Revista care te menține sănătos

Știri

Legătura dintre ochi şi bolile de inimă

Mădălina Cristea; sursă: sciencedaily.com
8 martie 2021
Share
Legătura dintre ochi şi bolile de inimă

Cu toţii putem citi emoţiile din privirea unei persoane, însă limbajul ochilor nu se opreşte aici. Oamenii de ştiinţă au descoperit că bolile cardiovasculare ar putea fi depistate în timpul unei consultaţii oftalmologice de rutină.

Cercetătorii de la Shiley Eye Institute din cadrul UC San Diego Health, San Diego, sugerează că unul dintre potenţialii markeri specifici bolilor de inimă s-ar afla în ochi. Prezenţa noului indicator ar putea fi remarcată printr-o procedură non-invazivă numită tomografie în coerenţă optică (OCT). Investigaţia este una obişnuită în cabinetele de oftalmologie şi de optometrie, durează câteva secunde, nu este dureroasă, nu iradiază şi constă în scanarea ochilor după ce în prealabil au fost dilatate pupilele cu ajutorul picăturilor.

Utilizarea corectă a picăturilor de ochi: sfaturi de urmat

Boli de inimă, număr mare de leziuni perivasculare ischemice retiniene

În demersul lor, specialiştii americani au examinat leziunile retinei, stratul cel mai sensibil la lumină al ochiului, pentru a determina dacă poate fi prezentă o tulburare cardiovasculară.

„Ochii sunt o fereastră către sănătatea noastră și există multe boli care se pot manifesta în ei; bolile cardiovasculare nu fac excepție. (…) Ischemia, adică scăderea fluxului de sânge din pricina bolilor de inimă, poate duce la un flux sangvin inadecvat către ochi și poate declanşa moartea celulelor din retină, producând daune permanente. Am numit aceşti markeri leziuni perivasculare ischemice retiniene.”, explică autorul principal al studiului, Mathieu Bakhoum, om de ştiinţă şi chirurg la UC San Diego Health.

Studiul de cohortă a fost efectuat pe un eşantion de 160 de persoane, în perioada iulie 2014 – iulie 2019. În urma investigaţiilor, după revizuirea graficului medical s-au format două grupuri: unul de 84 de persoane care aveau boli de inimă şi unul de control, alcătuit din 76 de persoane sănătoase. În ochii indivizilor cu boli de inimă a fost sesizat un număr mare de leziuni perivasculare ischemice retiniene. Astfel, cu cât numărul acestor indicatori este mai mare, cu atât creşte riscul de a avea o boală cardiovasculară.

Detectarea acestor leziuni perivasculare ischemice retiniene, salvatoare

„Singurul mod prin intermediul căruia putem vizualiza cele mai mici vase de sânge din corp este în ochi. Retina oferă repere importante în identificarea semnalelor transmise de boli cardiovasculare precum hipertensiunea arterială”, lămureşte Anthony DeMaria, medic cardiolog la UC San Diego Health.

Detectarea leziunilor perivasculare ischemice retiniene ar putea duce la diagnosticarea timpurie a bolilor cardiovasculare; ar încuraja începerea unui tratamanet şi ar reduce considerabul numărul atacurilor de cord sau al accidentelor vasculare cerebrale.

„Bolile cardiovasculare sunt prima cauză de deces la nivel mondial. Din păcate, sunt mulţi oameni care nu ştiu că au probleme cardiace. (…) Soluţia pentru reducerea statisticilor în această direcţie constă în detectarea timpurie şi începerea tratamentului. Sperăm că prin depistarea acestor leziuni perivasculare ischemice retiniene vor fi identificaţi la timp pacienţii cu potenţial de a dezvolta boli cardiace şi că aceştia vor acţiona înainte de a suferi un atac de cord sau un accident vascular cerebral”, declară Bakhoum.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.