Revista care te menține sănătos

Știri

„HAPPY RUN – Race for the cure” ajunge la cea de-a cincea ediție

23 septembrie 2019
Share

Foto: Reprezentanţi ai Fildas, Catena, Tonica Group şi membri ai Catena Racing Team vor participa şi anul acesta la eveniment. Anul trecut, ei au obținut titlul de Cea mai inimoasă echipă.

Fundația Renașterea organizează cea de-a cincea ediție a „Happy Run – Race for the cure – România”, cel mai mare și cel mai de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Evenimentul, o sărbătoare a învingătoarelor în lupta cu cancerul și o acțiune de promovare a importanței prevenției, are loc în data de 29 septembrie 2019, în Parcul Regele Mihai (Herăstrău). Evenimentul va avea loc simultan în 16 orașe europene, devenind cea mai mare cursă internațională destinată promovării sănătății femeii și luptei împotriva cancerului de sân.

Desfășurată la nivel internațional, RACE FOR THE CURE a ajuns la peste 150 de curse, cu peste 1,6 milioane de participanți și reprezintă un prilej de a reaminti femeilor că cel mai bun tratament este prevenția, iar informarea corectă, sportul și optimismul sunt rețeta propriei sănătăți.

Misiunea Fundației Renașterea

Misiunea Fundației Renașterea este de a conștientiza populația în privința importanţei adoptării unui stil de viață sănătos și de promovare a educației pentru sănătate, de consolidare a responsabilităţii civice în România şi crearea de parteneriate.

Fundaţia RENAŞTEREA pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură a fost înfiinţată în anul 2001, aducând pentru prima dată în atenţia publicului din România o problemă cu implicaţii majore în viaţa femeilor: cancerul de sân. Autorităţile statului român au acordat Fundaţiei Renaşterea, în anul 2008, statutul de organizație de utilitate publică. Proiectele fundației au fost recunoscute atât pe plan național cât și internațional, astfel încât, în 2008, Fundația a fost premiată în cadrul Galei Societăţii Civile, iar în 2010, la Parlamentul European, i-a fost acordată distincţia „Pearl of Wisdom”. În 2014, în urma demersurilor făcute de Fundația Renașterea, Senatul Român a declarat 1 Octombrie – Zi Națională de luptă Împotriva Cancerului de Sân.

Înscrie-te în cursa caritabilă Happy Run-Race for the Cure și ajută-ne să le reamintim femeilor că primul pas către o viață sănătoasă este prevenția, iar informarea corectă, controalele medicale regulate, sportul și optimismul sunt rețeta sănătății. Numărul tău de concurs îți va oferi ție sau unei femei importante din viață ta, un discount de 20% la mamografia digitală sau cu tomosinteză, efectuată la Centrul Medical de Excelență Renașterea.

Categorii cursă:

  • Alergare 5 km – competiție alergători / copii 10-14 ani
  • Alergare 1 km – competiție copii 5-10 ani, învingătoare în lupta cu cancerul
  • Fitness Walk 5 km – plimbare pentru persoane de toate vârstele
  • Fun Walk 1 km – plimbare

Traseu

Start – Sosire: Parcul Herăstrau/Piața Charles de Gaulle, Bulevardul Mareșal Prezan, Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei, Bulevardul Aviatorilor.

Proiect susținut de sigla_catena-2

Nota pentru articolul «„HAPPY RUN – Race for the cure” ajunge la cea de-a cincea ediție»:5.00/ 5 (2 voturi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.

Sunt de acord cu politica de confidențialitate

Politica de confidențialitate