Menopauza este un fenomen fiziologic care constă în încetarea definitivă a menstruației (naturală sau consecutivă unor intervenții chirurgicale). Fenomenul apare la femeile ajunse la vârstă de 45-50 de ani sau chiar mai devreme, în cazul insuficienței ovariene sau a unor intervenții chirurgicale în zona pelviană.
Că o consecință a dezechilibrului neurohormonal produs prin încetarea funcției ovariene indusă de menopauză, apar tulburări neurovegetative: valuri de căldură; insomnii; hiperexcitabilitate; palpitații și chiar slăbirea memoriei, nervozitate.
Odată cu această perioadă de mari schimbări hormonale, în organismul femeii pot apărea sau se pot agrava unele boli la care organismul respectiv este predispus: hipertensiune arterială, obezitate, nevroză etc. Pentru prevenirea tulburărilor de menopauză, un rol important trebuie să-l aibă și stilul de viață sănătos.
Alimentația femeii în timpul perioadei de trecere la menopauză trebuie să fie bogată în sucuri de fructe și crudități. Sunt indicate cure crudivore depurative, câte 5-7 zile pe lună cu grâu încolțit, suc de orz verde (câte 50 ml de trei ori pe zi) și boabe de ienupăr. Se consumă lăptișor de matcă, după regulile generale. Se bea, zilnic, o cantitate de 100 ml suc proaspăt de urzici. Baia de soare, cura de aer, cu gimnastică respiratorie și fizică. Este indicat climatul de altitudine medie și bioclimatul montan (700-800 m). Stațiuni indicate: Govora, Tușnad, Sovata, Vatra Dornei.
Metode de tratament pentru manifestările menopauzei
Tratamentul tulburărilor de climax este bine să înceapă cu remedii homeopate (la care există de cele mai multe ori un bun răspuns). Dacă nu se obțin rezultate, se aplică fitoterapia și numai in cazul unui răspuns negativ se recurge la medicația alopată (care de cele mai multe ori se bazează pe hormoni, iar aceștia, uneori, au efecte adverse importante).
Remedii homeopate pentru simptomele din menopauză
Tratament homeopatic la menopauză (care trebuie prescris numai de medicul specialist homeopat în funcție de simptomatologia specifică):
Actaea racemosa: dureri ale sânilor (mai intense în stânga); senzația de epuizare fizică și psihică, după menstruație; bufeurile sunt însoțite de cefalee occipitala și dureri pe coloana cervicală și primele toracale.
Glonion: indicat în cazurile când în tabloul clinic predomină bufeurile asociate cu bătăi, pulsații violente ale arterelor gâtului și capului; senzația de cap cald și picioare reci în perioada de instalare a menopauzei sau după oprirea bruscă a menstruației.
Graphites: femeie obeză, cu cicluri foarte prelungite (menstruația vine la intervale mari), constipată, având mereu foame (exagerată în timpul menstruației).
Ignatia: menstruații abundente, cicluri scurtate; cefalee și senzație de gol epigastric înaintea menstruației; în timpul menstruației bolnava are o labilitate psihică.
Lachesis: remediul cel mai important al tulburărilor de menopauză, ce se caracterizează prin cefalee congestivă; reducerea sau suprimarea fluxului menstrual după consumul de alcool, în general menstruatii reduse, scurte, precedate de amețeli; toate simptomele se ameliorează în timpul și după menstruație.
Lilium tigrinum: depresie psihică, senzație de presiune, de apăsare în micul bazin; leucoree (secreție vaginală) gălbuie; bufeuri, mai mult noaptea, asociate cu slăbiciune și anxietate, transpirații reci ale extremităților.
Sulfur: remediu mai indicat în cazurile în care predomină bufeurile, cu senzația de fierbințeala a extremităților; bolnavele tip „sulfur” au alternanțe morbide (când se vindecă o boală, începe alta, de exemplu: migrena alternează crizele de enterocolită sau derimatozele cu reumatismul etc.). De obicei, se folosesc diluții joase CH5-CH7, la un interval de 3-4 zile (sau mai rar). Când predomină manifestări vegetative (transpirații, bufeuri, tremuraturi ale extremităților, congestii) se folosesc dilutii medii (CH7 – CH15), iar când sunt mai intense tulburările psihice (insomnie, neliniște, cefalee, anxietate) sunt indicate dilutii înalte (CH30 – CH200).
În toate simptomele caracteristice premenopauzei și menopauzei, atât de supărătoare pentru majoritatea femeilor în această stare fiziologică, numeroase specii de plante și produse fitoterapeutice pot contribui, atât preventiv, cât și curativ, la diminuarea și ameliorarea lor.
Remedii fitoterapeutice pentru dereglările cauzate de menopauză
Păducel – este indicat în tulburările congestive determinate de menopauză, și anume palpitații, bufeuri, insomnie, iritabilitate, zgomote în urechi, tulburări ale tensiunii arteriale. Se folosește infuzia preparată din o linguriță de plantă la un litru de apă; se beau 1-2 căni pe zi, pe parcusul unei zile și ultima seara la culcare, timp de 20 de zile pe lună. Se mai recomandă tinctura de păducel, se iau câte 10-15 picături, de 3 ori pe zi.
Talpa gâștei – infuzie din o linguriță de plantă uscată la o cană cu apă. Aceasta se bea fracționată pe parcursul unei zile sau infuzie concentrată preparată din 3 linguri de talpa gâștii, la o cană de apă; se iau 4-5 linguri pe zi. Tinctura poate fi administrată câte 30 picături, de două ori pe zi și o dată seara la culcare, de preferabil în infuzie de flori de tei.
Salvie – infuzie din 20 g flori și frunze la un litru de apă, câte o cană pe zi, pentru bufeuri și palpitații.
