Medicina de familie

Mastectomia: tratamentul cancerului mamar

marti, 22 iulie 2014
Share

Mastectomia reprezinta o interventie chirurgicala prin intermediul careia este eliminat intreg tesutul mamar, practic o excizie chirurgicala a glandei mamare, si este o modalitate de a trata sau preveni cancerul de san. Pentru femeile depistate cu cancer de san in primul stadiu, mastectomia poate fi o optiune de tratament. Noile tehnici in ceea ce priveste mastectomia permit un aspect mai natural al sanului in urma procedurii.

Interventia de remodelare a sanilor poate fi realizata in acelasi timp cu mastectomia sau se poate interveni ulterior. Pacienta poate suferi o mastectomie unilaterala (se indeparteaza un singur san) sau bilaterala (ambii sani).

 

Mastectomia: prevenirea cancerului mamar

Mastectomia poate reprezenta o optiune de tratament in cazul femeilor care prezinta un risc foarte mare in ceea ce priveste dezvoltarea cancerului mamar. Astfel, mastectomia ar putea reduce semnificativ riscul de a dezvolta cancer de san in viitor. Mastectomia profilactica este rezervata doar femeilor cu un risc ridicat de cancer mamar, care prezinta un istoric familial sau mutatii genetice care cresc acest risc.

 

Mastectomia ca metoda de tratament

Mastectomia poate fi o metoda de tratament in cazul cancerului de san, in prima si a doua etapa, dar si in cazul cancerului avansat si, de multe ori, dupa chimioterapie pentru a micsora tumora, in cazul bolii Paget a sanului sau al cancerului de san recurent. Medicul poate recomanda mastectomia si in urmatoarele cazuri: atunci cand exista doua sau mai multe tumori in zone separate ale sanului, atunci cand boala a fost tratata cu ajutorul radioterapiei dar a revenit, atunci cand pacienta a suferit o lumpectomie insa cancerul este inca prezent pe marginile zonei operate, cand pacienta prezinta o mutatie genetica ce o supune unui risc crescut de a dezvolta cancer de san, cand aveti o tumora foarte mare in raport cu dimensiunea totala a pieptului, suferiti de lupus si nu ati putea tolera efectele secundare ale radiatiilor la nivelul pielii, sunteti insarcinata si radiatiile reprezinta un risc pentru bebelus etc.

 

Mastectomia: tratamentul cancerului mamarStima de sine dupa interventia chirurgicala

Chiar daca reprezinta o arma importanta in lupta impotriva cancerului, mastectomia poate afecta emotional o femeie si sa modifice viziunea pe care o are asupra sinelui. Pierderea sanilor poate afecta stima de sine, dorinta sexuala si asa mai departe. Este foarte important sa apelati la terapii specializate dupa o astfel de interventie, sa mentineti o atitudine pozitiva, sa discutati cu partenerul si sa luati intotdeauna in considerare posibilitatea interventiei de reconstructie a sanilor.

 

Riscurile mastectomiei

Printre riscurile mastectomiei se numara sangerarea, durerea, umflarea bratelor, durerea la nivelul umerilor si rigiditate, amorteala, hematom, formarea cicatricelor. Exista mai multe tipuri de mastectomie, printre care: mastectomia radicala (indepartarea tegumentului glandei mamare, a micului si marelui pectoral), mastectomia radicala modificata (fie se pastreaza marele pectoral, fie marele si micul pectoral), mastectomia subcutanata (se salveaza tegumentul, mamelonul si aureola) sau mastectomia simpla (se indeparteaza glanda mamara, tegumentul si tesutul inconjurator).

 

Ruxandra Dumitrescu
Surse: mayoclinic.org; everydayhealth.com

Nota pentru articolul «Mastectomia: tratamentul cancerului mamar»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-10T17:48:32+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena