Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Plante care vă scapă de durerile în gât

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, apifitoterapie, gemoterapie; Medica RD Esthetic
25 noiembrie 2019
Share

Cu toţii am primit la un moment dat sfatul „bea un ceai cald” când ne-am plâns de dureri în gât. Dar ştim oare care este cea mai bună alegere la acest capitol şi ce altceva putem face pentru a ne uşura situaţia? Iată ce ne pune la dispoziţie natura.

Durerea în gât reprezintă un simptom comun, des întâlnit în cazul unei faringite sau amigdalite de cauză virală sau bacteriană. Se agravează la înghiţire sau în timpul vorbirii, poate fi însoţită de senzaţia de uscăciune, dificultate la înghiţire, tuse iritativă, senzaţie de greaţă şi vărsături. Alte cauze includ sinuzite, boli infecţioase (rujeolă, tuse convulsivă), alergii respiratorii, iritanţi (aer uscat, poluanţi, fum de ţigară), boală de reflux.

Ce este de făcut

Tratamentul corect constă în:

  • repaus la pat câteva zile;
  • alimentaţie uşoară (reduceţi consumul de lactate);
  • hidratare constantă, cu lichide călduţe: limonade, ceauri, supe (nu subestimaţi beneficiile unei supe de pui cu multe legume);
  • menţinerea unei temperaturi constante în casă;
  • repaus vocal.

Remedii eficiente

În paralel, folosiţi cu încredere plante ce cresc imunitatea nespecifică a organismului, au efecte antiseptice şi antiinflamatoare: echinacea, propolis, ghimbir, busuioc, cimbru, pătlagină, cimbrişor, lemn-dulce, scoarţă de salcie, muşeţel, tei, soc, muguri de plop, pinsaubrad. Acestea se administrează sub formă de ceaiuri (îndulcite cu miere), tincturi, siropuri. Şi curcumina are efecte antiinflamatoare puternice. De asemenea, puteţi consuma miere, în amestec cu zeamă de lămâie sau ceai. Ceaiurile de (muşeţel, salvie, lemn-dulce sau nalbă-mare pot fi folosite atât intern, călduţe (două-trei căni pe zi), cu adaos de zeamă de lămâie şi miere naturală, cât şi pentru gargară.

Ajutor suplimentar

Extern, puteţi:

  • aplica comprese cu oţet de mere diluat cu apă călduţă;
  • face gargară cu tinctură de propolis diluat în apă sau cu oţet de mere diluat în apă;
  • apela la comprimatele (pentru supt) cu salvie, propolis, lemn-dulce, eucalipt, mentă, cimbru-de-cultură;
  • face inhalaţii cu aburi calzi de ceai de muşeţel sau tei.

Antibiotice naturale

Tratamentul cu antibiotice nu trebuie prescris decât în cazul apariţiei suprainfecţiei bacteriene şi recomandat de către medicul specialist. Pe toată durata antibioterapiei şi încă 7 zile după este recomandat să se administreze şi un preparat cu probiotice, pentru refacerea florei intestinale.

Preparatele naturale ce conţin uleiuri esenţiale(de lămâie, eucalipt, cimbru, mentă, pin, brad) sunt adevărate antibiotice naturale deosebit de puternice. În special la copii, se pot utiliza siropuri ce conţin un amestec de plante imunostimulatoare în combinaţie cu propolis sau cu uleiuri esenţiale cu acţiune antibiotică şi antiseptică. Preparatele ce conţin argint coloidal ajută la creşterea imunităţii, au acţiune antibiotică şi antivirală.

Deficit de vitamine si minerale? Semnele se pot citi pe fata

Surse de vitamine şi minerale

Să nu uităm că în cazul unei infecţii avem nevoie de un surplus de vitamine şi minerale. Puteţi compensa cu siropuri naturale din măceşe, cătină, zmeură, căpşune, muguri de brad, muguri de pin, citrice; ceaiuri naturale din fructe de pădure, fructe exotice, citrice, mere, pere, consumate călduţe, cu adaos de miere şi suc de lămâie. Alte surse naturale de vitamina C sunt kiwi, papaya, mango, grepfrut, portocale, pepene galben, ardei iute, ardei gras, pătrunjel, cartofi dulci, varza de Bruxelles, conopida, broccoli. Şi, nu în ultimul rând, benefice sunt şi capsulele cu vitamina C şi zinc.

Alte imunostimulatoare

Preparatele stupului(mierea, polenul, păstura, lăptişorul de matcă) sunt stimulatori generali ai organismului, cu efecte tonice fizice şi psihice, imunostimulatoare. Gemoterapia are efecte deosebit de benefice, deoarece stimulează în mod natural imunitatea, are acţiune antiseptică, astringentă, antiinflamatoare, cicatrizantă: combinaţie de extracte gemoterapice din muguri de coacăz negru, muguri de viţă-de-vie, mlădiţe de măceş şi afin.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Septocalmin Forte.  

Nota pentru articolul «Plante care vă scapă de durerile în gât»:5.00/ 5 (1 vot)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.

Sunt de acord cu politica de confidențialitate

Politica de confidențialitate