Frunze de viță-de-vie – acesta este un remediu vechi și renumit contra tulburărilor menopauzei. Se utilizează ca decoct, din 50 g frunze la un litru apă, din care se consumă 3 căni pe zi, înainte de mese. Cimbrișor – infuzie din 15 g de plantă la un litru de apă clocotită, câte 3 căni pe zi, în caz de amețeli.
Amestecuri de plante eficiente pentru ameliorarea simptomelor de menopauză
Se pot folosi cu succes pentru ameliorarea tulburărilor de menopauză amestecuri din plante și tincturi: flori de coada-șoricelului (20 g), flori cu frunze de păducel (15 g), coada-racului (15 g), traista ciobanului (25 g), sunătoare (15 g) și talpa gâștei (10 g). Se face infuzie (1 linguriță amestec la cană) și se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Un alt amestec se face din părți egale de flori de tei, frunze de roiniță și talpa gâștei. Se prepară infuzie din 1 lingură amestec la cana cu apă și se beau 1-2 căni pe zi, îndulcite cu miere.
Rezultate deosebite s-au obținut cu amestec din rădăcină de lemn dulce (5-6 părți), talpa gâștei (2-3 părți), frunze de salvie (2 părți) și cimbrișor (o parte). Acest remediu poate fi folosit cu succes și în caz de osteoporoză. Se prepară decoct, timp de 10 minute, din 1 linguriță amestec la o cană cu apă. Se beau 2-4 căni pe zi, 1-2 luni pe trimestru, între mese sau înaintea meselor principale.
În menopauză pot interveni și tulburări circulatorii. În aceste cazuri se recomandă un amestec din 20 g flori și frunze de păducel, 20 g talpa gâștei, 30 g frunze de mentă, 10 g fructe de anason, 20 g rădăcină de valeriană, din care se face o infuzie preparată din 2 linguri de amestec de plante la 1/2 l de apă. Prima cană se bea dimineața, caldă, iar a doua, ușor încălzită și îndulcită cu miere, se bea seara, la culcare. Cu acțiune antispasmodică, tonică și sedativă, se poate utiliza, în paralel cu ceaiurile de mai sus, și următorul amestec de tincturi: tinctură de valeriana (50 ml), tinctura de păducel (50 ml), tinctura de beladonă (30 ml). Se administrează intern, câte 15-20 de picături, de 2-3 ori pe zi, în puțin ceai sau apă îndulcite.
Pentru ameliorarea tulburailor hormonale se utilizează flori de salcâm (20 g), flori de soc (20 g), pelin (10 g), rădăcină de lemn dulce (20 g), rădăcina decerentel (20 g), boabe de ienupăr (10 g). O lingură de amesec de plante se pune la macerat timp de 3 ore, înr-o cană cu apă după care se fierbe timp de 5 minute la foc domol, iar după alte 10 minute de repaus se filtrează. Se beau 2-3 căni pe zi. Se poate prepara cel mult un l de infuzie, care se va ține la frigider. De fiecare dată când se bea, se încălzește la 40 grade C și se îndulcește cu miere.
Tratament alopat pentru dereglările specifice menopauzei
Tratamentul de substituție hormonală trebuie privit ca principalul răspuns la tulburările care survin în momentul menopauzei. Hormonoterapia de substituție constă în administrarea succesivă de estrogeni și un progestativ în vederea obținerii unui echilibru hormonal. Estrogenii pot fi prescrisi pe cale orală (comprimate, cel mai frecvent) sau percutana (plasturi care se reînnoiesc periodic). Progesteronul se prezintă sub formă de comprimate, cu excepția progesteronului micronizat, care se administrează pe cale vaginală. Medicamentele pot fi luate continuu sau după o secvență determinată, caz în care se produc hemoragii de privațiune (sângerări ciclice).
În Europa anului 2008, doar un mic procent din femeile aflate la menopauză (11%) primesc un tratament hormonal de substituție, față de 20- 22% în SUA. Cel mai greu de realizat pare să fie administrarea acestui tratament pe termen lung (cel puțin 7-8 ani).
Contraindicațiile tratamentului hormonal de substituție
Anumite boli sau antecedente reprezintă încă un obstacol față de prescrierea unui tratament hormonal de substituție: cancerele de sân (sau antecedentele familiale de cancer de sân); cancerele evolutive de uter, în special de endometru (mucoasa uterină); hemoragiile genitale de origine necunoscută; tulburările grave hepatice; fibroamele voluminoase; antecedentele de accident vascular grav. Unele situații delicate, considerate până de curând contraindicații pentru hormonoterapie, au fost reconsiderate în prezent. Acestea sunt obezitatea, diabetul și prezența unui nivel ridicat al lipidelor sanguine.
Consultați medicul!
Administrarea hormonoterapiei de substituție este precedată întotdeauna de un bilanț al stării de sănătate.
Medicul specialist endocrinolog întreabă pacienta despre tulburările pe care le are și despre evoluția stării generale, recomandă eventuale analize pentru determinarea avantajelor și neplăcerilor hormonoterapiei și a duratei tratamentului.
Supravegherea ulterioară este imperios necesară: ea permite urmărirea ginecologică regulată (în special palparea sânilor și efectuarea frotiului vaginal) și, deci, o prevenție excelență a cancerelor specifice sexului feminin.
În loc de concluzii…
Și totuși, trecând peste cele trei tipuri mari de tratament descrise anterior pentru femeia aflată la menopauză, un partener sau un soț înțelegător este foarte important. Îi este mult mai ușor când soțul este dornic să o asculte, să învețe și să o ajute în perioada aceasta dominată de o serie întreagă de schimbări.