Diabet

Piciorul diabetic: sfaturi de ingrijire in timpul sezonului rece

Dr. Roxana Mateescu, medic rezident geriatrie si gerontologie
miercuri, 19 octombrie 2016
Share
Piciorul diabetic: sfaturi de ingrijire in timpul sezonului rece

Ulcerul piciorului diabetic reprezinta o rana deschisa ce apare la nivelul piciorului persoanelor ce sufera de diabet. Acestea se pot complica si infecta, ducand la consecinte grave.

Care sunt factorii de risc pentru piciorul diabetic?

Orice persoana care sufera de diabet poate dezvolta ulcer la nivelul piciorului. Persoanele care necesita insulina au un risc mai crescut, precum si cele care au complicatii la nivelul rinichilor, ochilor si al inimii. Obezitatea si consumul de alcool si tutun cresc, de asemenea, riscul de aparitie a ulcerelor piciorului.

Acest tip de ulcere se formeaza din cauza unei combinatii a mai multi factori, precum scaderea senzitivitatii la nivelul piciorului, circulatia sanguina deficitara, deformarile piciorului, iritatiile si traumatismele, precum si durata diabetului. Persoanele care sufera de diabet pot dezvolta neuropatie, ce se manifesta prin scaderea senzitivitatii partiala sau completa la nivelul piciorului, cauzata de nivelul crescut de zahar din sange de-a lungul timpului. Lezarea nervilor apare fara durere si fara alte simptome.

Prezenta bolilor vaselor de sange pot complica ulcerul, reducand capacitatea organismului de a se vindeca si crescand riscul de aparitie a unei infectii. Nivelul crescut de zahar din sange reduce abilitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor si intarzie vindecarea.

Cum recunoastem si tratam sindromul piciorului diabetic?

Cum puteti ingriji piciorul diabetic in timpul sezonului rece?

In timpul sezonului rece, persoanele care sufera de diabet trebuie sa-si ingrijeasca in mod deosebit picioarele pentru a mentine sanatatea acestora si pentru a preveni aparitia ulcerelor piciorului diabetic. Sezonul rece aduce riscuri in plus persoanelor ce sufera de diabet: accentuarea furnicaturilor si a scaderii simtului senzitiv la nivelul membrelor. Acest lucru poate duce la dificultati la mers, cresterea riscului de leziuni, precum si la aparitia neobservata a unor rani la nivelul picioarelor. Daca aceste rani nu sunt tratate, se pot infecta si, in cazuri severe, este necesara amputarea membrului.

Din aceste motive, persoanele care sufera de diabet trebuie sa adopte masuri speciale de ingrijire pentru a mentine sanatatea piciorelor in timpul sezonului rece. Iata cum puteti face acest lucru:

Mentineti piciorele calde si uscate

Zapada si ploaia pot duce la umezeala in interiorul incaltamintei si, astfel, este creat un mediu propice de dezvoltare a bacteriilor. Optati pentru incaltaminte impermeabila pentru a mentine picioarele uscate. In plus, aerul rece poate accentua furnicaturile la nivelul membrelor. Aceasta (neuropatia diabetica) este o complicatie a diabetului ce afecteaza multe persoane ce sufera de diabet. Mentineti caldura locala prin intermediul unor sosete calduroase si termice, fabricate din materiale speciale care mentin caldura, in timp ce absorb umezeala pentru a lupta impotriva aparitiei bacteriilor. Mai mult, acest tip de sosete imbunatatesc fluxul sanguin la acest nivel.

Piciorul diabetic: sfaturi de ingrijire in timpul sezonului rece

Hidratati picioarele

In timp ce este necesar sa mentineti picioarele uscate, este important si sa evitati ca acestea sa devina prea uscate. Este necesar sa utilizati o crema foarte hidratanta pentru a hrani pielea picioarelor si pentru a reduce riscul de crapare a acesteia. Chiar si o crapatura a pielii se poate transforma intr-o rana, potential severa. Intrebati medicul in legatura cu tipul de crema pe care il puteti folosi si utilizati-o in fiecare zi, eventual dupa spalarea picioarelor in prealabil.

Inspectia picioarelor este necesar a fi efectuata zilnic. Daca observati aparitia unor zone de culoare rosie sau lucioasa, consultati imediat un medic.

Evitati sedentarismul

In timpul sezonului rece, este normal sa nu fiti suficient de motivat pentru a efectua plimbari sau exercitii fizice. Insa, este important sa ramaneti activ chiar si pe timp de iarna, atat pentru buna dispozitie, cat si pentru a va mentine greutatea si diabetul sub control. Pe langa acestea, exercitiile fizice pot scadea nivelul zaharului din sange prin cresterea sensibilitatii la insulina. In acest mod, fluxul sanguin creste la nivelul membrelor, se imbunatateste senzitivitatea si scade riscul de aparitie a ulcerelor din diabet.

Nota pentru articolul «Piciorul diabetic: sfaturi de ingrijire in timpul sezonului rece»:4.33/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-07-14T12:16:48+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc