Revista care te menține sănătos

Oncologie

Cancer limfatic: cauze, simptome, tratament si preventie

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
4 aprilie 2023
Share
Exclusiv online
Cancer limfatic: cauze, simptome, tratament si preventie

Cancerul limfatic (limfomul) este un tip de cancer care incepe la nivelul limfocitelor sistemului imunitar, ce au rolul de a lupta impotriva infectiilor. Aceste celule sunt situate in nodulii limfatici, splina, timus, maduva osoasa si in alte parti ale corpului. Daca o persoana are cancer limfatic, limfocitele se schimba si se multiplica fara control.

Cuprins articol

Despre cancerul limfatic
Cauzele cancerului limfatic
Factori de risc pentru cancerul limfatic
Care sunt simptomele cancerului limfatic
Cum se stabileste diagnosticul
Care este tratamentul cancerului limfatic
Metode de prevenire a cancerului limfatic

Despre cancerul limfatic

Exista doua tipuri de cancer limfatic:

  • Cancer limfatic non-Hodgkin – este cel mai frecvent tip de cancer limfatic;
  • Cancer limfatic Hodgkin.

Aceste tipuri de cancer limfatic implica diferite limfocite. Fiecare dintre acestea creste la o rata diferita si raspunde diferit la tratament. Limfomul este o boala tratabila, iar prognosticul variaza in functie de tipul acestuia si de stadiu. Medicul determina tipul tratamentului, in functie de acesti factori.

Cauzele cancerului limfatic

Cancerul limfatic poate aparea atunci cand limfocitele se multipla fara control. Acest fenomen este cauzat de schimbari genetice la nivelul acestora si nu mai raspund la semnalele care controleaza cresterea si moartea lor.

In cele mai multe cazuri, cauza pentru cancer limfatic nu este cunoscuta. Este nevoie de mai multe schimbari inainte de a se dezvolta limfomul. Insa, exista mai multi factori de risc care pot contribui la aparitia cancerului limfatic. Unele persoane care sufera de limfom pot sa nu aiba niciunul dintre factorii de risc.

Desi cei mai multi factori de risc reprezinta tulburari ale sistemului imunitar, stilul de viata joaca, de multe ori, un rol foarte important in dezvoltarea acestui tip de cancer.

Factori de risc pentru cancerul limfatic

Desi nu se cunosc cauzele exacte ale cancerului limfatic, exista anumiti factori de risc care pot favoriza aparitia acestui tip de cancer. Printre acestia se afla:

  • varsta peste 60 de ani in cazul limfomului non-Hodgkin;
  • varsta cuprinsa intre 15 si 40 de ani in cazul limfomului Hodgkin;
  • sexul masculin, desi exista unele subtipuri mai frecvente la barbati;
  • slabirea sistemului imunitar, corelata cu alte afectiuni, precum HIV/SIDA, transplantul de organ sau o afectiune autoimuna congenitala;
  • prezenta unei afectiuni a sistemului imunitar dobandita, precum artrita reumatoida, sindromul Sjögren, lupusul sau boala celiaca;
  • infectia cu un virus, precum Epstein-Barr, hepatitic C;
  • istoricul unui membru al familiei care are cancer limfatic;
  • expunerea la benzen sau alte substante chimice (insecticide, pesticide);
  • tratarea altei forme de cancer prin radioterapie.

Care sunt simptomele cancerului limfatic

Exista peste 60 de tipuri de limfom. Acestea pot avea originea oriunde in corp si pot prezenta diferite semne. Simptomele exacte depind de tip si de localizare. Insa, cele mai multe dintre simptomele cancerului limfatic pot fi prezente si in alte afectiuni. Acestea sunt reprezentate, de cele mai multe ori, de infectii usoare. Din cauza ca simptomele acestui tip de cancer sunt generale, diagnosticul poate fi dificil de stabilit.

Cele mai frecvente simptome ale cancerului limfatic sunt reprezentate de:

  • umflarea ganglionilor limfatici. Cel mai frecvent semn de limfom este reprezentat de aparitia unor umflaturi la nivelul gatului, axilei sau al zonei inghinale.
  • oboseala excesiva. Aceasta poate aparea fara motiv sau atunci cand faceti eforturi mici. Nu este acelasi lucru cu oboseala normala, care apare in urma solicitarilor intense.
  • scaderea in greutate de cauza inexplicabila. Acest lucru inseamna ca nu ati facut eforturi pentru a slabi, ci ca s-a manifestat de la sine. Daca observati ca ati scapat de cateva kilograme intr-un timp relativ scurt si fara a tine o dieta sau a face miscare, este cazul sa va puneti un semn de intrebare.
  • Limfomul poate cauza transpiratii nocturne ce va pot face hainele si lenjeria de pat leoarca. Insa, transpiratiile nocturne pot avea si alte cauze in afara de limfom.
  • Fara o cauza aparenta, mancarimile pot fi simptomul unui alt simptom, insa pot avea si numeroase alte cauze.
  • simptome la nivelul pieptului, precum tusea sau lipsa de aer
  • simptome digestive, precum senzatia de prea plin
  • simptome la nivelul creierului (convulsii, ameteala sau slabiciune la nivelul mainilor si al picioarelor)
  • umflarea mainilor si a picioarelor
  • anemia, care poate da senzatia de oboseala
  • infectii frecvente
  • febra

Cum se stabileste diagnosticul de cancer limfatic

Cancerul limfatic este greu si dificil de diagnosticat. De cele mai multe ori, acesta se depisteaza in stadii avansate.

Inainte de a solicita unele analize sau de a face alti pasi, medicul va va pune cateva intrebari legate de simptome: daca ati avut o scadere in greutate, cum va simtiti, despre istoricul familial si alte intrebari care pot fi utile in diagnosticare.

Medicul va efectua si un examen fizic si va observa daca exista umflaturi la nivelul gatului, axilei sau inghinal. Insa, chiar daca aveti acest simptom, nu inseamna ca aveti cancer. De cele mai multe ori, ganglionii limfatici se umfla si atunci cand aveti o infectie.

Medicul poate solicita efectuarea unei biopsii pentru a vedea daca exista celule canceroase. Pentru aceasta investigatie, este necesara inlaturarea nodulului limfatic sau prelevarea unei bucati mici de tesut de la acest nivel.

Pe langa biopsie, mai pot fi necesare si alte investigatii:

  • aspiratia maduvei osoase sau biopsia. Medicul poate utiliza un ac pentru a preleva lichid sau tesut de la nivelul maduvei osoase, partea maduvei in care se formeaza celulele sangelui. Aceasta procedura poate evidentia prezenta celulelor canceroase.
  • radiografia pulmonara. Aceasta presupune folosirea razelor X in doze mici pentru a captura imagini de la nivelul pieptului.
  • Aceasta metoda utilizeaza magneti puternici si unde radio pentru a capta imagini ale organelor si structurilor din corp.
  • scanarea PET (tomografia cu emisie pozitronica). Aceasta necesita o substanta radioactiva pentru a observa prezenta celulelor canceroase din corp.
  • testele moleculare. Acestea identifica schimbari ale genelor, proteinelor si altor substante din celulele canceroase, pentru a ajuta medicul sa determine tipul de limfom prezent.
  • Testele de sange. Acestea verifica numarul unor celule specifice, nivelul unor substante sau prezenta unei infectii a sangelui.

Infectia sangelui: cauze, factori de risc si simptome

 secundara

Care este tratamentul pentru cancer limfatic

Tratamentul de care veti beneficia depinde de tipul de limfom pe care il aveti, precum si de stadiu sau localizare.

Tratamentele principale ale limfomului non-Hodgkin cuprind:

  • chimioterapia – presupune folosirea medicamentelor pentru a distruge celulele canceroase
  • radioterapia – foloseste raze cu energie inalta pentru a distruge celulele canceroase
  • imunoterapia – foloseste sistemul imunitar al organismului pentru a ataca celulele canceroase
  • terapia tintita – implica aspectele celulelor cancerului limfatic pentru a monitoriza multiplicarea acestora

Principalele tratamente pentru limfomul Hodgkin:

Daca aceste tratamente nu au efectele dorite, este posibil sa aveti nevoie de un transplant de celule stem. In primul rand, se administreaza doze mari de chimioterapice. Acest tratament distruge celulele canceroase, dar distruge si celuele stem din maduva osoasa necesare pentru producerea de celule ale sangelui. Dupa chimioterapie, veti beneficia de un transplant de celule stem pentru a le inlocui pe cele care au fost distruse.

Exista doua tipuri de transplanturi de celule stem care pot fi efectuate:

  • transplantul autolog foloseste propriile celule stem
  • transplantul alogenic foloseste celule stem de la un donator

Tratamentul pentru cancerul limfatic poate cauza aparitia efectelor adverse. Discutati cu medicul pentru a vedea cum puteti ameliora eventualele neplaceri.

De asemenea, intrebati medicul si in legatura cu schimbarile in dieta si exercitiile fizice pe care trebuie sa le faceti pentru a va simti mai bine. Discutati cu un nutritionist daca nu stiti sigur ce alimente trebuie sau nu sa consumati. Exercitiile fizice, precum plimbarile sau inotul pot indeparta oboseala excesiva si va pot face sa va simtiti mai bine in timpul chimioterapie sau al radioterapiei. In plus, puteti apela la tratamentele alternative, precum relaxarea sau terapia biofeedback. Aceasta din urma presupune invatarea controlarii functiilor involuntare, precum respiratia si frecventa cardiaca, prin intermediul unor senzori electronici conectati la un dispozitiv.

In ultima vreme, tratamentele au evoluat si s-au imbunatatit, iar multe persoane se simt bine dupa tratament. Medicul va discuta in legatura cu un plan de imbunatatire. Prognosticul acestei boli depinde de:

  • tipul de limfom pe care il aveti;
  • raspandirea cancerului;
  • varsta;
  • tipul de tratament;
  • alte afectiuni existente.

Nu este de neglijat nici aspectul psihologic atunci cand este vorba despre cancerul limfatic. Discutati cu partenerul, familia si prietenii pentru a impartasi schimbarile prin care treceti si simptomele pe care le aveti. Cereti-le sprijinul si nu ezitati sa apelati la ei atunci cand aveti nevoie.

Metode de prevenire a cancerului limfatic

Desi este greu de prevenit, exista anumite obiceiuri pe care puteti sa le faceti pentru a micsora riscul de aparitie. Prin urmare, este recomandat sa mentineti un stil de viata sanatos, bazat pe:

  • dieta sanatoasa si echilibrata, bogata in alimente cat mai naturale, fructe, legume si cereale integrale
  • exercitiile fizice efectuate in mod regulat, cel putin 30 de minute pe zi, 5 zile pe saptamana
  • odihna suficienta. Somnul necesar mentinerii sanatatii cuprinde cel putin 7-8 ore de somn pe noapte
  • evitarea expunerii la substante periculoase, precum pesticide, insecticide sau altele

Daca aveti o ruda de gradul intai in familie care sufera sau a suferit de cancer limfatic, este necesar sa discutati cu medicul pentru a vedea ce metode de investigatie timpurie exista si ce trebuie sa faceti in acest sens. Daca este diagnosticat intr-un stadiu timpuriu, sansele de vindecare sunt mai mari, iar prognosticul mai bun.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.