Revista care te menține sănătos

Știați că?

Încheieturile trosnesc din cauza unui gaz

Dr. Ştefana Mărioara, medic medicină de familie
3 ianuarie 2020
Share
Exclusiv online
Încheieturile trosnesc din cauza unui gaz

Organismul uman produce tot felul de sunete ciudate. Unul dintre ele este auzit atunci când ne schimbăm poziţia corpului sau când ne întindem. Care este explicaţia? Încheieturile degetelor şi ale umerilor au oasele unite de un disc fibrocartilaginos. Acestea sunt încheieturile diartrodiale (articulaţii sinoviale), cel mai comun tip de încheieturi întâlnite în corpul uman.

În interiorul discului respectiv se află lichidul sinovial, care este un lubrifiant ce conţine gaze dizolvate. Atunci când executăm anumite mişcări şi încheieturile se „întind”, are loc de fapt o comprimare a acestora, moment în care se eliberează acest gaz şi se aud acele sunete asemănătoare unor pocnituri. Încheieturile devin mai flexibile odată ce gazul dizolvat este eliberat.

Nu este motiv de îngrijorare, deci nu trebuie să vă speriaţi de posibilitatea apariţiei artritei; în timp, însă, se poate ajunge la slăbirea forţei. Sunt oameni care fac acest gest de trosnire a articulaţiilor intenţionat, din obişnuinţă sau pentru că le provoacă o senzaţie plăcută, de relaxare.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.