Știri

Legătura nebănuită dintre pisici și schizofrenie

Mădălina Cristea; surse: sciencealert.com, academic.oup.com, karger.com
12 aprilie 2024
Share
Legătura nebănuită dintre pisici și schizofrenie

Iubirea față de pisici este pusă la grea încercare de către cercetătorii australieni. Specialiștii sugerează că a avea o micuță felină ca animal de companie ar putea dubla riscul de schizofrenie. Studiul a fost publicat recent în Schizophrenia Bulletin.

Descoperirea generează noi preocupări cu privire la modul în care compania unei pisici influențează sănătatea mintală a proprietarului.

A avea sau a nu avea pisică? 

În demersul lor, cercetătorii de la The University of Queensland au analizat 17 de studii, publicate în ultimii 44 de ani, în 11 țări. Au fost luate în calcul inclusiv cercetări din Marea Britanie și S.U.A. Pe această cale, specialiștii au descoperit o potențială legătură între a avea pisică și a face schizofrenie.

Experții menționează că 15 dintre cele 17 studii au fost studii de tip caz-control. O astfel de cercetare nu poate dovedi cauza și efectul și adesea nu ia în calcul lucruri care ar fi putut afecta atât expunerea, cât și rezultatul. Cercetătorii sunt de acord că sunt necesare cercetări ample înainte a putea fi făcute interpretări ferme.

“Revizuirea noastră oferă suportul necesar pentru a fi investigată asocierea între deținerea pisicilor și tulburările legate de schizofrenie”, precizează psihiatrul John McGrath, unul dintre autorii studiului. Sunt necesare studii calitative, pe eșantioane mari, reprezentative, pentru a înțelege mai bine cum deținerea unei pisici poate deveni factor de risc pentru tulburările mintale, a adăugat specialistul.

schizofrenie, pisici, toxoplasma gondii, tulburari mintale, riscuri,

Sentimente mixte pentru compania pisicilor

Ipoteza controversată T. gondii a apărut în 1995, la inițiativa unor cercetători americani. Riscul de schizofrenie a fost pus pe seama parazitului Toxoplasma gondii, care se găsește în fecalele pisicilor, conform studiului publicat in în Schizophrenia Bulletin. Cercetările ulterioare desfășurate în acest sens au avut rezultate mixte.

Și cercetătorii arabi de la Eradah Hosppital for Mental Health, Jazan, apun la îndoială siguranța în preajma felinelor domestice. Ei sugerează că a fi în preajma pisicilor în perioada copilăriei ar putea crește riscul unei persoane de a face schizofrenie mai târziu în viață.

De asemenea, și cercetătorii americani de la University of Central Florida transmit un semnal de alarmă iubitorilor de pisici. Expunerea la aceste animale de companie duce la scoruri mari pe scalele care evaluează trăsături ale schizofreniei, precum gânduri, sentimente și experiențe de tip psihotic. Din nou, cercetările ulterioare au avut rezultate mixte.

schizofrenie, pisici, toxoplasma gondii, tulburari mintale, riscuri,

Unul dintre studii nu a scos la iveală nicio legătură semnificativă între deținerea unei pisici înainte de a împlini 13 ani și dezvoltarea ulterioară a schizofreniei. Cu toate acestea, a apărut o legătură relevantă atunci când grupa de vârstă a fost restrânsă la 9-12 ani. Această inconsecvență marchează faptul că nu este clar definit intervalul de timp crucial pentru ca expunerea la pisici să producă eventuale daune.

Dintr-un studiu publicat în ScienceDirect de către niște cercetători americani, în care au fost implicați 354 de studenți la psihologie, nu a fost extrasă o legătură clară între deținerea unei pisici și scorurile de schizotipie. Cu toate acestea, posesorii care au fost mușcați de micii companioni au avut scoruri mai mari, comparativ cu cei care nu s-au confruntat cu un astfel de incident.

Dintr-un alt studiu publicat în Psychopathology, cercetătorii americani au remarcat o legătură între mușcătura de pisică și scorurile mari la testele care măsoară experiențe psihologice. La cercetare au participat persoane cu și fără tulburări mintale. În acest caz, experții au sugerat că ar putea fi vorba despre un alt agent patogen, mai exact Pasteurella multocida.

schizofrenie, pisici, toxoplasma gondii, tulburari mintale, riscuri,

De ce este periculoasă Toxoplasma gondii

Toxoplasma gondii este un parazit, în cea mai mare parte inofenziv. Poate fi transmis prin apă contaminată, carne insuficient gătită și contactul cu excremente contaminate de pisică. Chiar și mușcătura unei feline infectate poate transmite T. gondii.

Statisticile indică faptul că aproximativ 40 de milioane de indivizi din S.U.A. sunt infectați, însă fără simptome.

Odată ajuns în corpul nostru, parazitul se poate infiltra în sistemul nervos central și poate influența neurotransmițătorii. Unii specialiști sugerează că infestarea se află în strânsă legătură cu schimbările de personalitate, simptome psihotice și unele tulburări neurologice, inclusiv schizofrenia.

 

sursă imagini: shutterstock.com

 

 

 

 

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.