Afectiuni cardiace

Inima va bate prea repede? Poate fi tahicardie

joi, 23 aprilie 2015
Share

Termenul de tahicardie defineste o frecventa cardiaca mai mare decat cea normala in conditii de repaus. Inima unui adult sanatos se contracta de 60-80 ori pe minut in repaus. Frecventa cardiaca este controlata de semnale electrice transmise in muschiul inimii (miocard).

Inima este alcatuita din patru camere: doua atrii si doua ventricule. Ritmul cardiac este in mod normal controlat de un centru electric situat in atriul drept, numit nodul sinusal, de unde porneste semnalul electric de contractie catre ventricule. In functie de locul de producere, exista mai multe tipuri de tahicardie: supraventriculara sau atriala, fibrilatie atriala, flutter atrial, tahicardie si fibrilatie ventriculara, de gravitate diferita.

Din ce cauza apare?

Tahicardia apare cand o anomalie cardiaca determina aparitia unor semnale electrice rapide in interiorul inimii. Principalele cauze care determina aparitia tulburarilor electrice cardiace si a tahicardiei sunt:

  • Afectarea miocardului din boala cardiaca ischemica sau infarctul de miocard;
  • Prezenta congenitala (de la nastere) a unor cai electrice anormale in inima;
  • Anomaliile congenitale cardiace;
  • Anemia;
  • Efortul fizic;
  • Stresul brusc instalat, cum este reactia de frica;
  • Hipertensiunea arteriala;
  • Fumatul, consumul excesiv de alcool si cafea sau bauturi energizante;
  • Febra;
  • Efectele secundare medicamentoase;
  • Tulburarile electrolitice sangvine;
  • Hipertiroidismul.

In anumite cazuri, cauza tahicardiei nu poate fi determinata.

Semne si simptome

In prezenta tahicardiei, din cauza contractiilor prea rapide ale inimii, aceasta nu isi poate indeplini functia de pompa ceea ce determina scaderea aportului de sange si oxigen la nivelul organelor, cu aparitia unor simptome ca ameteala, senzatia lipsei de aer, de lesin, palpitatii, durere toracica, sincopa (pierderea starii de cunostinta). Unele persoane cu tahicardie pot sa nu prezinte simptome, diagnosticul fiind stabilit in urma unui examen medical sau a unei electrocardiograme.

Ce investigatii stabilesc diagnosticul?

bataile-inimii-tahicardie-2Diagnosticul se stabileste de medic, in urma efectuarii unui examen clinic si a unor teste specifice: electrocardiograma (ECG), studiu electrofiziologic, testul mesei inclinate (test tilt) etc. ECG este esentiala pentru diagnosticul tahicardiei. Daca exista suspiciunea de tahicardie, dar ECG efectuata in repaus nu evidentiaza tulburarea de ritm, medicul recomanda, de cele mai multe ori, o monitorizare de tip Holter a ritmului cardiac, ce consta in inregistrarea continua a ritmului cardiac timp de 24 sau 48 de ore, prin intermediul unor electrozi aplicati pe toracele pacientului.

In cazuri selectionate, in care diagnosticul tulburarii de ritm este mai dificil, se recomanda un studiu electrofiziologic. Acesta consta in introducerea unor tuburi (catetere) foarte subtiri pana la nivelul inimii, prin care se pot identifica anomaliile de formare si transmitere a impulsurilor electrice in interiorul inimii. Testul mesei inclinate se recomanda pacientilor cu episoade de sincopa sau lipotimie despre care exista suspiciunea ca ar fi determinate de tahicardie.

Foarte important, pacientii cu anumite forme de tahicardie au un risc crescut de formare a unor trombi (cheaguri de sange) in interiorul inimii, care pot migra in creier, determinand aparitia accidentului vascular cerebral. De aceea, vor primi tratament anticoagulant, de subtiere a sangelui, pentru a preveni acest risc.

Tratament

Obiectivele tratamentului presupun incetinirea ritmului cardiac, prevenirea episoadelor viitoare de tahicardie si a complicatiilor. Mijloacele de tratament constau in:

  • Manevre vagale: tuse, apasarea pe globii oculari (numai la pacientii care nu au probleme oftalmologice) etc.;
  • Tratament medicamentos: medicamente antiaritmice, care se administreaza numai la recomandarea medicului specialist;
  • Manevre de conversie electrica (cardioversie): soc electric administrat prin intermediul unor electrozi, in situatii care pun viata in pericol sau cand nu s-a reusit controlul tahicardiei prin mijloace medicamentoase.

Prevenirea unor episoade viitoare de tahicardie se realizeaza prin administrarea de medicamente antiaritmice, ablatie cu cateter, implantarea unui pacemaker (mic dispozitiv fixat sub piele care emite un impuls electric), implantarea de defibrilatoare, interventii chirurgicale.

Dr. Camelia Diaconu

Medic primar boli interne, specialist cardiologie

International Pediatric and Family Medical Clinic, Pipera-Voluntari

Tel.: 0374200300

Nota pentru articolul «Inima va bate prea repede? Poate fi tahicardie»:5.00/ 5 (9 voturi)
tonica
2017-05-10T17:53:58+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena