Oncologie

Cancerul nazal si al sinusurilor paranazale

vineri, 22 mai 2015
Share

Cancerul nazal si al sinusurilor paranazale este o boala in care celulele maligne (canceroase) se formeaza in tesutul sinusurilor paranazale si al cavitatii nazale.

Sinusurile paranazale. Acestea sunt niste spatii umplute cu aer situate la nivelul oaselor din jurul nasului. Sinusurile sunt captusite cu celulele care secreta mucus, ce ajuta la pastrarea umiditatii la nivelul cavitatii nazale, evitand astfel uscarea acesteia in timpul respiratiei.

Impreuna cu cavitatea nazala, sinusurile paranazale filtreaza, incalzesc aerul si il umezesc, inainte de a ajunge in plamani. Trecerea aerului prin sinusuri si prin alte parti ale sistemului respirator ajuta la efectuarea sunetelor pentru vorbit.

Cancerul nazal si al sinusurilor paranazale este un tip de cancer al capului si gatului. Mai multe tipuri de celule de la acest nivel pot deveni maligne. Cel mai frecvent tip de cancer nazal si al sinusurilor paranazale este carcinomul scuamos. Acest tip de cancer se formeaza in celulele scuamoase ce captusesc interiorul sinusurilor paranazale si al cavitatii nazale.

Alte tipuri de cancer nazal si al sinusurilor paranazale includ:

• Melanomul: este un cancer care debuteaza in celulele denumite melanocite, care ofera pielii culoarea naturala.
• Sarcomul: cancer care apare in muschi sau in tesuturile de legatura.
• Papilom invertit: este o tumora benigna ce se formeaza in interiorul cavitatii nazale. Cateva dintre acestea se pot transforma in cancer.

Care sunt factorii de risc?

Expunerea la anumite chimicale sau la noxe la locul de munca poate creste riscul de cancer nazal si de sinusuri paranazale. Daca aveti un factor de risc nu inseamna ca veti face cancer, iar faptul ca nu aveti vreun factor de risc nu inseamna ca nu veti face. Factorii de risc pentru cancerul nazal si de sinusuri paranazale includ:
• Expunerea la noxe la locul de munca, precum cele ce se intalnesc in fabricarea mobilei, pantofilor si in locurile de munca de la brutarie.
• Infectia cu HPV (human papilloma virus)
• Sexul masculin cu varsta mai mare de 40 de ani
• Fumatul

Care sunt semnele si simptomele?

cancer-nazal-2Posibilele semne ale cancerului nazal si al sinusurilor paranazale pot include afectiuni ale sinusurilor si sangerari nazale. Acestea, precum si alte simptome, pot sa apara si in alte afectiuni. Exista posibilitatea sa nu existe semne si simptome in stadiile incipiente ale bolii, ci sa apara pe masura ce tumora creste. Intrebati medicul daca aveti urmatoarele simptome:
• Obstructie la nivelul sinusurilor ce nu se amelioreaza sau presiune la acest nivel.
Dureri de cap sau dureri in zona sinusuriloe.
• Secretie nazala persistenta.
• O umflatura sau durere in cavitatea nazala ce nu se vindeca.
• O umflatura la nivelul fetei sau al palatului bucal.
• Amorteli si furnicaturi la nivelul fetei.
• Umflarea sau alte afectiuni ale ochilor, precum vedere dubla .
• Durere la nivelul dintilor superiori sau caderea dintilor.
• Durere sau presiune la nivelul urechii.

Sansele de recuperare

Exista mai multi factori care influenteaza prognosticul (sansele de recuperare) si optiunile de tratament. Prognosticul depinde de urmatoarele:
• Localizarea tumorii si daca a metastazat (s-a imprastiat) sau nu
• Dimensiunea tumorii
Tipul de cancer
• Varsta si starea generala de sanatate a pacientului
• Daca acest tip de cancer e nou diagnosticat sau recidivat

De obicei, cancerele nazale si ale sinusurilor paranazale sunt deja raspandite si in alte parti in momentul diagnosticarii, devenind dificil de tratat. Dupa tratament, sunt necesare controale periodice la medic, deoarece exista sanse sa se dezvolte un alt cancer secundar la nivelul gatului sau al capului.

Dr. Mateescu Roxana
Medic rezident geriatrie si gerontologie

Nota pentru articolul «Cancerul nazal si al sinusurilor paranazale»:5.00/ 5 (3 voturi)
tonica
2017-05-10T17:52:21+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena