Revista care te menține sănătos

Știri

Detalii despre starea de sănătate a Prințesei Kate

Mădălina Cristea; sursă: royal.uk, bbc.com
20 ianuarie 2024
Share
Detalii despre starea de sănătate a Prințesei Kate

Oficialii de la Palatul Kensington au anunțat că operația planificată a Alteței Sale Regale Prințesa de Wales a avut succes. După procedura medicală efectuată, Kate Middleton va mai rămâne în spital între zece și paisprezece zile. Ulterior, conform recomandărilor medicilor, chiar dacă se va întoarce acasă, este puțin probabil ca Prințesa de Wales să-și reia îndatoririle oficiale înainte de Paște, informează Palatul Kensington într-un comunicat de presă.

În anunțul scurt făcut de către reprezentații Casei Regale, cetățenii sunt informați că vor primi actualizări cu privire la progresul Alteței Sale Regale numai atunci când vor exista noutăți semnificative.

Kate își va relua îndatoririle publice după Paște

Kate Middleton prezintă scuze tuturor oamenilor implicați în angajamentele pe care este nevoită să le amâne în următoarele luni. Conform comunicatului de presă, Alteța Sa Regală Catherine așteaptă cu nerăbdare să-și reia sarcinile cât mai curând cu putință.

Informarea publică a fost emisă în urma intervenției chirurgicale la nivelul abdomenului pe care Kate Middleton a făcut-o într-un spital privat din Londra.

După externare, Kate va reveni la reședința sa liniștită din Windsor. Aici, Altețele Lor Regale Catherine și William locuiesc împreună cu copiii: prințul George, în vârstă de 10 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de opt ani, și prințul Louis, în vârstă de cinci ani.

operatie printesa kate, operatie regele charles, starea de sanatate a printesei kate, palatul Kensington, cum se simte printesa kate, printesa kate dupa operatie,

Și Majestatea Sa Regele Charles al III-lea va suporta o intervenție chirurgicală

La scurt timp după anunțul făcut public cu privire la starea de sănătate a Prințesei de Wales, oficialii de la Palatul Buckingham au emis un comunicat de presă prin care anunță internarea în spital a Regelui Charles al III-lea, informează BBC.

Majestatea Sa urmează să meargă la spital, săptămâna viitoare, din nevoia unui tratament pentru prostata mărită. Afecțiunea este benignă și presupune efectuarea unei proceduri chirurgicale de corecție. Din această cauză, Regele își va amanâna anganjamentele publice pentru o scurtă perioadă de timp.

 

sursă foto: Shutterstock

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.