocea suferă modificări dimineața, dar se îmbunătățește pe parcursul zilei. Persoanele care se confruntă cu această problemă pot avea senzație de nod sau mucus în gât, apărând nevoia excesivă de a-l elimina.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Gastrocalmin. Comprimatele masticabile pe bază de săruri de calciu și magneziu, dar și extracte din mușețel și lemn-dulce, oferă sprijin sistemului digestiv. Calciul contribuie la descompunerea nutrienților din alimente, extractul de lemn-dulce ajută la menținerea confortului gastro-intestinal, iar mușețelul are efect calmant la nivelul tractului digestiv.

Afecțiuni endocrinologice

Gușa polinodulară tiroidiană poate provoca compresia mecanică a corzilor vocale. De asemenea, modificările hormonale din perioada pubertății, menstruația, îmbătrânirea corzilor vocale la vârstnici (presbifonie) se pot manifesta și prin răgușeală.

Reflux laringofaringian

Atunci când refluxul ajunge în sfincterul superior și în spatele gâtului, este vorba mai degrabă de reflux laringofaringian decât gastroesofagian. Structurile din gât sunt mult mai sensibile la acidul gastric și la enzimele digestive, astfel încât refluxul din această zonă poate produce probleme mai mari. Mulți pacienți cu reflux laringofaringian nu au arsuri gastrice sau alte simptome ale refluxului gastroesofagian.

cauze frecvente raguseala, afectiuni asociate cu raguseala,

Boli sau tulburări neurologice

Răgușeala poate să apară și în cazul unor boli neurologice, cum ar fi boala Parkinson, Miastenia gravis, și chiar în cazul accidentului vascular cerebral. Poate fi și un simptom al disfoniei spasmodice, o boală neurologică rară, ce afectează de obicei doar vocea (așa-numita voce bâlbâită), uneori și respirația. Când răgușeala persistă mai mult de trei luni și alte cauze au fost excluse, neurologul poate fi de ajutor pentru diagnosticare.

Alte cauze

Răgușeala poate fi prezentă în atacuri de panică, manie, anxietate, stres sever, precum și în schizofrenie. Poate semnala și prezența edemului Reinke, ce se manifestă prin tumefacția corzilor vocale, cauzat predominant de fumul de țigară. În cazul cancerului de laringe, incidența este între 40 și 70 de ani, afectând mai frecvent bărbații.

tratament raguseala, cum poate fi prevenita raguseala,

Răgușeala – tratament

„Tratamentul răgușelii poate fi reprezentat, în funcție de etiologie, de tratament medicamentos, repaus vocal, tratament chirurgical. Dacă persistă mai mult de două săptămâni, se recomandă o vizită la medicul specialist”, subliniază Dr. Roxana Dragomir.

În cazul laringitei acute, răgușeala dispare de la sine, dar sprijinul adjuvant – precum repausul vocal și inhalarea de aer umed – poate grăbi vindecarea. „Laringita acută cauzată de o infecție de tract respirator superior va dispărea de la sine, iar tratamentul adjuvant cu antitusive și aer umed poate fi util. Antibioticele nu sunt recomandate în acest caz. Medicamentele pentru refluxul gastroesofagian sau pentru alergii pot să trateze răgușeala, dacă aceste afecțiuni stau la bază. În unele cazuri, este recomandată intervenția chirurgicală pentru a trata nodulii sau polipii benigni, traumatismele laringelui sau ale corzilor vocale și, de asemenea, pentru cancerul de laringe”, subliniază Dr. Roxana Mateescu.

Astfel, de la simple măsuri precum odihna vocii și hidratarea, până la terapie logopedică sau chirurgie, tratamentul răgușelii trebuie adaptat în funcție de cauză, nu standardizat.

Poate fi prevenită răgușeala?

Prevenția este la îndemână în multe cazuri și poate face diferența mai ales pentru cei care își folosesc vocea în mod intens. „În unele cazuri, răgușeala poate fi prevenită. Iată cum: evitați situațiile care vă forțează vocea. Renunțați la fumat, pentru a evita iritarea corzilor vocale și apariția cancerului de laringe. Persoanele cu reflux gastroesofagian pot beneficia de medicamente și modificări în dietă, precum evitarea consumului de alcool, al cofeinei și al alimentelor picante”, recomandă Dr. Roxana Mateescu.

Pe lângă acestea, specialiștii atrag atenția asupra igienei vocale: menținerea unei bune hidratări, evitarea vorbitului în medii zgomotoase și pauze regulate pentru refacerea corzilor vocale. Pentru profesioniștii vocii – cântăreți, actori, profesori – exercițiile de încălzire și relaxare vocală sunt foarte importante. Se recomandă, de asemenea, consultul periodic la un specialist ORL sau foniatru.

raguseala cand mergem la medic,

Când este obligatoriu să mergem la medic

Chiar dacă tentația este de a considera răgușeala o problemă trecătoare, există situații în care consultul medical nu trebuie amânat.

Potrivit specialiștilor, este esențial să mergem la medic dacă:

  • răgușeala persistă mai mult de 2–3 săptămâni;
  • este însoțită de dificultăți de respirație, senzație de nod în gât sau durere;
  • apare la copii sau la persoane cu factori de risc, precum fumătorii sau cei trecuți de 40 de ani;
  • se instalează brusc, după un efort vocal intens, ceea ce poate semnala o hemoragie la nivelul corzilor vocale.

Răgușeala este mai mult decât un inconvenient trecător. Poate fi un simptom banal al unei laringite acute sau al unei alergii, dar și un semnal de alarmă pentru afecțiuni grave, precum cancerul de laringe. În fața unei răgușeli persistente, cheia este să nu ignorăm mesajul transmis de vocea noastră.

Pentru că, așa cum subliniază medicii, vocea este un barometru al sănătății generale. O răgușeală ignorată se poate transforma dintr-un simplu simptom într-un diagnostic complicat. 

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.