Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Plante care alina durerea de cap

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, apifitoterapie, gemoterapie; Medica RD Esthetic
21 septembrie 2022
Share
Plante care alina durerea de cap

Durerea de cap (cefaleea) este un simptom deosebit de prezent in viata cotidiana, apare la orice varsta si atinge predominant sexul feminin. Natura ne vine in ajutor cu o varietate bogata de plante. Durerea de cap poate fi superficiala sau profunda, localizata sau difuza, matinala sau nocturna, insotita sau nu de aura (ca in cazul migrenei).

Cauzele durerilor de cap pot fi nenumarate si trebuie intotdeauna investigate. Dintre acestea amintim: sinuzita, alergia respiratorie, hipertensiunea arteriala, nevralgia faciala, migrena (cefalee vasomotorie), spondiloza cervicala, tulburarile de circulatie si oxigenare in regiunea cerebrala, cefaleea din cadrul sindromului premenstrual, anemia, insomniile, tulburarile de vedere, stresul, surmenajul, anxietatea, infectiile dentare, carentele alimentare (magneziu, vitaminele din grupul B), deshidratarea. In cazul copiilor, de cele mai multe ori, durerea de cap este provocata de suprasolicitare sau de un conflict emotional. Dar cauza poate fi si o infectie (respiratorie, parazitoza) sau o tumora, deci mare atentie!

Plante cu efect antialgic si antiinflamator pentru durerea de cap

Plantele ne sunt de ajutor in calmarea durerii de cap si a simptomelor care pot sa o insoteasca, singure sau in asociere cu tratamentul medicamentos (daca cefaleea apare in cadrul unei afectiuni acute sau cronice). Pot fi utilizate plante cu efect antialgic si antiinflamator gheara-diavolului, gheara-matei, arnica, scoarta de salcie, cretusca, mesteacan, arnica. Le puteti utiliza sub forma de ceaiuri, capsule si tincturi. Pentru durerile cauzate de spondiloza lombara, utile sunt si masajele decontracturante cu geluri aplicate local (arnica, untul-pamantului, gheara-diavolului, ghimbir) sau uleiuri esentiale adaugate in uleiul de masaj. Se pot efectua bai caldute relaxante. Iar in apa de baie puteti adauga cateva picaturi de uleiuri volatile – ulei de menta, rozmarin, cimbru, musetel, lavanda, roinita.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar StresControl, recomandat pentru combaterea efectelor stresului, reducerea anxietăţii şi îmbunătăţirea calităţii somnului.

De unde vine ajutorul

Iata care sunt cele mai bune plante pentru durerea de cap. Intern, se pot utiliza:

  • Extracte de roinita, lavanda, Tanacetum parthenium (iarba-fetei sau spilcuta), scoarta de salcie, musetel, captalan, ghimbir, fructe de macese, frunze de coacaz, rozmarin, menta, sunatoare, ginkgo biloba, cicoare, sub forma de infuzie sau decoct (doua sau trei cani/zi) sau tincturi (o lingurita, de doua – trei ori/zi, diluata in 100 ml de apa sau ceai); capsulele se utilizeaza in cure de 21-30 de zile;
  • Suplimente cu magneziu, vitamina B2, resveratrol, coenzima Q10, curcumina, ulei de peste
  • Hidratare cu apa, sucuri naturale; ceai negru, verde sau alb; doua-trei cani pe zi, baute in prima parte a zilei.

plante durerea de cap

Alte remedii

Gemoterapia, utilizata in cure periodice, pe perioade lungi de timp, are efecte excelente. Se utilizeaza diferite combinatii gemoterapice ce includ extract din mladite de macese, extract din muguri de plop negru, mladite de rozmarin, muguri de coacaz negru, muguri de arin negru, muguri de tei argintiu, mladite de vita-de-vie, mladite de sequoia, in cure de doua-trei luni, numai la indicatia medicului apifitoterapeut.

Se poate efectua si un masaj la nivelul fruntii si tamplelor, cu cateva picaturi de ulei esential de lavanda, de rozmarin, de menta, diluate intr-un ulei vegetal. Foarte utile sunt si practicile medicale alternative – reflexoterapie, masaj terapeutic, acupunctura. Sunt recomandate si cure periodice de masaj + reflexoterapie (10-12 sedinte, de doua-trei ori/saptamana).

Top plante care lupta impotriva anxietatii

Nu uitati!

Orice durere de cap trebuie investigata la medicul specialist (internist, oftalmolog, neurolog), cu efectuarea unor examene de specialitate. Se efectueaza radiografie craniana, RMN, CT pentru a exclude existenta unor afectiuni grave de tipul unei tumori sau anevrism cranian. La fel, un puseu hipertensiv poate fi insotit de durere de cap severa si poate sa preceada un accident vascular cerebral.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.