Streptococii de grup C descriu un grup heterogen de microorganisme clasificate serologic după prezența antigenelor polizaharidice și a acizilor teichoici în peretele celular bacterian. Întrucât sunt recunoscuți ca fiind fie comensali, fie agenți patogeni la cai, bovine, porci și alte animale, infecția cu streptococ beta hemolitic grup C este relativ rară la om, având o incidență mai mare în rândul persoanelor care suferă de alcoolism cronic sau anumite patologii subiacente (diabet, infecția cu HIV, stări imunodepresive). La oameni, streptococ beta hemolitic grup C a fost ușor izolat de la nivelul tractului respirator, digestiv, urogenital, fiind o cauză neobișnuită de infecție.
Purtătoare de antigene de serogrup C, speciile de streptococ beta hemolitic grup C ajung să fie din ce în ce mai des izolate de la pacienți cu infecții care variază de la banale, la infecții relativ violente, care pot pune în pericol viața pacientului. Cel mai frecvent izolat microorganism din produsele biologice infectat este Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilis, un streptococ beta hemolitic grup C similar cu Streptococcus pyogenes (de grup A). Frecvent, aceste bacterii provoacă infecții ale gâtului, pielii și țesuturilor moi. Complicații ale infecției pot apărea atunci când bacteria invadează fluxul sanguin, diseminându-se la nivelul țesuturilor profunde.
Streptococ beta hemolitic grup C – informații generale
Speciile de streptococ beta hemolitic grup C au fost identificate ca fiind parte integrantă absolut normală a microbiotei nazofaringelui, pielii și tractului genital. De asemenea, a mai fost izolat și din probele ombilicale a aproximativ două treimi dintre nou-născuții fără semne de infecție. Multe specii de animale sunt colonizate cu streptococ beta hemolitic grup C, motiv pentru care se consideră că unele infecții ale oamenilor sunt zoonoze – provin de la animale. Într-o analiză a 90 de cazuri de bacteriemie streptococică de grup C, 73% dintre pacienți au avut și o afecțiune subiacentă (boală cardiovasculară, diabet, imunosupresie), 20% intrând în contact cu animale.
Se consideră faptul că speciile de streptococ beta hemolitic grup C au potențial infecțios relativ scăzut, în primul rând pentru că majoritatea oamenilor infectați cu oricare dintre specii prezintă și o tulburare medicală asociată (diabet zaharat, malignitate, alcoolism, imunosupresie). Drept urmare, literatura de specialitate nu abordează în mod exhaustiv problema acestor infecții, chiar dacă există cazuri în care analiza izolatelor biologice confirmă prezența de microorganisme ce aparțin acestui grup. Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilis și Streptococcus equi subsp. zooepidemicus sunt cele mai frecvente specii care provoacă infecții endemice.
Ce infecții provoacă speciile de streptococ beta hemolitic grup C?
Literatura de specialitate documentează un număr relativ restrâns de infecții cu streptococ beta hemolitic grup C. Printre acestea, cele mai comune infecții bacteriene s-au caracterizat prin:
- faringită streptococică;
- bacteriemie (prezentă îndeosebi la pacienți cu malignitate, boli cardiovasculare, diabet sau cu stare imunodepresivă);
- infecții materne și neonatale (infecție puerperală, meningită la nou-născuți, din cauza unei infecții cu streptococ beta hemolitic grup C);
- infecții ale pielii și țesuturilor moi (piodermie, fisuri ale pielii, celulită, erizipel, infecții ale plăgilor chirurgicale, abcese, infecții necrozante ale țesuturilor moi, piomiozită), afecțiunile deosebit de frecvente despre care se consideră că sunt cauzate de streptococ beta hemolitic grup C cu frecvență cel puțin egală ca streptococul de grup A fiind celulita și erizipelul;
- infecții cutanate grave: fasciita necrozantă, gangrena Fournier, miozita necrozantă, infecția cu streptococ beta hemolitic grup C fiind asociată cu o rată a mortalității de 33%, rata fiind de 11% pentru infecțiile de grup A (incidență crescută în rândul persoanelor în vârstă, care prezintă și comorbidități);
- artrită streptococică: speciile de streptococ beta hemolitic grup C pot provoca și infecții cu localizare la nivel articular, ceea ce duce la artrită infecțioasă (artrită streptococică), o formă care se vindecă când infecția de bază dispare (Streptococcus dysgalactiae equisimilis a fost izolat la 12% dintre pacienți, rata incidenței aflându-se pe locul al doilea, după specia de grup B Streptococcus agalactiae);
- alte afecțiuni (frecvent secundare bacteriemiei): epiglotită, pericardită, pneumonie, însă și endocardită, anevrisme infectate, sepsis;
- bacteriemie recurentă.
Infecția cu streptococ beta hemolitic grup C este contagioasă, motiv pentru care de foarte multe ori există mai multe cazuri raportate într-o perioadă scurtă. Dincolo de faptul că se pot transmite de la o persoană la alta, infecțiile pot apărea și în urma contactului cu animale bolnave sau, de asemenea, cu produse contaminate provenite de la acestea. Spitalele pot reprezenta o altă sursă a infecției cu streptococ beta hemolitic grup C, în special pentru pacienții imunodepresivi (care suferă de diabet, boli pulmonare și cardiovasculare, infecții cu HIV și altele). Din cauza faptului că există o similaritate de 72% cu streptococul de grup A, cazurile ar putea fi mult mai multe.
Infecția cu streptococ beta hemolitic grup C – diagnostic
Diagnosticul afecțiunii de bază se fundamentează pe constatări clinice, identificarea agentului patogen necesitând teste suplimentare: cultura din izolatul biologic și citologia. Există mediile speciale de cultură, selective, care permit identificarea agentului patogen prezent în izolat. Prin analiza izolatelor de streptococ beta hemolitic grup C, pe baza hemolizei în mediu agar-sânge, colorația Gram, activitatea catalazei și serogruparea prin aglutinare latex, se identifică agentul patogen chiar până la nivel de subspecie, aspect care permite elaborarea unui tratament țintit și specific microorganismului care cauzează boala.
Infecția cu streptococ beta hemolitic grup C – tratament și management
Speciile de streptococ beta hemolitic grup C sunt foarte sensibile la penicilină, la o concentrație inhibitorie minimă de sub 0,2 mg/mL. Prin urmare, penicilina este antibioticul de elecție pentru majoritatea infecțiilor cu streptococ beta hemolitic grup C. În schimb, ca urmare a fenomenului de rezistență la antibiotice, există și izolate bacteriene care prezintă toleranță la acest antibiotic, cu un raport minim de concentrație bactericidă de până la 512:1. Un studiu a demonstrat faptul că adulții cu endocardită rezultată din infecția cu streptococ beta hemolitic grup C, rezistent la penicilină, pot fi tratați cu penicilină plus o aminoglicozidă, cu un prognostic mult mai bun.
Alte antibiotice cu activitate rapid bactericidă împotriva speciilor de streptococ beta hemolitic grup C includ:
- agenți β-lactamici;
- carbapenemele;
- linezolid (oxazolidinone);
- quinupristin-dalfopristin;
- vancomicină (izolate ocazionale de streptococ beta hemolitic grup C pot prezenta toleranță la vancomicină);
- cloramfenicolul, clindamicina și eritromicina au activitate bactericidă slabă;
- până la 70% dintre speciile de streptococ beta hemolitic grup C prezintă factori codificatori care le mediază rezistența la tetraciclină;
- daptomicina.
Suspensia orală de amoxicilină este adesea înlocuită cu penicilina, deoarece are un gust relativ mai ușor de suportat. Medicamentul este disponibil și sub formă de tablete masticabile. 5 din 8 studii demonstrează faptul că utilizarea amoxilinei este eficientă în peste 85% din cazurile de infecție cu streptococ beta hemolitic grup C.
Terapia standard presupune zecef zile de tratament și administrarea amoxilinei o dată pe zi pare a fi probabil la fel de eficientă cu regimul de 3 ori pe zi. Studiile demonstrează o ameliorare asemănătoare a simptomelor, indiferent de doză, fără complicații ulterioare. Ambele strategii de dozare prezintă rată comparabilă de eșec sau succes.
Adăugarea gentamicinei la un antibiotic activ asupra peretelui celular s-a dovedit a fi sinergică in vitro și specialiștii sugerează că utilizarea sa la anumiți pacienți cu infecții grave și invazive cu Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilis – cu condiția să nu existe contraindicații clare pentru utilizarea unui agent antimicrobian aminoglicozidic – poate fi viabilă și eficientă.
Studii de domeniu indică o sensibilitate variabilă la tetracicline, macrolide, clindamicină, acesta fiind motivul pentru care orice potențială infecție cu streptococ beta hemolitic grup C necesită, după izolarea microorganismului, efectuarea antibiogramei, anterioară elaborării tratamentului.
