Revista care te menține sănătos

Diabet

Diabetul şi cancerul colorectal, o relaţie cu „năbădăi”

Dr. Siyana Viziru, medic specialist gastroenterologie, Clinica DigestMed
8 septembrie 2023
Share
Diabetul şi cancerul colorectal, o relaţie cu „năbădăi”

Pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 (DZ2) au un risc mai mare de a dezvolta cancer colorectal, în comparaţie cu persoanele non-diabetice. La nivel global, cancerul colorectal (CCR) este al treilea cel mai frecvent tip de cancer din punct de vedere al incidenţei (10,2%) şi a doua cauză de deces din cauza cancerului (9,0%).

Mai multe studii epidemiologice sugerează un risc moderat – crescut de cancer de colon la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. Cu toate acestea, legătura dintre cele două afecţiuni este mai pronunţată la bărbaţi, în comparaţie cu femeile. Asocierea lor scade însă pe măsură ce creşte durata diagnosticului de diabet zaharat şi este nesemnificativă la pacienţii cunoscuţi cu DZ2 de aproximativ 10 ani.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar GlucoSuport; care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.

Factorii de risc comuni

Pacienţii care suferă de diabet zaharat de tip 2 au un risc cu până la 27% mai mare de a dezvolta cancer colorectal. Cele două afecţiuni au câţiva factori de risc comuni, printre care cei mai importanţi sunt obezitatea şi sedentarismul. Asocierea acestor factori de risc va creşte riscul dezvoltării celor două afecţiuni. Alţi factori comuni de risc sunt: inflamaţia; dezechilibrul microbiomului intestinal – disbioza; un nivel scăzut al vitaminei D3; dieta bogată în proteine de origine animală; dieta cu un conţinut scăzut de fibre; aportul redus de magneziu/hipomagnezemie; vârsta.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar FibroProtect. Este recomandat pentru îmbunătăţirea tranzitului intestinal, detoxifiere, reducerea colesterolului, în curele de slăbire etc.

diabet zaharat de tip 2, diabet, cancerul colorectal, cancer colorectal,

Mecanisme de acţiune

Există mai multe mecanisme fiziopatologice şi moleculare care leagă diabetul zaharat de tip 2 şi cancerul colorectal, respectiv:

  • axa insulină/factorul de creştere de tip insulinic 1. Hiperinsulinemia din DZ2 stimulează proliferarea celulară şi inhibă moartea programată (apoptoza) a celulelor cancerigene din epiteliul colonic;
  • hiperglicemia din diabetul zaharat de tip 2 „oferă” un mediu ideal pentru supravieţuirea celulelor tumorale;
  • inflamaţia cronică;
  • citokinele – proteine ce servesc ca mesageri chimici intercelulari cu rol important în a media şi regla imunitatea, inflamaţia şi producţia celulelor sangvine;
  • adipokinele – citokine secretate de către ţesutul adipos;
  • scăderea apărării imunologice – diabetul zaharat de tip 2 poate afecta sistemul imunitar, în special imunitatea celulară;
  • tulburarea de motilitate gastrointestinală – în diabetul zaharat de tip 2 creşte timpul de tranzit intestinal, ceea ce duce la o expunere prelungită la cancerigene fecale (toxine cu rol în apariţia cancerului colorectal).

Cancerul de colon poate duce la diabet zaharat?

La ora actuală, există date clinice limitate. Un studiu de cohortă prospectiv, publicat în noiembrie 2022, indică faptul că pacienţii cu cancer colorectal prezintă un risc mai mare de a dezvolta DZ2, în special în primii zece ani de la diagnosticulului cancerului colorectal.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.