Revista care te menține sănătos

Știri

Grasimea maro tine obezitatea la distanta

11 februarie 2016
Share

Va mai amintiti emotiile pe care le aveati atunci cand erati inca pe bancile scolii si profesorul va anunta ca veti da un test la matematica? Stresul dinaintea unui astfel de test conduce la cresterea nivelului de cortizol si stimuleaza grasimea maro care genereaza caldura, arzand caloriile. Oamenii de stiinta credeau anterior ca doar bebelusii si mamiferele care hiberneaza au aceasta grasime maro. Insa, in 2009, mici cantitati au fost gasite si la adulti: intre 50 si 100 g de grasime maro in zona gatului.

Grasimea maro joaca un rol in metabolismul uman

In timp ce depozitele de grasime alba stocheaza caloriile in exces, grasimea maro transforma energia in caldura. Acest fapt sugereaza ca joaca un rol important in metabolismul uman. Persoanele cu un indice mai mic de masa corporala au mai multa grasime maro. Aceasta capacitate de a genera rapid caldura si de a metaboliza glucoza a starnit interesul expertilor care cautau modalitati de a combate obezitatea. Oamenii de stiinta au indus o usoara stare de stres unui numar de cinci femei sanatoase, cu o greutate normala. Le-au dat un mic test de matematica, dupa care a urmat un material video relaxant. Le-au masurat raspunsul la stres prin testarea nivelului de cortizol din saliva. Apoi au masurat activitatea inregistrata la nivelul grasimii maro prin termografie in infrarosu. Acest lucru le-a permis sa detecteze schimbarile de temperatura de la nivelul pielii din jurul zonei in care era prezenta grasimea maro. Testul de matematica in sine nu a declansat stresul, insa anticiparea lui, da. S-a descoperit un nivel ridicat de cortizol, dar si caldura generata de grasimea maro.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Medicalnewstoday.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.