Seniori

Osteoporoza, o problema de actualitate

marti, 1 ianuarie 2008
Share

Osteoporoza – un cuvant pe care il auzim din ce in ce mai des atat la personalul medical, cat si la cunostintele si rudele noastre. Bunicile si mamele noastre sunt diagnosticate frecvent cu osteoporoza sau osteopenie, celor mai tinere de multe ori li se atrage atentia ca, in momentul in care vor ajunge la menopauza, vor fi si ele “condamnate” sa poarte unul dintre aceste diagnostice. Si atunci, firesc, ne punem intrebari de genul: Ce este osteoporoza? Ce anume determina aceasta boala? Cum se manifesta ea? Chiar nu putem face nimic ca sa prevenim osteoporoza? Care tratament este mai bun? Poate sa ameninte viata? … si multe alte intrebari ne vin in minte la auzul acestor cuvinte.

Osteoporoza este definita ca pierderea de masa osoasa cu pastrarea raportului intre faza minerala si cea organica sau boala scheletica sistemica ce se caracterizeaza prin masa osoasa scazuta, cu deteriorarea microarhitecturii tesutului osos, determinand cresterea fragilitatii osoase si susceptibilitatea la fracturi… Si ca sa ne raportam la cifre si la ceea ce citim in rezultatele pe care le primim, osteoporoza se caracterizeaza prin scaderea densitatii minerale osoase sub -2,5 deviatii standard, fata de valoarea medie a adultului tanar (35 ani). Osteopenia, masa osoasa redusa, se caracterizeaza printr-o scadere a densitatii minerale osoase sub o deviatie standard fata de valoarea medie a adultului tanar (35 ani), mai precis scazuta intre -1 si -2,5 deviatii standard. Sau, mai simplu, scaderea calitatii si a cantitatii de tesut osos.

Osteoporoza evolueaza intr-un timp indelungat, silentios, fara semne clinice (asimptomatic), debutand prin aparitia complicatiilor: fracturile.

 

Cum se manifesta osteoporoza?

Durerea de spate este unul dintre motivele care aduc pacientul la medic. Durerea poate fi acuta, brusc aparuta, care se amelioreaza la repaus si se accentueaza la caratul greutatilor si la efortul fizic in general. Unele paciente acuza dureri de spate de 1-2 luni, care par sa se amelioreze si sunt descrise mai mult ca o jena surda. Ele se datoreaza contracturii muschilor spateleui ca o consecinta a alterarilor arhitecturii vertebrale.

Alte manifestari ale osteoporozei sunt pierderea in inaltime si modificarile coloanei (cifozari, “cocoasa”). La examenul radiologic al coloanei se observa modificari de forma si de inaltime ale vertebrelor care nu sunt insotite obligatoriu de durere in momentul examinarii, dar care, in timp, invariabil, devin dureroase.
Cea mai grava manifestare o reprezinta fractura. Este vorba de o fractura aparuta dupa un traumatism minor, care in conditii de densitate osoasa normala nu determina fractura. Cele mai frecvente localizari ale fracturilor sunt vertebrele toracale si lombare, soldul (zona proximala a femurului) si pumnul (antebratul, fracturile de epifiza distala de radius). In aceste cazuri, vorbim deja de cel mai avansat stadiu al osteoporozei – osteoporoza severa.

In perioada copilariei si a adolescentei, formarea de tesut osos este cu mult superioara resorbtiei. Dupa varsta de 30 de ani, atat barbatii, cat si femeile pierd aproximativ 0,4% din masa osoasa anual. La femei, pierderea osoasa creste odata cu aparitia menopauzei, ajungand la valori cuprinse intre 1% si 3% anual. La barbati, prezenta hormonilor sexuali masculini protejeaza impotriva pierderii masei osoase, ceea ce face ca, in cazul acestora, osteoporoza sa apara dupa varsta de 65 ani.

De ce apare osteoporoza?

Osul este un tesut viu, scheletul osos este intr-un proces continuu de formare si resorbtie (distrugere). Osteoporoza apare prin dezechilibrul celor doua procese: fie prin cresterea resorbtiei (distrugerii), fie prin scaderea formarii de tesut osos.
Factorii de risc in aparitia osteoporozei sunt:

  • Constitutie fragila;
  • Sexul feminin;
  • Antecedente familiale (fracturi de sold ale mamei);
  • Menopauza precoce;
  • Hipogonadism la ambele sexe;
  • Corticoterapie prelungita;
  • Unele boli sistemice cronice (mai ales cele cu debut in copilarie);
  • Varsta avansata.

La acesti factori de risc pe care ii putem influenta in mai mica masura se adauga si cei asupra carora noi putem decide daca ii adaugam listei noastre de factori de risc: fumatul, excesul de cafea si alcool, sedentarismul, aportul redus de calciu, lipsa sau aportul redus de vitamina D si de calciu, masa corporala redusa (cure de slabire gresit intelese si aplicate).

La persoanele cu osteoporoza sau osteopenie sunt necesare zilnic intre 1000 si 2000 mg/zi de calciu si peste 800 U.I. de vitamina D. Sunt studii care au demonstrat ca dozele mici de calciu si vitamina D nu sunt suficiente in prevenirea fracturilor osteoporotice, in timp ce dozele mari asigura protectie.

Cum poate fi prevenita osteoporoza?

Inainte de a discuta cum tratam osteoporoza va propun atentiei metode de a o preveni. Mai bine spus, cateva sfaturi in privinta unui stil de viata sanatos care poate preveni sau cel putin intarzia momentul aparitiei osteoporozei. Este bine cunoscut ca nivelul densitatii osoase maxime (pe care o avem in tinerete) este determinant pentru nivelul masei osoase la diverse varste.

Ca sa putem preveni osteoporoza, trebuie sa eliminam factorii de risc, cum ar fi: fumatul, excesul de cafea sau alcool, sedentarismul, dietele sarace in vitamine si minerale (in primul rand calciul, dar si alte microelemente esentiale bunei functionari a celulelor osoase). Un aport adecvat de calciu si vitamina D trebuie asigurat incepand cu primele zile de viata ale unui copil (consultati medicul specialist pediatru pentru a va indica dozele necesare), continuand in copilarie si, cu o deosebita atentie, in adolescenta. Osul format in adolescenta asigura aproximativ 60% din masa osoasa a adultului. Aport adecvat de calciu si vitamina D nu inseamna doar suplimente nutritive, ci in primul rand o alimentatie completa, bogata in produse lactate si unele specii de peste. Zilnic trebuie sa avem 1.200 mg de calciu absorbite.

Este de o importanta cruciala in prevenirea osteoporozei asigurarea unui aport adecvat de aminoacizi si de vitamine la orice varsta. Trebuie sa tineti cont ca in metabolismul osos foarte important este nivelul fosforului. Nu-l ignorati daca la mai multe determinari acesta este scazut. Un alt mod de prevenire este exercitiul fizic. Ne referim aici la exercitiile fizice zilnice, la alergat, la mersul pe jos pe distante lungi (minimum 3 km zilnic). Exercitiul fizic poate fi practicat la orice varsta sub o indrumare corespunzatoare. La persoanele varstnice este necesar sa acordam mare atentie exercitiilor de echilibru (adaptate fiecarui pacient) si educatiei pentru prevenirea caderilor si accidentelor domestice. Exista numeroase medicamente care au ca efect secundar scaderea masei osoase. Amintim doar glucocorticoizii si dozele excesive de vitamina A. Asadar, consultati medicul pentru a va prescrie doza corecta de administrare! Pentru a preveni osteoporoza, trebuie, in primul rand, sa eliminam factorii de risc, cum ar fi: fumatul, excesul de cafea sau alcool, sedentarismul, dietele sarace in vitamine si minerale (in primul rand calciul, dar si alte microelemente esentiale bunei functionari a celulelor osoase).

Cum se trateaza osteoporoza?

Tratamentul osteoporozei trebuie adaptat varstei. In functie de varsta, vom folosi arsenalul terapeutic existent in natura, in casa noastra si in ultima instanta in farmacii. Cu cat boala este depistata intr-o faza de debut, cu atat eficienta terapiei va fi mai mare. Este bine ca tratamentul sa fie instituit inaintea aparitiei primelor fracturi osteoprotice, deoarece o prima fractura va initia aparitia altora si indica un stadiu avansat al osteoporozei. In primul rand trebuie sa aveti un aport suficient de calciu si vitamina D, sa aveti un program de exercitii fizice zilnice si sa eliminati factorii de risc enumerati mai sus. Daca medicul dumneavoastra va considera necesar o sa va indice un tratament medicamentos pe care este bine sa-l urmati. Dar inainte de a hotari terapia pe care o veti urma, intrebati medicul cat mai multe despre medicamentul prescris.

Este normal sa stiti mecanismul de actiune al medicamentului dumneavoastra, tipul de fracturi pentru care studiile au demonstrat protectie impotriva riscului de fractura, riscurile si beneficiile lui.

In tratamentul osteoporozei se folosesc mai multe clase de medicamente. Dintre acestea amintim: terapia hormonala de substitutie, SERMS (modulatorii selectivi de receptori de estrogeni), bifosfonatii, calcitonina. Tratamentul medicamentos al osteoporozei trebuie hotarat de catre medicul specialist impreuna cu pacientul, in urma unei discutii in care pacientului sa i se explice beneficiile si riscurile fiecarei terapii. In cazul in care, din nefericire, aveti deja o fractura, fie o „simpla” tasare vertebrala, inseamna ca nu este deloc de neglijat. Din pacate, in acest caz tratamentul medicamentos al osteoporozei se impune. Tratati fractura aparuta si mergeti intr-un serviciu de recuperare medicala.

Este important sa nu aveti dureri. Este dreptul si obligatia fiecaruia dintre noi sa avem o viata cat mai apropiata de normal. Persoanele diagnosticate cu osteoporoza trebuie sa evite mersul pe suprafete alunecoase, pe teren cu obstacole, urcarea la inaltime si toate activitatile care pot determina loviri. Este foarte adevarat ca osteoporoza nu ucide in mod direct, dar fracturile aparute si mai ales complicatiile acestora pot determina decesul. Si, in mod sigur, fracturile favorizate de osteoporoza scad calitatea vietii.

Sfatul nostru: daca prezentati un numar suficient de mare de factori de risc, nu ezitati sa va faceti o determinare a densitatii masei osoase prin DEXA (metoda care permite masurarea densitatii masei osoase)!

Text: Dr. Mihaela Roman
Medic medicina de recuperare
Coordonator dosar: Dr. Alin Popescu

Nota pentru articolul «Osteoporoza, o problema de actualitate»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-11T14:29:13+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena